Alain Foix – „Noir”

noir

Să scrii despre rasă a devenit, în zilele noastre, o temă care face orice autor să semene cu un elefant care încearcă sa valseze grațios într-un magazin de porțelanuri. Avem azi, în epoca libertății de expresie, atâtea tabuuri legate de teama de discriminare, încât cenzura comunistă pare o dulce libertate. N-am nici pe departe căderea de a judeca dacă acesta este un lucru rău sau bun. Este prima carte citită de mine, deși poate că termenul este puțin exagerat fiind vorba mai degrabă despre un eseu, care tratează problema oamenilor de culoare direct.

E o carte în limba franceză pe care am primit-o cadou. Nu cred că aș fi dat vreodată banii pe ea. Asta nu înseamnă câtuși de puțin că îmi pare rău că am citit-o. Dimpotrivă. Mi-a oferit ocazia de a da cu ochii peste un mod de a judeca la care nu prea ai acces, bașca faptul ca am mai dat jos câțiva milimetri din rugina așezată statornic pe franceza mea și așa plăpândă.

Alain Foix are un mare avantaj. Nu e alb. Carevasăzică, precum americanilor de culoare din filme le e permis să zică „nigger”, parcă și el are mai mult loc de întors oiștea gândirii în ogradă. Felul în care el abordează problema asta e invers. Dinspre negri care își privesc propria rasă prin ochii albilor. El demonstrează că, fără să aibă nimic in comun de fapt, un nativ din Martinica și un american de culoare născut în Los Angeles ajung să se comporte la fel doar pentru că tiparele pe care le impune societatea actuală pentru oamenii de culoare îi influențează atât de mult, încât uită de propria lor identitate doar pentru a li se conforma.

Concluzia lui e una cât se poate de simplă: depinde de fiecare individ în parte să își gestioneze moștenirea etnică, să își descopere pasiunile, să își urmeze visele. El dărâmă cu un gest simplu și logic toate campaniile menite să „integreze” alte rase în societăți noi. Nu despre integrarea unei rase e vorba. Fiecare om trebuie privit ca individ.

După acest majestuos gest demolator, Monsieur Foix revine cu picioarele pe pământ și, aruncând un ochi spre istorie, recunoaște că lucrurile despre care povestește el, deși adevărate, vor lua mult timp pentru a fi asimilate de o societate care acum doar câteva zeci de ani încă nu considera negrii oameni.

E o lucrare subțirică și ușurică, menită să te ajute să gândești (mai) liber.