Când m-am apucat eu de citit cărți despre industria muzicală, jur că n-aveam “disco” pe listă. De fapt, nici măcar nu știam că s-au scris cărți despre fenomenul disco pe care îl priveam, ca orice om care ascultă muzică “serioasă”, drept o etapă scurtă și lucioasă a evoluției muzicii. Ei bine, cum mă îndrept spre 50 de cărți buchisite binișor pe tema muzicii și a industriei de-o înconjoară, am ajuns și la subiecte pe care nu m-aș fi văzut abordându-le acum câțiva ani, dar care între timp se dovedesc a fi extrem de importante.
Disco înseamnă mai mult decât dans și libertate sexuală. Înseamnă celălalt răsărit al meseriei de DJ (spre deosebire de DJ-ul de rap, aici apare importanța mixului pe beat, a pieselor care îmbină perfect), înseamnă schimbarea esteticii masculine, a industriei de fashion, a atitudinii oamenilor față de minoritățile sexuale și, mai cu seamă și mai presus de orice, intrarea în mainstream a cluburilor unde lumea dansează pe muzică preînregistrată care este mixată de un cetățean.
“Hot Stuff: Disco and the Remaking of American Culture” nu-i o carte care să-mi fi schimbat viața în vreun fel. Nici nu mi-a oferit vreo epifanie care să-mi fi dat o claritate absolută asupra industriei muzicale globale. Nu. Nici pe departe. Da’ totuși m-a ajutat un pic la niște chestii pe alocuri importante. Unu: trebuie neapărat să încetez să spun că o parte a industriei muzicale nu mă interesează atâta vreme cât ăsta este domeniul general în care mă învârt de atâția ani, iar eu n-am venit în contact deloc cu zona pe care o trimit la plimbare a priori. Doi: disco reprezintă o etapă extrem de importantă a muzicii, una care, chiar dacă nu se poate lăuda printr-o calitate deosebită, a lăsat niște urme care se văd în toată muzica pe care o ascultăm noi azi. Toa-tă.
Nu pot să vă zic dacă asta e o carte mișto sau nasoală despre disco, pentru că “Hot Stuff: Disco and the Remaking of American Culture”este singura pe care am citit-o până acum. Promit să revin cu detalii.
O găsiți pe Kindle aici.
Citatele mele preferate din “Hot Stuff: Disco and the Remaking of American Culture” sunt*:
Disco
Disco
“Nu era vorba numai că majoritatea trupelor de rock refuzau să cânte în baruri gay; era vorba și despre patronii de astfel de baruri, care erau extrem de zgârciți și deloc gata să scoată din buzunar banii pentru trupe live. Așa că, fiind dependenți de tonomate, bărbații gay au început să meșterească la ele, reglându-le astfel încât pauza dintre piese a devenit din ce în ce mai scurtă.”
“(Un DJ) obișnuia să sune dealerii de droguri și să-i întrebe ce mersese cel mai bine la vânzare în săptămâna respectivă. În funcție de răspuns, playlistul său era mai ‘greu’ sau mai upbeat.”
*traducerea îmi aparține
