Am tot scris despre cum artiștii de azi au mare nevoie să afle, înainte de a face orice altceva, cine sunt ei. La un moment dat mi se părea că repet asta prea mult. Apoi mă uitam primprejur, prin industria noastră muzicală, și mă mai repetam o dată. Susțin de câțiva ani că un contract cu o casă de discuri este, de cele mai multe ori, o frână în dezvoltarea unui artist, mai ales a unuia aflat la început de drum. Ba chiar am avut curajul nebunesc să susțin că artiștii anilor pe care îi trăim n-au nevoie nici măcar de manager. Paragraful ăsta rezumă idei pe care le-am explicat în câteva zeci de mii de cuvinte, că, deh, concizia nu-i una din calitățile mele.
Deși propovăduiesc din tot sufletul răbdarea, construcția lentă și sănătoasă a proiectelor muzicale, mi-am dat seama că am negat necesitatea multor rotițe esențiale ale sistemului “pe vechi” fără să pun, concret, nimic în loc. Nu am făcut-o cu vreun motiv anume. Însă acum, când privesc înapoi, îmi dau seama că, probabil, nu eram încă pregătit. Acum simt că sunt.
ARTISTUL ȘI INDEPENDENȚA
Prezentul așterne la picioarele oricărui artist toate uneltele pentru a își pregăti, proiecta, organiza și dezvolta cariera în industria muzicală. Contractul cu casa de discuri a devenit necesar doar atunci când artistul independent a atins limita superioară a propriei puteri.
Deși îi vânează cu același apetit vorace, casele astea de discuri mari și mici au din ce în ce mai puțin de investit în debutanți. Trăim era începătorului cu ochi umezi, nevinovați și sinceri care semnează fericit un contract simțind că l-a apucat pe Dumnezeu de un picior pentru ca, doar câteva luni mai târziu, să înjure printre dinți cătușele pe care acea semnătură i le-a adus. Ai mare nevoie ca, atunci când îți negociezi contractul, să reprezinți deja ceva, să îți cunoști exact valoarea și, cel mai important, să știi ce să ceri și să nu accepți orbește ce ți se oferă.
Și-apoi vin procentele. N-ai nimic în buzunare, nimic nu se arată la orizont, da’ cu toate astea dai procente în stânga și-n dreapta. Astea nu-s niciodată mai mult de o sută. Și, odată date, procentele alea nu se întorc la tine niciodată sau doar atunci când treci de data aia scrisă mărunțel la articolul “Durata contractului”.
E adevărat că oricât la sută din 0 egal 0. Dacă păstrezi doar aritmetica asta în minte, e ușor să dai procente. Dar ia gândește-te că ai câștigat prima ta mie de Euro dintr-o cântare și tre’ să dai 20% către manager, 15% către impresar, 10% către casa de discuri, 15% către producător. Din banii care ți-au rămas tre’ să plătești restul de angarale: dansatori, instrumentiști, echipamente închiriate. Oare unde-i mia ta de Euro? Păi ai cam dat-o încă de pe vremea când oricât la sută din 0 era tot 0. Și te oftici, așa-i? Mai ales că acum îți dai seama că o parte din procentele alea le-ai făcut cadou unor oameni care nu le merită deloc. Și te enervezi. Așa-i? Sau îți dai seama că tu îi dai unui om procente din tot ce faci, dar că ai nevoie de el doar o dată la câteva săptămâni. Și iar te enervezi.
I AM YOUR MUSIC BUSINESS COACH
Eu nu vreau procentele tale. Îți las suta intactă. Nici nu-ți cer să lucrezi exclusiv cu mine. Ba chiar voi fi alături de tine și îți voi sugera chiar eu un manager sau o casă de discuri atunci când vom hotărî împreună că e momentul pentru a face acest pas. Voi fi lângă tine la fiecare negociere de contract, dacă asta îți vei dori. Interesul meu este să ai succes. Misiunea mea cea mai importantă este să te ajut să afli cine ești și să am grijă să nu mai uiți niciodată, oricât de mari vor deveni presiunea și stresul.
Sunt alături de tine oridecâteori ai nevoie și aduc cu mine aproape 17 ani de experiență în industria muzicală, comunicare, mass-media, online, bașca toate cărțile citite și toate cursurile făcute. Nu te jefuiesc, dar nici nu muncesc gratis. Munca mea se cuantifică în ore, nu în procente. Nu te oblig să semnezi vreun contract care să dureze ani, luni sau săptămâni. Colaborarea dintre noi se poate încheia oricând dorește oricare dintre noi. Și poate reîncepe oricând vei ajunge la concluzia că ai, din nou, nevoie de mine.
E important să înțelegi de la început foarte bine relația noastră. Eu nu sunt șeful tău și nici angajatul tău nu sunt. Am, ca și tine, libertatea de a alege să nu lucrăm împreună și pe aceea de a opri colaborarea dintre noi oricând. Sunt omul care îți va spune verde în față când greșești și îți voi da și motivele pentru care cred asta.
CINE POATE AVEA NEVOIE DE MINE
Artiști începători – cam tot ce am scris până aici vi se adresează. Nu prea au rămas multe de spus: vă ajut să vă descoperiți, vă organizez și monitorizez “antrenamentele”, dau viață viselor. Atunci când simt că sunteți pregătiți, vă pun în legătură cu oameni care să vă ajute să treceți cu bine peste următoarea etapă. Nu vă grăbesc și nu mă grăbesc. Eu construiesc.
Artiști consacrați – e foarte greu să ai încredere în oamenii din jurul tău atunci când ai ajuns într-un punct al carierei tale când toți te laudă, nimic nu mai merge și nimeni nu pare să știe de ce. Eu sunt omul din afară, care e gata să cerceteze cifrele, să studieze proiectul în cele mai mici detalii și să ofere (dacă mai e vreuna) soluția. Voi fi sincer, poate brutal de sincer. Nu trebuie să renunți la nimeni din echipă pentru a lucra cu mine.
Manageri, impresari începători – poate ești și tu la început de drum și ai acceptat jobul ăsta din prietenie pentru artist. Nu cunoști pe nimeni, nu știi pe unde-s coarnele taurului ca să-l apuci de ele, nu ai nicio idee despre ce ar fi de făcut. Eu nu vreau jobul tău, te vreau pe tine cât mai bine pregătit.
Manageri, impresari cu experiență – așa-i că de multe ori tare bine ți-ar face să stai de vorbă cu cineva realmente obiectiv? Evident că tot ce vorbim rămâne între noi. Dar când capul ți-e vârât până dincolo de umeri în problemă, apare riscul să pierzi perspectiva. Sau, poate, există perioade în care ai atâtea pe cap, încât parcă ți-ar mai prinde bine un creier. Aici sunt! Rent my brain!
Agenții de impresariat, management, case de discuri – sunt gata să vă ajut cu experiența și ideile mele în orice proiect cu două condiții: să cred în proiect și să nu vă prind cu fofârlica la adresa artistului. Dacă le avem pe-astea două, muncim împreună zi de vară până-n seară și noapte de iarnă până-n zi de vară.
MULȚUMESC PENTRU ATENȚIE!
Ce încerc eu să fac e neîncercat pe plaiuri mioritice. Pe la alții s-a mai văzut. Îmi doresc să fac asta din tot sufletul, mulți ani de acum încolo. Modelul ăsta de business mi-a încolțit în minte abia acum câteva luni. Când m-am uitat în urmă, mi-am dat seama că tot ce am făcut eu în ultimii ani pare să pregătească planul ăsta.
Promit că nu mă voi opri din scris. Articolul de luni va continua să apară. Promit că nu mă voi opri din citit cărți despre industria muzicală și promit că nu mă voi opri din a învăța mereu. Pentru că asta e pasiunea mea.
Dacă simți că ai nevoie de mine, scrie-mi la eu@danfintescu.ro.
This is the first day of the rest of my life as a Music Business Coach.