Ana Blandiana – „Fals tratat de manipulare”

ana blandiana

Nu cred să fi existat personaj în istoria românească a anilor ’80 – ’90 care să fi sprintat mai rapid de la iubire la ură în ochii mulțimii decât Ana Blandiana. Adorată pentru curaj și spate drept în închisoarea opacă a ultimului deceniu de comunism, terfelită prin gazetele cu iz de libertate și epoleți de securist în debandada murdară a pseudo-libertății care a urmat imediat după Revoluție, adorată din nou în încercarea donquijotească de a obliga partidele politice să-și țină promisiunile făcute, încercare ce a dus la fenomenul Alianța Civică. Dar, mai presus de orice, poetă și scriitoare. Părinții mei au avut grijă să cresc cu Ana Blandiana, iar eu, acum, îi citesc Marei poeziile ei. Râde cu poftă de pățaniile motanului Arpagic, fără să bănuiască vreodată cât au costat-o pe cea care le-a scris aceste versuri acum nevinovate.

Am mai citit și „Sertarul cu aplauze”. Dar l-am citit demult. La o vârsta la care respiram prea multă libertate pentru a putea vreodată să-mi imaginez cum e fără ea. Acum, după falsul tratat, vreau să o recitesc.

Cartea este o însumare de momente importante ale vieții unui om. Nu sunt aranjate cronologic, ci înșirate pe firul delicat și fragil al sentimentelor pe care ele le-au născut in sufletul trăitoarei, adică al autoarei. Sunt momente în care istoria a găsit-o sau a tras-o de mână pe Ana Blandiana spre centrul scenei unde se învâltoreau evenimentele, iar ea, fragilă, delicată și dură a încercat întotdeauna să determine oamenii să-și facă bine unii altora, refuzând cu o încăpățânare aproape patologică orice măriri i-au fost propuse de-alungul timpului.

Este o carte pe care oamenii de peste 40 de ani o vor citi zâmbind amar, pe care cei între 35 și 40 o vor asocia cu discuții pe care le auzeau prin casă, cu multele cute de pe frunțile părinților, cu atmosfra apăsătoare a izolării bănuitoare la care eram cu toții condamnați. Și este o carte pe care cei sub 30 de ani TREBUIE să o citească. Pentru a înțelege de ce România este astăzi așa cum este, pentru a vedea pe ce drum NU trebuie să o apuce; că hulitor de țară poate fi oricine, dar nu oricine își o poate iubi așa palidă, firavă si siluită cum e ea.

Este pentru prima oară când am citit negru pe alb despre tehnicile de manipulare folosite după anii ’90, când oameni extrem de bine pregătiți au aplicat tactici învățate la cele mai bune școli de propagandă pe un popor încă beat de fericire, care le-a înghițit cu naivitate de căprioară. Sau când cineva pune (chiar și dacă doar din când în când) nume adevărate personajelor care au turnat sau trădat. E o carte despre rău care îti face bine, pentru că, în ciuda a tot ce a pățit, Ana Blandiana e în continuare aici. Și scrie.

    1. Mircea Mihai 6 aprilie 2014
      • danfintescu 10 aprilie 2014

    Add Your Comment

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.