Prima carte pe care am cumpărat-o pe Kindle în viața mea a fost “Stone Free”, tot de ALO scrisă. Îmi amintesc atunci că mă uitam aproape cruciș la rândurile omului ăstuia. Avea un limbaj aproape de neînțeles pentru mine, neprihănit cum eram într-ale argoului “British mod”. În plus, cartea aia e ultima din seria a cărei primă parte este “Stoned”.
Fascinația mea pentru The Rolling Stones a existat mereu. Dar niciodată pentru muzică și atât. Pentru mine, Stones sunt un fenomen. Și cu cât mai multe aflu despre ei, cu atât mai sigur sunt că n-a existat niciodată o trupă de rock and roll mai mare decât ei. Mai bune, da. Mai zgomotoase, cu siguranță. Mai brutale, mai… ce vreți voi. Dar mai mari n-au existat. N-ai cum să fii altfel, după ce lumea te-a comparat cu The Beatles nu acum, ci pe vremea când The Fab Four erau zeii muzicii de pe Terra.
Andrew Loog Oldham a fost un fel de cometă în industria muzicală. A venit, a cucerit, a decăzut. Din păcate. Nu cred că se putea altfel, când, la doar 21 de ani, Oldham era managerul care a inventat multe din tiparele după care industria muzicală se ghidează și azi. Vârsta era prea fragedă, visele prea dornice de împlinire, răbdarea prea puțină și drogurile prea la îndemână pentru a putea fi altfel.
Cartea este însă, dacă reușești să găbjești stilul în care e scrisă, un manual de istorie a business-ului despre muzică. Scrisă alert, cu (auto)ironia fină a umorului englezesc, cu multe pasaje care îți arată limpede că autorului nu i-a fost străină literatura de calitate superioară, oricât de derbedeu s-ar da, “Stoned” este în primul rând cartea nașterii superstarurilor mondiale. Nimeni, până la Beatles și Rolling Stones, nu atinsese vreodată statutul de vedetă globală. Elvis Presley? N-a avut un concert în afara S.U.A. în viața lui. Cum s-au negociat primele contracte de super-staruri, cine a păcălit pe cine și cu cât, cum s-au inventat primele mișculații ale P.R.-ului modern, toate-s povestite romanțat, cu un zâmbet amar și resemnat parcă, de odinioară mărețul Andrew Loog.
Singurul lucru care te face să te gândești că, fie și după atâția ani, frustrarea n-a lăsat din gheare întreg sufletul scriitorului este nesațul cu care el publică declarație după declarație cu osanale la adresa lucrurilor pe care le-a făcut. Și acum are nevoie de certificarea propriei valori prin ochii celor din jurul său, acum, când puștii pe care i-a găsit într-un club sordid din Londra anilor ’60 și pe care i-a plămădit aproape singur încă mai adună zeci de mii de oameni la concerte.
Puteți cumpăra “Stoned”, de Andrew Loog Oldham, varianta pe Kindle de aici.
Citatele mele preferate din “Stoned” sunt*:
“Există trei variante ale fiecărei povești: a ta, a mea și adevărul.”
“Le dădeam de băut jurnaliștilor, ceea ce m-a făcut să-mi dau seama că știrile se pot tipări cu orice lichid.”
“Ceștile de ceai erau subțiri, covoarele groase, sporovăiala productivă, iar viața nu sfârșea pe podeaua camerei de montaj.”
“Starurile rock ‘n’ roll din Franța erau geniale. Iarna se duceau la shopping în State și pretindeau că fuseseră în turneu.”
“Dar dacă publicitatea ar însemna bani, fiecare starletă mititică din orașul ăsta n-ar plănui să se mărite cu un milionar, ci ar fi ea însăși milionară.”
“După cum oricine poate cumpăra un costum de-a gata sau la comandă, rock ‘n’ roll-ul oferă două feluri de succes: ieftin, de pe raft, de unică folosință sau scump, făcut pe comandă, real și durabil.”
“Am întâlnit The Rollin’ Stones și am spus ‘Salut’ restului vieții mele.”
“Pentru mine ca manager care-și dorea să ajungă producător, radioul live era o mare necesitate, o ocazie haioasă de a dovedi că discurile erau fabricate în studio, că nu puteau fi replicate în direct.”
“Să compui muzică înseamnă să fii atent la viață, iar Brian ura să fie atent la orice altceva în afară de propria-i persoană. Cine nu e interesat de viață încetează să fie interesant. Atitudinea lui condescendentă față de muzica pop a însemnat că n-a putut niciodată să-și satisfacă dependența de succes. Nu poți privi succesul de sus sau de jos. Trebuie să-i faci loc.”
“Până și în ziua de azi oamenii se plasează față de anii ’60 în funcție de afinitatea lor față de Beatles sau de Rolling Stones. De care le plăceau mai mult. Răspunsul la întrebarea asta era identitatea ta. Arăta cine ești.”
“The Rolling Stones s-au transformat în altceva. Nu mai sunt, evident, creația lui Andrew Oldham, dar din multe puncte de vedere încă îi mai folosesc planurile și ideile. El a creat anti-eroul, iar ei i-au dat acum o identitate corporatistă.”
“Fuseserăm preveniți să n-avem niciodată încredere în artist. Să credem doar opera. Ar fi fost imprudent pentru mine la momentul respectiv să încerc să fac vreo diferență, așa că povestea asta include atât negi, cât și aureole.”
*traducerea îmi aparține