ARGO – „Fuck yourself”!

Voi spune din capul locului ca nu sunt un mare admirator al lui Ben Affleck. Nu mi s-a parut niciodata un maaare actor. Are el un zambet al lui si un fel de-a se uita pe sub arcadele adecvat sprancenate, in rest… poate ceva praf de stele scuturat din zborul prietenului sau, Matt Damon care, ala… ala actor, tati!

argo

Eu, in vacanta fiind, imi permit luxul de a fi oleaca rupt de realitate. Drept pentru care nu stiu cine a fost nominalizat la Oscar si de ce. Iar acest lux ma aduce mai aproape de momentul in care am vazut filmul. Ca nici atunci nu stiam. Bine… pe atunci nimeni nu stia. Cert este un singur lucru: daca il ia… e pe pile.

Povestea se bazeaza pe un fapt real, din anii ’80, cand, odata ayatolahul Khomeini inscaunat, s-a intamplat o criza a ostaticilor americani in Teheran. Affleck este stomatologul  expert trimis de CIA sa-i extraga pe prizonieri ca pe niste molari, dupa ce alta agentie acronimica emisese o strategie elucubranta de salvare care implica turul Iranului pe biciclete. Planul lui Ben nu este cu mult mai realist, dar, in lipsa de altceva, trece. Vine sa umple nevoia americana de motivatie pentru razbel contra semilunii, aducand niscaiva justificari istorice.

Filmul, in sine, nu e prost. Ba e chiar bun. Pana si fratele Ben este onorabil in rolul lui principal, ca si in cel de regizor. Admirabila este acuratetea extrema a costumelor si decorurilor care te poarta in minunatii ani ’80 fara de greseala. Filmat bine, cu lumina pusa binisor, carevasazica reprosuri putine spre deloc. Da’ nici cine stie ce laude, in afara de cele de mai sus. Ba, io-te inca vreo cateva:

Foarte fain cuplul realizat din Alan Arkin si John Goodman. Umor american de calitate superioara, cu replici acide si rapide (chiar, oare am putea sa inventam epitetul de “racid” pentru astfel de replici?).

Locul unde, insa, dupa umila mea parere de cinefil amator, bata loveste mortal suprafata linistita (pana atunci) a baltii este finalul. Exista aici doua posiblitati dintre care ignoranta-mi crasa nu o poate alege pe cea adevarata. In orisice caz, oricare ar fi adevarul, tot nu-i bine:

1. Fie chiar asa s-au petrecut lucrurile si atunci regizorul are deosebitul merit de a fi construit un final prost in care e cat se poate de clar ca nu a crezut, dat fiind faptul ca ultimele secvente sunt facute parca intr-o graba imensa de a scapa de ele. Parca si filmele alea de actiune pe care le vedeam eu pe VHS cand eram copil, de le traducea madam Nistor, erau mai cu grija alcatuite decat sfarsitul de-aci care, la un moment dat, o coteste spre amatorism. Da’ o coteste brusc si definitiv.

2. Fie finalul povestii reale pe care s-a construit filmul in cauza a fost unul din punct de vedere dramatic neprofitabil si atunci scenaristilor li s-a cerut sa adauge niste sare si piper, unde “niste” = “mult prea mult”. Sa vezi ca Ben, asezat confortabil in avionul care il scoate dintr-un Iran dusman urmareste pe geam, cu coada emotionata a ochiului, cum oamenii care detin puterea nu au alta idee mai creata de a-i opri (pe el si pe grupul lui de aproape fosti ostatici proaspat scapati) decat sa se catere in niste masini si sa o tuleasca motorizat dupa un avion care da sa decoleze de pe pista?! Pai cum, fratiorii mei americani?! Chiar sa uite ei atat de brusc ca detin puterea absoluta de a porunci orice oricand?! Sa nu se gandeasca o secunda la telefonul pe care l-ar fi putut da catre turnul de control, telefon care ar fi putut tintui aeroplanul de sol?!? Sa nu le traverseze tartacutele gandul ca ar fi putut escorta avionul civil abia decolat binisor inapoi spre aeroport intre niste avioane de vanatoare de-alea, de-ale lor pana sa apuce defetistii americani sa iasa din spatiul aerian fundamentalisto-sacru?! Sa… ORICE ALTCEVA. Ca doar astea-s cateva solutii de mi-au venit mie, absolvent de uman la liceu, de Universitate si cu stagiul militar ramas la fel de nesatisfacut ca o femeie frigida… Daramite lor, ditamai militarii harsaiti de razboaie si educati (dupa cum chiar filmul ne-o spune) in cele mai cu staif scoli din Europa.

In concluzie, merita vazut, dar nu sa nu ziceti ca nu v-am zis. La final iti cam vine sa murmuri si tu printre dinti: “Argo, fuck yourself!”.

    1. Roxana Neagu 11 ianuarie 2013
    2. Roxana Neagu 13 ianuarie 2013
    3. danfintescu 15 ianuarie 2013
    4. Razvan 29 ianuarie 2013

    Add Your Comment

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.