Artistule, trezirea! Pune mâna și învață să-ți scrii singur muzica!

write your own

Cu cât mai mult citesc despre istoria industriei muzicale, pe atât îmi dau seama de câteva lucruri esențiale. Le voi lua pe rând, pe măsură ce mi se limpezesc în cap gândurile în legătură cu ele și, evident, pe măsură ce adun îndeajuns de multă informație pentru a putea emite o părere cât de cât pertinentă.

Ideea prezentată mai jos în legătură cu titlul de mai sus s-a cristalizat în câțiva ani. Prima dată m-am întâlnit cu ea pe vremea când ma ocupam de management artistic. La semnarea unui contract cu o casă de discuri de la noi din patrie, patronul, renumit în breaslă pentru felul minuțios și tenace în care își urmărește propriul interes (mai ales financiar), i-a recomandat artistului de care mă ocupam în acel moment să înceapă urgent să contribuie cât mai mult la piesele pe care urmează să le interpreteze.

Sfatul, la o primă vedere, părea ingenuu și de un altruism demn de o cauză mai bună. L-am clasat pentru analiză ulterioară. Când am luat contractul la puricat și am văzut ca el cuprindea și publishing-ul, am înțeles imediat substratul recomandării: încă un degețel vârât în buzunarul artistului. Deși buzunarul e momentan gol, e bine ca degețelul să fie deja acolo atunci când vor intra primii gologani.

Coursera DKX5QZJYZPHD

Următoarea dată m-am întâlnit cu ideea asta în cursul despre The Rolling Stones pe care l-am absolvit anul trecut. Primul lor manager, personaj emblematic pentru genialii ani ’60, pe numele lui Andrew Loog Oldham, le-a dat ghes lui Mick Jagger și Keith Richards să înceapă să compună cât mai repede. Ceea ce ei, care pe vremea aia erau tare ascultători, au făcut. Și încă mai fac asta, deși între timp nu mai ascultă decât de ei înșiși. Cert e că sfatul lui Oldham le-a adus celor de la Stones o grămadă de bani.

Am regăsit ideea în lucruri pe care le-am citit despre sau chiar scrise de Eric Clapton, The Beatles, Michael Jackson. Ideea e simplă, în fond. Dar mi-am dat seama că la noi nu a expus-o nimeni negru pe alb vreodată. Sau nu am dat eu peste rândurile alea:

Poți avea succes cântând piese scrise de alții. Dar, pe măsură ce te maturizezi ca artist, va fi tot mai greu să găsești omul care să-ți confere posibilitatea de a-ți exprima exact mesajul muzical pe care tu îl ai pentru fanii tăi. Care sunt fanii tăi, nu ai compozitorilor tăi.

Decizia de a te apuca de cântat ar trebui, la modul ideal, să coincidă cu hotărârea de a învăța cum se face muzica. În zilele noastre e mult mai ușor să faci asta decât era pe vremea îmbălsămaților pe care i-am enumerat mai devreme. Dacă amâni momentul în care vrei să te apuci de învățat, vei regreta asta.

Să faci muzică înseamnă, în primul rând, să cunoști și să stăpânești mijloacele prin care ea, pârdalnica de muzică, ajunge de la tine din creier într-o formă în care să poată fi ascultată și înțeleasă de oamenii din jurul tău. Asta înseamnă că ar trebui să înveți noțiunile de bază ale teoriei și că e cazul să freci softurile alea de făcut muzică până le știi toate cotloanele.

Dacă tu te vei apuca de învățat abecedarul abia când vei simți că niciun compozitor/producător nu mai e în stare să înțeleagă ce vrei tu să cânți, ai o problemă. Pentru că tu ai un bestseller în cap, dar habar n-ai să scrii. Și dacă un scriitor analfabet și-ar putea oricând angaja o dactilografă, cu muzica treaba-i nițel mai complicată.

publishing2

În plus, dacă îți scrii singur muzica o să faci o grămadă de bani. N-am să intru în detalii plicticoase despre drepturile de autor. Am să vă spun doar atât: toți îmbălsămații ăia sunt putred de bogați. Iar banii din cântat constituie un procent mult mai mic al averii lor decât banii din compus. Apoi, între noi fie vorba, patronul de casă de discuri de care v-am povestit n-a vrut să semneze publishing-ul unui tânăr cântăreț așa, de fraier. Știa el ce știa.

Atenție! Eu nu vă spun că trebuie să vă lansați cu un cântecel scris de voi înșivă. Asta ar însemna să vă amânați începutul carierei muzicale cu niște ani pe care nu vi-i mai dă nimeni înapoi. Lansați-vă cu orice vă vine la îndemână. Și continuați să cântați piese scrise de alții până în momentul în care simțiți ca muzica scrisă de voi e mai bună pentru voi înșivă decât aia pe care a scris-o oricine altcineva. Ea oricum ar trebui să fie mai bună din start, pentru că fiecare notă ar conține o bucățică din voi. Iar fanii simt întotdeauna cât suflet puneți în ceea ce faceți. Tot ce vă rămâne de făcut este să învățați să stăpâniți perfect tehnica prin care sufletul vostru devine muzică.

cliff richard

Dacă asta cu fanii vi se pare greu de crezut sau prea siropoasă, aș vrea să vă dau, pe final, o temă de gândire: de ce oare toți artiștii de succes, cu cariere de talie globală de peste 20 de ani în muzică sunt (de la un anumit moment al carierei lor încolo), într-o proporție covârșitoare, autorii propriei lor muzici?

Așa că depinde de ceea ce îți dorești să fii: Cliff Richard sau Mick Jagger? A, n-ați auzit de Cliff? Hm, ciudat. Prin 1962-63 era considerat cam la fel de mare ca Elvis Presley în Marea Britanie. The Beatles si The Rolling Stones i-au cântat în deschidere. Doar că… el cânta piesele altora. A avut un succes imens. Timp de 5-6 ani.

Surse imagini: chainsawguitartuition.net (foaie de portativ), www.rokpool.com (Cliff Richard), diymusician.cdbaby.com (money is in publishing)