A inceput aia astronomica, incepe si cea astrologica, eu chiar incep sa cred ca ar fi cazul sa se ridice un curajos sau o curajoasa de pe undeva din public si sa o bata pe coana iarna binisor pe umar. Nu de alta, dar ar cam trebui sa ii atragem atentia ca e ultima comanda. Musterii i-au plecat demult, chelnerii au pus scaunele cu picioarele in sus pe mese si vinul fiert nu mai are nicio cautare. Ne e dor de bere bauta la ceas fierbinte de vara. Dar, daca tot am zis primavara astrologica, hai sa ne concentram pe ea, daca nu pe afara inca mai avem zapada.
Nu putem domnule da frunte-n frunte cu zodia berbecului asa… pe orbecaitelea. Avem nevoie de cineva care sa ne deschida ochisorii ignoranti intr-ale astrelor si fineturilor lor. Si cum FPod are deja prietene bune cu o carte de vizita impresionanta in domeniu, m-am bucurat sa le am, din nou, invitate pe Mariana Cojocaru si Oana Hanganu. Mariana, volubila si plina de umor, ne-a explicat cum sta treaba din punct de vedere al zodiacului astuia, de-l avem noi. Oana, tacuta si inteleapta, asa cum se cade unei orientaliste, a punctat, delicat, cam care e situatia in zodiacul chinezesc. Il stiti voi: ala cu maimute, dragoni, tigri. Cum se intelege berbecul nostru cu dihaniile alea, ce inseamna primavara pentru feng-shui, ce talismane ne trebuie noua in perioada asta.
In perioade de restriste, mai avem si oameni care scriu istorie in Romania. E drept ca unu-i portughez si celalalt e toooocmai de la Satu Mare, dar pana una-alta, ei au o trupa care a aparut la noi in patrie, drept pentru care avem toate motivele sa ni se umfle muschii tricolori de mandrie. Poate ca unii sunt de parere ca a fost vorba de norocul din numele lor, atunci cand, la primul single, Lucky Man Project au strans in cateva luni mai bine de 21 de milioane de vizualizari la videoclipul lor postat pe youtube. Asta ar insemna cam cate una pentru fiecare roman recenzat de curand. Ce ne facem insa acum, cand, la al doilea single, Mr. Z si DDy s-au pus din nou pe strans vizualizari si tot cresc pe acelasi atotstapanitor youtube cam cu 40 de mii pe zi. Asta inseamna cam cata oaste de viteji strangeau Mircea, Mihai sau Stefan atunci cand se puneau cu spahii si ienicerii, cu nogaii sau cu lesii.
FPod, in fiecare sambata si duminica, de la 12:30, la Prima TV.