Atenție la neatenție!

music_is_everywhere_by_cosmeee

Nicăieri nu mi-a fost vreodată mai clar felul în care s-a schimbat muzica decât în Costinești, loc în care muncesc de patru veri încoace. Patru veri întregi în care mă tot minunez de competiția acerbă și absurdă a oricui (de la club la vânzător de porumb fiert) de a face muzica „lui” să se audă cât mai tare. E aprigă bătălia decibelilor. Atât de aprigă, încât nu cred să existe loc în partea centrală a stațiunii unde să fie vreodată liniște. Iar dacă nu îți crapă timpanele de cât de aproape ești de boxele unuia sau altuia, ai toate șansele ca auzul să-ți fie perforat de cel puțin trei melodii diferite, provenite din trei surse diferite. E zgomot, vacarm, gălăgie… Mă rog, cum vreți voi să-i spuneți.

Dar, de fapt, e muzică. E muzică peste tot. Tot timpul. Refrenul unei manele de la shaormerie se pierde într-un ritmul sacadat de EDM al Jeep-ului care promovează următorul eveniment al unei mega-extra-giga-discoteci. Vocea suavă a lui Adele îți răsună pentru o clipă în urechi din telefonul a doi îndrăgostiți sărutându-se pe o bancă, doar pentru a fi înghițită de cea a Mariei Dragomiroiu, care e greu de recunoscut în boxele distorsionând dogit într-o autoservire arhiplină. Un riff de chitară de-al lui Angus Young e purtat de vânt dinspre White Horse, dar moare repede, săgetat de cea mai nouă piesă J Balvin care bubuie dintr-o mașină care aprovizionează restaurantul unei tabere.

strada foamei

Oamenii trăiesc în ciorba asta muzicală o vacanță întreagă. Iar dacă stai un pic să te gândești, îți vei da seama că, oricât de atent îți construiești bula care să-ți protejeze viața, și tu ai de-a face cu aceeași ciorbă, chiar dacă nu chiar la intensitatea Costineștiului. O muzică pe care n-ai cerut-o în viața ta ți se strecoară mișelește în urechi din radioul taximetristului, din boxele discrete ale restaurantului unde mănânci de prânz, din cele și mai discrete ale liftului, din soneria enervantă a telefonului unui coleg de muncă sau din televizorul potrivit pe un canal muzical în cafeneaua unde te întâlnești cu un prieten.

Un spirit de poet s-ar bucura, poate, de ideea că muzica a ajuns să ne însoțească în aproape fiecare clipă a vieții noastre. Eu, însă, aș vrea să vă dau o replică răsuflată și obosită, pe care nu cred că am mai folosit-o din liceu: „Atenție la neatenție!”

În tot vacarmul muzical haotic al Costineștiului, viața își vede liniștită mai departe de drum. Oamenii flecăresc ore întregi, chiar dacă pentru asta sunt obligați să țipe unii la alții. Mănâncă, dorm, se ceartă, se spală cu muzica mereu în urechi. O muzică pe care n-au ales-o ei. O muzică pe care ajung să o ignore cu bună știință, a cărei prezență ajunge să li se pară la fel de normală ca aceea a apei de la robinet sau a electricitații din propria casă.

Muzica ajunge să le fie oamenilor indiferentă. Un zgomot de fond care poate ar reuși să-i surprindă doar atunci când s-ar opri brusc și peste „Costineștiul zilelor noastre” s-ar așterne dintr-odată liniștea.

N-am să încep să predic apocalipsa acum. Dar ăsta e adevărul. Prin omniprezență, muzica a ajuns să le fie oamenilor indiferentă. Dar nu în totalitate, ci în cea mai mare parte a ei.

Oamenii se vor opri întotdeauna din orice fac, fie și doar pentru o clipă, pentru a asculta pe cineva care cântă cu pasiune în fața lor. Pentru că muzica live este o minune, una pe care nu o întâlnim în fiecare zi. Și de-asta risc eu să spun că, destul de curând, singurii artiști care își vor mai putea deosebi muzica de zgomotul nostru de fond sunt cei care vor convinge oamenii prin concerte. Din coloana noastra sonoră cea de toate zilele vor renaște idolii, pentru că, la fel cum concertul era singurul mod de a asculta muzica la un moment dat, el rămâne acum singurul mod de a te convinge că un artist e artist cu adevărat, nu doar o adunătură cibernetică de biți și bytes, nu doar zgomot, nu doar fond muzical cotidian. Și da, iar l-am parafrazat pe Spinrad.

Așa că, dragi tineri artiști, înainte să începeți să vă agitați cu contracte, piese pe radio, ședințe foto și alte farafastâcuri lucitoare, vă rog eu frumos: asigurați-vă că vă pricepeți de minune la cântat! Pentru că muzica de consum își pierde chipul (identitatea) pe zi ce trece, iar piața de idoli muzicali care umplu stadioane la concertele lor e foarte, FOARTE mică.