Expresia “nimic nou sub soare” are câteva mii de ani. Provine din Ecleziast, una din cărțile Vechiului Testament. Năucitor, așa-i? Dacă încă de acum câteva mii de ani existau pe lume oameni deștepți și blazați, oare cum mama lu’ proces verbal am progresat în halul ăsta?! Răspunsul meu personal la întrebarea asta (personal – adică nu doresc să-l impun ca literă de lege, ci doar ca opinie numa’ bună de dezbătut) este că au existat mereu oameni care și-au ascultat sufletele și ideile înainte să-și încurcișeze palmele imaginației pe pieptul resemnării. Chiar și în muzică.
Evident că oameni în stare să revoluționeze lumea prin creațiile lor de orice fel nu se nasc în fiecare zi. Nici măcar în fiecare an. Dar asta nu înseamnă că tu nu poți fi unul din ei. Dacă lași leuca lui “nu e nimic nou sub soare” să te lovească în creștet înainte să fii sigur că undeva, în adâncul ființei tale, nu există nici cea mai firavă scânteie de geniu, atunci scânteia aia se va stinge înainte să apuce, sărăcuța, să-ți aprindă neuronii și să-ți înaripeze sufletul.
Am citit zilele trecute un status luuuuung de Facebook scris de Danny Klinger. Subiectul: referințele, bată-le strigoiu’ lu’ Mozart! Bine, Danny se referea la referințele cerute de clienții din domeniul lui: lumini. Dar eu am problema asta de câțiva ani, în ceea ce privește totul în industria muzicală. Se cer (și se dau) referințe pentru orice: tipul de artist, muzica, scenariul clipului, coloristica, lansarea de single, costum… Orice! Există oameni în industria asta muzicală a noastră care nu pot funcționa fără referințe.
Ferească Zeul Fanteziei să vii cu o idee pentru care să nu fii în stare să dai referințe! E clar: n-ai nicio șansă de a-i convinge să te asculte măcar. Tipul ăsta de profesionist funcționează pe bază de corceală: “Aș vedea-o ca pe un fel de Beyonce meets Courtney Love, cu un pic de Nicky Minaj, știi cum zic?”; “Clipul ar trebui să fie cu cadre gen ăla, ultimu’ de la Sia, plus scene sexy ca în “Wicked Game”; “Cum vezi piesa asta pentru tine? Dă-mi un mail cu cinci-șase linkuri după Youtube, ca să știu în zonă ne băgăm.” Astea sunt fraze de care m-am lovit și mă lovesc aproape mereu. Fraze la ale căror motive de a exista m-am gândit mult. Și am ajuns la niște concluzii:
- Oamenii din industria muzicală nu sunt fani ai inovației. Vorba unui banc vechi: “râdem, glumim, da’n incintă!” Dacă s-a dovedit că un anume tip de orice are succes, aia-i calea de urmat. Putem face un pas mic la stânga, doi la dreapta, da’ nu vă apucați să neteziți voi poteci noi în junglă, că n-are rost. Doar “nu inventăm noi apa caldă”, nu? Ba da!
- S-ar putea ca nevoia de referințe să nu apară din lipsa de încredere în talentul creator al celui căruia i se cer, ci pentru că taman cel care cere este incapabil să-și imagineze ceva ce nu există deja.
- O referință e un soi de sentință. Dacă am zis că facem o corceală între două chestii existente, păi nu-mi ieși tu din ce-am vorbit la început, da?! Referința e un gard pe care ți-l trasezi singurel în jurul propriei imaginații, ca să fii sigur că îți încasezi banii la sfârșitul comenzii.
Nu-s extremist. Evident că referințele își au rolul lor în anumite situații. Dar ele ar trebui să înceapă acolo unde se termină fantezia aia crudă, neprelucrată, singura în stare să transmită emoția pură, cea care pleacă de la suflet și ajunge la suflet, fără să deranjeze vreo minte în calea ei.
Epoca în care era bine să fie toată muzica la fel se cam apropie de sfârșit. Istoria e ciclică nu doar cu popoarele, ci și cu notele muzicale. Se cam încheie o nouă epocă Tin Pan Alley și Brill Building. Universalitatea Internetului favorizează Morrisonii, Hendricșii, Joplinele. Lumea are mare nevoie de idoli în orice domeniu, pentru că încrederea noastră în noi înșine și unii în ceilalți e firavă și din ce în ce mai sufocată de ipocrizie.
Am o rugăminte la final: atunci când îți vine o idee sau atunci când ți se cere o idee, nu da fuga să te ploconești Măriei Sale Referința. Dă-ți ție însuți șansa de a inventa ceva nemaivăzut. O fi expresia “nimic nou sub soare” veche, dar mai exista una: “e loc pentru toți sub soare”. Iar asta, a doua, nu a fost niciodată mai adevărată decât în contextul actual al industriei muzicale.
Nu mai vă referizaț!
