Tu ce-ai făcut în ultimii cinci ani? De câte ori i-ai dezamăgit pe cei din jurul tău? Dar ei pe tine? De câte ori ai râs? De plâns, ai plâns mai des? Sau te-ai bucurat, măcar o dată, așa… tare și curat, ca un copil? Ți-a fost frig? Cald? Te-ai enervat? Ai iubit?! Nu te întreb dacă ai urât pe cineva. Ar fi bine să nu. Dar de înjurat, cu siguranță ca ai înjurat. Măcar în gând. Pe boul din trafic, pe vecinul care renovează duminica la ora opt dimineața, pe șpăgarul de la ghișeu, pe Piți și naționala lui de rahat. Și mai ales pe ei, pe politicieni. Puterea!
“Dă-i încolo că toți sunt la fel! Numa’ după căpătuială umblă! Numa’ să fure știu, altceva nimic!”. Replica asta, zisă cu năduf, pare să fie o formulă magică pentru a scăpa de responsabilitatea pe care o purtăm toți pentru că în zilele de vot îi lăsăm pe alții să hotărască pentru noi.
Imediat dupa chestia aia din decembrie ’89, care n-a fost Revoluție decât pentru cei care au murit și n-au apucat să vadă ce-a urmat, întrebarea asta cu “ultimii 5 ani” era un fel de a-ți acuza interlocutorul că ar fi colaborat cu securitatea.
Eu te întreb acum ce ai făcut în ultimii 5 ani pentru a te provoca la un exercițiu de temporalitate. Aș vrea să stai și să-ți dai seama că un cincinal (vorba lu’ Ceașcă) e vreme lungă de fapt. Și că duminica asta tu ai dreptul să îți exprimi clar și în doar câteva minute opțiunea pentru omul pe care îl vrei în fruntea țării ăsteia de multora le e rușine să o numească patrie. E gratis dreptul ăsta. Bine, pentru tine e gratis. Că dacă îi întrebi pe batrânii părinți de copii morți în Piața Universității în decembrie ’89 s-ar putea să te cutremure prețul pe care unii l-au plătit ca tu să poți să dai din mână a lehamite azi și să declari că toți ăia de la putere sunt niște hoți idioți. Acum fix 25 ani înfundai pușcăria pentru lucruri pe care acum le spui cu nonșalanță și indiferență.
Alegerile nu sunt un meci de fotbal. Nu are rost să gândești strategii de joc în care oricum nu-l votezi pe ăla care îți place ție pentru că n-are șanse să ajungă în turul doi. Treaba ta nu e să votezi cu ăla care are mai multe șanse să câștige, ci să votezi după cum te taie pe tine capul. Asta înseamnă libertate! Nu suntem voievozii de-altă dat’ siliți să aleagă răul mai mic. Dacă nu știi, informează-te! Discută! Dezbate! Asta-i libertatea. Asta ar trebui să fie democrația.
Lipsa oricărei dorințe de acțiune, dragul meu, te transformă din om în animal. Era să zic bou, dar știu ca ești deja irascibil pentru că ți-am scris despre lucruri care nu îți fac nicio plăcere, așa că mă abțin. Iartă-mă, te rog. Nu vreau să te ofensez. Dar lipsa unei opinii, a dorinței de a te exprima, a voinței de a avea o țară mai frumoasă, mai liberă, mai bogată; indiferența față de viitorul pe care îl lași copiilor tăi, toate astea te transformă într-un organism preocupat exclusiv de buna funcționare a propriilor sisteme biologice, mai ales a celui digestiv.
Cetățeanul turmentat al lui Caragiale, în crunta și continua lui beție, nu știa CU CINE să voteze, însă nicio clipă nu se gândea la posibilitatea de a nu merge la vot. Așa erau vremurile alea și așa s-a întâmplat la 20 mai 1990, când ne-am dus, un popor de fecioare naive și credule, și-am votat. Acum nu mai suntem fete mari. Ne-au tras-o. Și ăia… și ăilalți. Păi dupa atâția an de viol, să nu votăm acum e ca și cum am striga în gura mare să mai vină înca o tură de băieți deștepți și potenți, că încă mai avem suflare-n noi. Măi oameni buni, că parcă era și un banc pe tema asta: hai să mai aprindem lumina că eu m-am săturat de atâta… viol!
Te rog eu să nu mai uiți ca ești om liber. Votează cu cine te taie pe tine capul! Dar VOTEAZĂ!
