Bambini in Emergenza si Sf. Macrina

Numele astea au fost un exercitiu de memorie si dictie pentru Oana si pentru mine, in timpul filmarilor de la Vedete-n figuri. Stiam ca echipa albastra lupta pentru fundatia din Bucuresti, in timp ce echipa rosie lupta pentru o fundatie infiintata de un italian. Cum echipa rosie era cea de care ma ocupam eu de obicei, mie imi revenea sarcina sa zic dintr-o suflare ca banii se vor dona la sfarsitul sezonului in contul fundatiei “Bambini in emergenza – Centrul pilot Andrea d’Amato”. Si a venit sfarsitul sezonului.

Am venit direct de la Sinaia, unde lucrasem o saptamana la FIAR. Fundatia este pierduta intr-un sat de campie, undeva intre Giurgiu si Bucuresti. In Singureni functiona, inca de pe vremea lui Ceasca, un spital de boli infectioase. Aici veneau sa nasca mame seropozitive, care, de obicei, isi abandonau copiii in spital. Cum in Romania comunista SIDA nu avea voie sa existe, copiii erau tinuti in spital, ascunsi, in conditii de existenta ingrozitoare. Iar calvarul a continuat mult dupa ’89. In 1995, omul de televiziune italian Andrea d’Amato a descoperit spitalul si, ingrozit de ce a vazut, s-a apucat sa faca ceva. Timp de cativa ani a trimis TIR-uri intregi cu ajutoare la spitalul respectiv. Cu toate astea, la fiecare vizita pe care o facea, nu vedea niciun fel de amliorare. Ajutoarele? Pai unele se stricasera, unele se pierdusera, iar restul se terminasera… in bunul nostru spirit mioritic.

Atunci s-a apucat de construit. Iar acum aici exista un centru excelent utilat, foarte confortabil, in care pot sa stea peste 50 de copii. Majoritatea celor care stau aici sunt seropozitivi, nascuti si abandonati de parinti infectati cu HIV. Cu toate astea, surorile franciscane care au grija de centru  ii ingrijesc cu dragoste, astfel incat pozele de cosmar pe care le-a facut Andrea in 1995 sunt definitiv uitate. Ce m-a suprins este diferenta incredibila intre copiii mici, care au avut sansa de a-si trai toata viata in centrul dedicat lor, si cei mai mari, care au avut parte de cativa ani in conditiile insalubre ale spitalului uitat de lume. Nu e vorba numai de dezvoltarea lor fizica, ci de privirea haituita, animalica pe care cei mai mari o au. Cei mici insa sunt o adevarata incantare.

Echipa de la Prima TV a fost compusa din Andreea Raicu, Angel Popescu (Mondenii), Mishu Bendeac, Mirela Zeta, Ovidiu “Who’s Your Daddy”, Oana si subsemnatul. In afara de cecul primit din partea emisiunii, copiii au mai avut parte de o surpriza, pregatita de maestrul bucatar Horia Varlan, care s-a lasat de critica, si-a suflecat manecutele si s-a apucat de treaba.

Ne-am jucat, ne-am distrat, am ras. Fetele au avut mare lipici la micuti.

Locul are si povestile lui triste. Autoritati de stat obtuze, care au pus ochii pe terenul pe care se afla centrul, localnici care privesc dusmanosi la bietii copii, ferindu-se sa-i atinga, sau alungandu-i de pe strazile satului… Dar acolo, in comuna Singureni, am trait cateva ore foarte frumoase.

Urmatorii pe lista au fost copiii de la Fundatia Sfanta Macrina. Aici totul se intampla sub privirea atenta a Parintelui Gabriel, o gazda desavarsita. Un tip tanar, puternic, spiritual si haios, al carui singur defect e ca-i dinamovist, dar, asa cum am convenit cu Virgil, nu poate avea doar calitati. Si aici e vorba despre copii abandonati sau ale caror familii sunt atat de sarace incat nu-i mai pot intretine. Aici am jucat fotbal si baschet, ne-am intretinut indelung cu toata lumea, am ras mult. De data asta am fost intr-o formula putin diferita: Andreea Raicu, Virgil Iantu, Mirela Zeta, Angel Popescu, Oana si, evident, eu.

Si aici am avut bucuria sa vad copii veseli, politicosi, dornici de a comunica si de a se juca. Nu toti stau aici. Unii vin doar ca sa-si faca temele si sa se joace. Pentru altii insa, asta e casa lor. Parintele Gabriel ne-a spus ca e foarte fericit de cecul primit. Cu el va putea demara lucrarile pentru instalatiile unei cladiri noi care va adaposti o sala de sport si noi incaperi pentru micii chiriasi.

Evident ca si de data asta Horia a fost prezent, intrecandu-se pe sine insusi si gatind o masa excelenta pentru 100 si mai bine de oameni.