Se schimba multe lucruri in viata mea de ceva vreme incoace. Iar schimbarea asta se intampla cu fericire multa. Una din micile bucurii pe care le simt, din nou, dupa (prea) mult timp, este ca merg la teatru. Primul spectacol pe care l-am vazut de ani de zile incoace a fost “Barbatii sunt de pe Marte, femeile de pe Venus”, in regia Doinei Antohi, jucat la o cafenea-teatru din Centrul Vechi, Godot.
Pentru un spatiu neconventional de teatru, Godot este destul de clasic. Scena este o cutie italiana cu culise oarecum improvizate. Singura deosebire este ca, in loc sa stea cumintel, insiruit pe randuri paralele, publicul sta la masa, unde poate manca si bea. Dar atmosfera, odata ce luminile din sala se sting, iar cele de pe scena se aprind, este una destul de “teatrala”.
Nu sunt un spectator obisnuit de teatru. Am trait prin si pentru scena de teatru (sau “Sfanta Scandura”) cativa ani buni si frumosi ai adolescentei mele. Tot pe scandura asta, sau in imediata ei apropiere, am trait si unele din cele mai mari dezamagiri. Asadar un spectacol de teatru pentru mine are o incarcatura… cu de toate. Pauza de teatru pe care am luat-o nu a fost una voluntara. Asa s-a nimerit sa fie.
Destul cu divagatiile astea personale. Vreau sa va zic atat. Am vazut un spectacol bun. Pe alocuri chiar FOARTE bun. Prin alte locuri, putintele, putin burtos. Dar nu rau. Nu obez. Nu-s critic de teatru. Nici nu vreau sa fiu. Astfel incat nu ma apuc sa comentez ce nu mi-a placut. Ma voi limita la cele bune.
Pavel Barsan, fost coleg de liceu si de Teatru Studentesc Podul, despre care eram pe deplin lamurit ca este un cabotin incorigibil, nu mi-a dat motive sa imi schimb parerea. Este. Dar, in acelasi timp, este un actor de un talent foarte mare. Sensibil, intelept, imi pare genul de profesionist care isi cantareste bine rolul. Si dupa ce afla exact cate parale face “chilul” de personaj pe care il are de interpretat, dupa ce il trece prin filtrul propriu si personal, se apuca si de cioace. Deocamdata, insa, ii iese foarte bine ce face.
Colegele mele de televiziune de la “Mondenii”, Andreea Gramosteanu si Mirela Zeta, m-au surprins amandoua. Andreea printr-o sensibilitate pe care nu as fi banuit-o niciodata la ea. Iar Mirela printr-o imensa siguranta si precizie in manuirea tuturor uneltelor invizibile pe care meseria de actor ti le pune la dispozitie.
Mi-a mai placut un lucru la spectacolul asta. Toti actorii joaca frumos. Cu sete, cu placere. Cu siguranta ca banii nu sunt multi si ca nu e usor sa iti pui sufletul pe tava printre beri, salate si sandwich-uri. Dar ei fac asta.
Merita vazut? Cu siguranta.
