Becker Brau Live Music… & shitty service

Pe sotia mea o cheama Mihaela. Si a avut si bunul-simt sa se nasca pe 8 noiembrie, astfel incat sa nu fie lumea nevoita sa-i dea daruri in doua zile diferite. Cum de ziua ei a fost plecata in Spania, s-a hotarat sa dea de baut aseara. Sa ne-ntelegem, de baut pentru ea si gasca ei de prietene inseamna cola, ice tea, apa tonica, apa plata. Noroc cu mine si cu inca doi baieti de bine, care ne-am bucurat de licoarea principala pusa in vanzare de Becker Brau. Dar sa nu anticipam…

Cum ei ii plac cluburile unde se canta, optiunile erau limitate: Coyote (unde mai fuseseram si ne-am simtit extraordinar) sau Becker Brau Live Music, unde cunosteam berea, iar eu mai fusesem la ceas de zi cu o bere si trei mititei imensi infulecati in goana. Pana la urma Trupa Asha a avut intaietate si berea a triumfat.

Ora 22:02: ne apropiem in grup de intrarea in club, unde o masa care s-a bucurat cu siguranta de cuvantarea tovarasului Ceausescu de la al XIII-lea congres gazduia o agenda plina de insemnari cu creionul si doua maini obosite de atata gatit. Stapana mainilor, cu fata de plasatoare, ne-a cerut 10 RON la fiecare ca sa intram in club. N-am comentat nimic, stiind ca banii astia (sau o parte din ei) ajung la trupa. Sotia mea, ca un om civilizat ce se afla, a cutezat sa o intrebe pe Cerbera de rezervare. A ridicat ochii oarecum surprinsa, ca doar incasase banii si misiunea ei se sfarsise. A batut de cateva ori din gene, si-a plimbat degetul noduros pe cateva randuri de agenda si ne-a aruncat un “masacincizecisipatru”, dupa care si-a indreptat atentia indivizibila spre o noua bancnota de 10 RON ce-i flutura in fata ochilor de undeva din spatele nostru.

Am intrat. Masa 54. Asta inseamna ca mai erau cel putin 53 de alte mese care nu erau masa 54. Ei bine, daca va imaginati ca exista cineva in acest (hai sa-i spunem) club care sa te indrume spre masa, dupa ce-ai platit intrarea, va inselati. Prin favoruri imense din partea unor ospatari stresati si pe goana, am reusit sa deslusim taina. Masa 54 era sus, la etaj. Din nou carciumarul roman rezolvase problema numarului de persoane: “doriti o masa pentru 10 persoane? perfect. s-a notat.” Dupa care urmeaza rationamentul: las’ ca si asa nu vin toti… si n-or fi toti grasi… mai si danseaza… mai stau si in picioare… da-le frate masa aia mica, 54, la care incap fix 5 oameni, ca se descurca ei. Iar tu vii, client cuminte, vezi masa si te asezi, ca ai venit sa te distrezi, nu sa te enervezi. Asta am facut si noi. Ma rog nu chiar toti, ca nu aveam loc.

And now we wait… Dupa 20 de minute vine un baiat cu muschi, suparat, incruntat, evident grabit. “Ce doriti sa comandati?”. Noi suntem 10, deci incepem: ce ice tea aveti? ce cocktailuri non-alcoolice aveti? un metru de bere nefiltrata, da’ repede! de mancare mai este?… ma rog, chestii din astea de clienti. Baiatul clipeste de vreo 4-5 ori, se incrunta si mai tare, isi baga carnetelul in buzunar si dispare. Clipim si noi din ochi unii la altii, ca doar nu apucaseram sa comandam nimic si nici intrebarile noastre nu-si gasisera vreun raspuns. And now we wait… Again… Dupa inca vreo 10 minute, incruntatul nostru apare cu… Nu, nu. Nu cu bauturile. Sau cu inca un meniu. N-o sa ghiciti niciodata, asa ca va curm eu chinul. Apare cu o nota de plata!!!! Un invitat venise mai devreme si avusese tupeul sa-si comande o bere. Incepuseram sa ne incruntam si noi, de pe acum… Omul lasa nota de plata si DA SA DISPARA DIN NOU!!! De ce? Pentru ca (zice el suparat) nu el servea la masa aia!!!!!! In momentul ala s-a facut intuneric in putina minte pe care mi-a dat-o Dumnezeu. Pai cum mama dracului nu servesti tu la masa aia cand ai adus deja o bere si nota de plata, bai pachet de muschi privat de neuroni ce esti!?!?!? Si mai ai si tupeul sa ne lasi sa asteptam 30 de minute!!!

Dar sa nu ne enervam. Doar e ziua sotiei mele si am venit sa ne distram. Cu tot calmul de care mai eram in stare, fac cateva glume pe seama ospatarului ca sa-l enervez si pe el macar putin, dupa care pornesc in cautarea colegului in a carui ograda ne asezaseram de fapt. Pachetul de muschi imi indica intr-un siktir total un prichindel de 140 de cm care se chinuia sa priceapa comanda pe care i-o urlau 10 clienti furiosi de la o masa de alaturi de noi. Astept rabdator sa termine de notat, dupa care il rog sa vina si la noi la masa, pentru ca asteptam deja demult, si sa ne ia comanda. In acest moment crucial din existenta amandurora, prichindelul a rostit singurul cuvant pe care nu voiam sa-l aud: “imediat” si a facut singura actiune care m-ar fi putut aduce in culmea disperarii: a plecat!!!

Pan’ aici mi-am zis. M-am luat dupa el. Am tipat. Am facut scandal. Am ajuns sa vorbesc cu sefa (poate si patroana?). Am argumentat. Am asistat la mustruluiala pe care au incasat-o pachetul de muschi (total meritata) si prichindelul (care n-avea alta vina decat ca ne luase pe noi de proaspeti). In cele din urma masa cea neincapatoare a fost data altor clienti care probabil ca rezervasera o masa de 10 locuri, iar noi am primit doua mese alaturate. Bauturile au inceput sa vina dupa 50 de minute de asteptare si au continuat apoi sa vina intr-un ritm satisfacator. Prichindelul s-a dovedit a fi un ospatar ok.

Trupa Asha s-a descurcat excelent ca de obicei. Fetele au dansat si au cantat, baietii au baut bere si au vorbit. Totul s-a terminat la 3 dimineata, intr-un fum pe care il taiai cu barda lui Mihai Viteazul, pentru ca, vedeti voi… aerisirile e scumpe. Ca si incalzirea de altfel, care nici ea n-a functionat la inceputul serii. Sau poate n-a functionat niciodata.

MURITI, VOI CARCIUMARI HOTI, CARE NE LUATI BANII PENTRU NISTE SERVICII DE RAHAT, FINCA SUNTETI PREA ZGARCITI CA SA ANGAJATI DESTUL PERSONAL!!! MURITI, VOI CARCIUMARI CARE NU VA RESPECTATI SINGURA SURSA DE VENI: PE NOI! MURITI!!! MURITI!!! MUUUURIIIIIIITI!!!!!!!