B’estfest ziua a treia

Din motive de nunta, am ratat Kaiserchiefs. Din motive de amicul Crize, in timp ce ma uitam la cetateni si cetatence dansand sarba, la telefon ascultam “I predict a riot”. Am mai baut un sprit, i-am raspuns printr-un sms plin de naduf si m-am decis sa am versul asta toata saptamana la status, asa… de protest.

Insa ieri, desi trezit devreme si cu o zi de munca la activ, venita dupa o noapte nedormita, nu m-am mai dat dus. Asa ca la ora 5 intram in “enclava bestiala” dupa cum o numea un prieten. La fel de civilizat, cu oameni la fel de frumosi si simpatici, la fel de multi cunoscuti. Imi plac a doua si a treia zi de festival. Pentru ca deja stii pe unde e fiecare chestie, te simti ca acasa, cunosti barmani, oameni de pe la intrari, plus ca se aduna oboseala vesela a oricarui eveniment (cu cat mai bine iese, cu atat mai vesela e oboseala – ceea ce inseamna ca ieri la B’estfest a fost veselie mare).

Ma deplasam linistit catre scena de pe care se auzeau deja nesthe artisti cand am fost oprit si apucat de brat. Blonda, imbracata sumar si in negru, bronzata, zambet profesional. Ea zice: “Salutte-amvazutlatelevizoriticitescblogulnuvreisaviisatespalam?” Mi-a luat o fractiune de secunda sa-mi dau seama ca era de fapt o promotie, iar fata nu incerca (de fapt reusea chiar foarte bine) decat sa-si faca treaba. Asa ca tot ce-am reusit sa scot din fulminanta mea prezenta de spirit si spontaneitatea-mi proverbiala a fost o serie neregulata de batai din gene si un “numersi” pe jumatate jenat, pe jumatate zambitor. Bravo, fato! Ai fost foarte tare! Na, ca acu’ ti-am zis.

Prima escala dupa intrare a fost la masinaria de tipat, unde sotia mea tinuse mortis sa mergem inca de vineri, deci sansele ca ea sa inceapa sa tipe la mine in loc de masinaria aia diabolica erau destul de mari. Alegerea mea s-a dovedit una cat se poate inteleapta, pentru ca nevasta-mea a tipat de s-au speriat si cetatenii cu agregatul, iar ceilalti dornici de urlat care asteptau cumintei la coada au aplaudat-o sincer si indelung. Tipa care avea grija de tipatori s-a uitat intrebatoare la mine. Cand i-am confirmat ca e vorba despre sotia proprie si personala m-a privit compatimitor. Ce sa-i mai povestesc ca la mine n-a tipat niciodata in halul ala, ba nici macar in vreun hal anume, ca era clar ca ea si-ar fi imaginat ca aude doar gemetele mele de sub papucul consoartei atat de puternica in decibeli.

Din nou nu am apucat sa vad toti artistii. Insa din nou ma declar multumit de alegerile facute. Asadar in primul rand hats off si aplauze pentru Stereophonics. Foarte misto. Dupa parerea mea asta nu-i trupa de programat asa “de dimineata” cum au ajuns ei. S-a vazut ca si ei au fost putin incurcati de ora si de publicul inca nedezmortit. Insa ca sound… bestiali!

A urmat Manu Chao. Acuma, stiu ca foarte multi dintre elitsti si snobi vor ridica o spranceana intrebatoare sau poate chiar oleaca dispretuitoare cu privire la necizelarea mea muzicala. Insa din punctul meu de vedere asta a fost CEL MAI TARE MOMENT din cele doua zile de B’estfest pe care am avut norocul sa le apuc. Inainte sa-mi sariti la beregata cu coltii dezveliti si gatlejurile infometate stati si aflati doua lucruri. Primo: n-am fost la Kaiserchiefs (da-mi-as cu barda-n norocul meu de nuntas). Doi: cred cu toata puterea sufletului meu ca in ceea ce priveste concertele, ele exista doar pentru show. Pentru energia si vibe-ul pe care oamenii de pe scena reusesc sa le transmita sau nu oamenilor din fata lor. Nu conteaza cat de buna e trupa, ce gen muzical abordeaza, cat de corect canta. Daca onor Excelenta Sa publicul sare, urla se isterizeaza, adica SIMTE ce transmite trupa, atunci oamenii aia n-au venit degeaba. Ei bine, Manu Chao au reusit sa faca un super-show. Au simtit si ei asta. Am simtit si noi. Pentru mine B’estfest ramane in creieras cu doua trupe: Cypress Hill si ei. Mult Mano Negra in cantare, abordare mult mai agresiva adica, dar un show p-er-f-ect.

Mi-am dat seama de cat de buni au fost Manu Chao pe scena in momentul in care am ajuns la Nelly Furtado. Care nu-i grasa, e insarcinata. Am aflat si eu ieri. Nelly a cantat foarte bine. Fara greseala. Cel putin piesele pe care le-am auzit. Insa comparand starile pe care le-am avut in fata celor doua scene, la Nelly Furtado m-am simtit de parca luasem doua distonocalmuri. Totul calm si linistit. Nu zic ca a fost rau. Doar calm.

Saptamana asta mai am doua concerte de vazut pe care de-abia le-astept. Asta mai ales pentru ca imi vor aduce aminte de rockereala din liceu: Whitesnake marti (da, Def Leppard nu ma prea intereseaza) si Judas Priest vineri.