Big Stan – Not a big fan

Mi se intampla foarte multe lucruri frumoase in ultima vreme, mai ales pe plan profesional. Azi-dimineata insa, am avut o bucurie si in viata mea proprie si personala: junk-food si o conversatie usoara si vesela cu sotia mea la ora 11 dimineata. Dar cum orice lucru bun nu poate dura prea mult, ea a trebuit sa mearga la munca. Acelasi lucru il aveam si eu de facut, insa de-abia peste cateva zeci de minute. Asa ca m-am dus singur la singurul film care incepea la acea ora.

Cu toata starea mea de bine, cu tot calmul pe care ti-l da un stomac ocupat sa digere lucruri care numai bine nu-ti fac, cu toata sala goala (ador sa vad filme in sali aproape goale), tot prost e filmul asta. E adevarat ca am zambit pe ici pe colo, dar doar pentru ca eram bine-dispus dinainte. Rob Schneider nu este facut sa fie regizor, asa ca ar trebui sa ramana actor principal de comedii usurele. Mi-a facut placere sa-l revad pe David Carradine intr-un rol atat de apropiat de Kung Fu, serial al carui fan adolescent am fost la momentul sau.

Deci nu.