Blue Jasmine

blue_jasmine_xlg

Exista categorii de artisti care isi fac o marca, iar acea marca le devine matca a curgerii creatiei lor. Astfel de oameni sunt de obicei caractere puternice, atat de puternice incat sunt in stare sa influenteze semeni care intamplator sau nu ajung sa le intersecteze calea. Astfel de oameni nasc, de obicei, reactii puternice si opuse. Nu exista „caldut” in ceea ce-i priveste. Nu-i loc de „asa si asa”. Fie ii adori, fie ii dispretuiesti profund.

Woody Allen este un astfel de om. In plus, i-a mai dat Dumnezeu har sa scrie, regizeze si joace extrem de bine. Nu stiu daca s-ar dovedi vreodata un mare actor pe scriitura altuia, insa pe scenariile lui e foarte bun. Iar puterea imensa inmagazinata in omuletul miop cu fata stearsa este atat de mare, incat de-a lungul anilor am vazut multe filme de-ale lui in care actorii imprumutau mult din felul in care el le-ar fi interpretat rolul.  Ceea ce duce la o oarecare liniaritate in creatia sa artistica, de unde si ideea introducerii acestui articol. Cand te uiti la un film de Woody Allen te astepti la niste lucruri, la fel cum te astepti la un anumit gust cand deschizi o doza de Coca Cola.

Mie imi place Woody Allen. Mereu mi-a placut. Umorul sau spumos, dar trist, inteligenta atat de non-Hollywood expusa, neglijenta atent controlata ma fac sa ma uit la filmele lui cu placere, mereu. Blue Jasmine m-a surprins. Nu stiam mare lucru despre film. Doar ca el este scenarist si regizor. Nu stiu cum a reusit Cate Blanchett, insa ea isi construieste un personaj care nu are niciun gest, nicio privire si niciun ton al vocii care sa aminteasca de domnul Allen. Poate varsta lui si excelenta partitura pe care o interpreteaza ea sa se fi intalnit undeva, la mijloc de platou, intr-un dans al pacii din care rezulta un rol excelent. Vedea-l-as cadorisit cu Oscar, ca zau ca merita.

Femeia care si-a depasit conditia de fata saraca si a ajuns o doamna rafinata a New York-ului ajunge dintr-odata la sapa de lemn si se intoarce la sora ei, care avusese un traseu normal in viata. Cam asta e ideea filmului. In roluri secundare se descurca excelent Alec Baldwin, sotul escroc care este in cele din urma prins, si Sally Hawkins, sora saraca si iertatoare.

Situatiile create de imaginatia bolnava a lui Woody Allen sunt spumoase, haioase in tristetea lor, iar dramatismul cu care Cate Blanchett isi interpreteaza tragedia personala vibreaza discordant cu lumea extrem de reala in care a aterizat nepoftita.

E un film demn de avut acasa, pentru noptile friguroase de iarna. De revazut.