Ca oricarui baietel, si mie imi plac filmele cu mafioti. Am vazut, revazut, rasvazut Nasul, Scarface, Brasco si alte clasice in domeniu. Daca zapez si dau peste un film cu mobsteri pe MGM, TCM sau mai stiu eu ce alt canal de filme, ii dau o sansa oricat de proasta ar fi prima impresie. Am jucat Mafia, atat jocul-joc, cat si cel online. V-am lamurit?! Imi plac astea cu mafioti.
Asa ca va puteti imagina cu cata ingaduinta mi-am asezat posteriorul pe scaunul comod al unui multiplex capitalist si am inceput sa ma infrupt din portia de nachos, asteptand nerabdator sa vad cum baieti rai dupa care mor femei bune “pump each other full o’lead”. Da, stiu. Broken City nu este un film tipic cu Cosa Nostra. N-avem italieni spilcuiti cu floare la butoniera care se pupa si sa-mpusca, n-avem Omerta, dar avem primari corupti si politsti cu un spirit variabil al justitiaritatii. Cu alte cuvinte… suntem in “Famiglie”.
Cu toate astea, dezamagirile au venit una dupa alta. Marky Mark and the Funky Bunch e ba baiat bun, ba baiat rau, de la un moment dat nici el nu mai stie daca sa se incrunte sau sa-si falfaie aripile de inger binevoitor. Russel Crowe, primar uns cu toate alifiile, face niste greseli de s-ar prapadi pana si Viorel Lis de ras, daca l-ar vedea. Scenariul are burti demne de baroni locali romani, scenele hard-core sunt cam soft… cu alte cuvinte… nimic bun.
Ba da! Ma scuzati. Ca era sa gresesc. Catherine Zeta-Jones, care arata demential chiar si la varsta ei. O lady foarte sexy, care lacrimeaza victimizata si nu ezita nicio clipa sa rasuceasca pumnalul fatal in vintrele sotului primar, atunci cand toata tarasenia iese la suprafata.
Inchei prin a-mi lamuri introducerea. Stiu ca filmul nu este neaparat unul cu mafioti, ci unul cu baieti destepti. Adica “wise guys”. Pai si eu ce ziceam?!
Nu e de dat banii pe el, vorbesc serios.
