M-am americanizat de tot. Stereotipurile lor imi sunt atat de familiare, incat atunci cand ajung sa vad un film care nu le contine, am reactii adverse. Cristian Nemescu a descoperit insa antidotul: a facut un film indeajuns de lung, incat sa te lase sa te obisnuiesti.
California dreamin’ este un film cu care trebuie sa te obisnuiesti. Insa odata ce l-ai descoperit, el este intr-adevar senzational. Sunt chiar curios ce are putea intelege un strain din filmul asta, mai ales un strain care nu a fost niciodata in Romania. Pentru noi, romanii neaosi, filmul este o caricatura cu o singura trasatura majora: faptul ca noi suntem intotdeauna dati pe spate de straini, americani, in cazul filmului despre care vorbim, cu atat mai mult cu cat pe ei i-am tot asteptat. Insa Nemescu, care co-semneaza si scenariul filmului, si-a ales drept tinta ospitalitatea noastra proverbiala, care frizeaza prostia si absurdul.
Razvan Vasilescu este extrem de bun in filmul asta, ca si Maria Dinulescu. Un lucru extrem de tare mi s-a parut ca, desi am vazut un film de doua ore, deloc usor de inteles, intr-o sala cu un public normal de mall (adica deloc cinefil, cu mare admiratie pentru Vacanta Mare), n-a plecat nimeni. De ce? Pentru ca romanii din sala s-au recunoscut in personajele de acolo? Pentru ca a stiut sa-i tina cu o poanta grobiana, exact atunci cand mesajul filmului devenea mai greu de digerat?
Marele Premiu in competitia Un Certain Regard, Cannes 2007. (Ca si Cristi Puiu si Moartea Domnului Lazarescu)
Cristian Nemescu – Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca.
Tot aseara am vazut si eu filmul. Foarte bun, desi lung. Ne-am dat seama ca a fost lung abia dupa ce s-a terminat si ne-am uitat la ceasuri!
Si reactiile cele mai dese in timpul filmului au fost: “Da, asa suntem noi!”… 🙁
Dupa parerea mea, filmul asta sta alaturi de Balanta, Reconstituirea, Ticalosii, Senatorul melcilor. Adica alaturi de filmele pe care orice roman trebuie sa le vada ca sa inteleaga exact cine e si din cine se trage.