Se naste cupilu’! Zice-s-ar ca primii sapte ani ar fi de-acasa. Nu stiu cat de adevarata mai e afirmatia asta cu atatia parinti carieristi si cu crese care sunt gata sa preia bebelu’ cat mai repede ca sa-si umple conturile. Sa zicem, totusi, ca primele informatii, primele “asa da” si “asa nu” provin de la parinti si bunici. Noi, romanii, suntem un popor panicat in ceea ce priveste copiii: “Nu te sui acolo ca ai sa cazi!” “Nu pune mana pe aia ca-i murdara!” “Pune-i o vestuta copilului ca raceste, mama!” Si tot asa mai departe, bunici si parinti cladesc un cocon de matase in jurul odraslei care e nevoita sa creada fara sa cerceteze in multimea din interdictii care-i populeaza viata-i simpla, de copil. Privim chioras la strainii care-si lasa copiii sa descopere singuri ce-i bine si ce nu in primii ani de viata. Apoi ne miram de relaxarea pe care o vedem in ochii locuitorilor din alte tari. Dam vina pe nivelul lor de trai. Dar nu-i adevarul intreg in portofel, sa stiti!
Incepe apoi scoala. Un moment emotionant, in care se incheie cei 7 ani de-acasa, iar copilul intra intr-un sistem care ar trebui sa-l ajute sa-si gaseasca pasiunile, sa-si dovedeasca singur la ce e bun, sa-i formeze si sistematizeze gandirea, sa-l faca sa functioneze dupa un sistem de valori corect. Ce primeste el aici? O alta serie de interdictii si limitari. Nu gandi tu singur, noteaza constiincios ce ti se dicteaza in clasa si toceste buchea. Nu interpreta, nu cauta, totul ti se da. Pe tabla, in caiet, in manual, pe site-urile de referate. Pasiunea dascalului s-a topit demult in mizeria salariului prea mic, in invidia pe parintii elevilor care au multi bani, in lipsa oricarei perspective. Copiilor li se preda prost si trunchiat la scoala pentru a fi incurajata industria meditatiilor. Spaga in invatamant a crescut, incurajata de parintii care cred ca banii pot rezolva orice problema, parinti inconstienti de felul in care isi distrug proprii copii. Scoala ar trebui sa ajute parintele sa-si pregateasca urmasii pentru viata. Ce este ea in schimb? Un loc in care copilul invata sa urasca invatatura, sa triseze, sa nu gandeasca, sa “scape usor”.
Niste baieti destepti au profitat de mentalitatea optzecista conform careia absolvirea unei facultati iti garanteaza o viata tihnita si au infiintat obscure unitati de invatamant superior de unde poti iesi cu o patalama de ‘telectual fara ca macar sa te deranjezi sa treci vreodata pe la cursuri. Facultatile de renume privesc neputincioase cum le imbatranesc profii-mamut de alta data si cum in locul lor nu mai apare nimeni, pentru ca sistemul educational este incapabil sa mai dea oameni maturi si bine pregatiti care sa fie indeajuns de nebuni incat sa ramana in tara si, mai rau, sa aiba deliriumul-tremens de a alege o cariera in invatamant. Toate astea in timp ce Romania pute de absolventi de facultate care lucreaza in call-center-uri, vand in magazine second-hand. Nu pentru ca economia e nedreapta cu ei, ci pentru ca acesta este nivelul lor de pregatire. Angajatorii nu se mai lasa demult pacaliti de o diploma de absolvent de facultate.
Avem olimpici internationali! Rezultatele pe care le obtin ei nu sunt lauri de asezat pe fruntea derutata de prea multe schimbari a sistemului nostru educational. Aplauzele ar trebui sa se indrepte spre bagajul genetic, spre parintii destupati la cap care au inteles cum trebuie contracarate tarele scolii, spre norocul unor tineri de a-si descoperi singuri pasiuni si aptitudini pe care nimeni altcineva nu le cauta sau cultiva. Copiii astia cu creiere frumoase sunt ca niste flori care rasar in crapaturile asfaltului murdar al unui fost oras industrial. Ei ne dovedesc un singur lucru: ca suntem, in pofida oricarei bascalii, un popor caruia nu i-au fost date multe daruri in afara agerimii mintii.
Ne lamentam ca ne vindem resursele naturale de sub talpi. Privim ingroziti cum mastodontii industriei inutile a comunismului ruginesc neputinciosi prin patrie. E clar: prin mentalitatea ce ne-a fost impusa in atatea zeci de ani, noi nu suntem capabili sa gestionam ce avem. Ne lipsesc vointa si discernamantul de a lupta pentru un maine mai bun. Ce-i de facut? Nimic, vor raspunde zambind subtire milioane de oameni. “Asta-i romanul, n-ai ce-i face!”
NU-I ASA!!!!
Eu va promit ca voi vota primul politician roman care va decide ca bogatia cea mai de pret a Romaniei este creierul. Globalizarea a adus cu sine nisarea. Pe raftul prafuit al educatiei e mult loc. Nu-i nevoie sa ne inghiontim ca sa ajungem in fata. Trebuie doar sa vrem. MS Regele Mihai I spunea ca noi am imprumutat tara asta de la copiii nostri, ca trebuie sa avem mare grija de ea pana le-o vom restitui. Ei nu se bucura de cosul plin de mezeluri pe care l-am cumparat AZI de la Carrefour. Mintea lor frumoasa tipa dupa ajutor. Un ajutor pe care, de fapt, niciun copil din tara asta nu l-a primit vreodata. Si cu toate astea, multi au reusit. Avem multa minte. Hai sa investim in ea! Ma aude cineva?!