Ce este (sau ce ar trebui să fie) managerul unui artist?

manager

În anii pe care îi am de când tot intru în contact cu artiștii din industria muzicală românească nu cred să fi existat cuvânt pe care să-l fi întâlnit folosit greșit în mai multe moduri decât „Manager”. El poate însemna orice la noi în industrie: de la director de casă de discuri până la șoferul dubei care te duce la concert. Iaca motivul pentru care m-am hotărât să definesc (cât de cât) ăst nebulos termen.

Managerul ar trebui să fie, înainte de orice, omul de încredere al artistului. Tipul (sau tipa, că nu mi-s misogin) care îi răspunde oricând la telefon, care îi rămâne alături oricât de groasă și/sau căcănie se prezintă situațiunea, omul ăla despre care ești sigur, bă, da’ SIGUR că nu-ți vrea răul.

Tot managerul ăsta ar mai trebui să fie un tip cu viziune. La modul ideal, în care o carieră muzicală ar decurge fără niciun fel de hopuri, managerul și artistul ar trebui să stea de vorbă la un pahar de orice fel de licoare la începutul colaborării lor și să decidă împreună cine-s ei, unde se află în momentul ăla, unde vor să ajungă peste un an, doi, zece. Este apoi doar treaba lui, a managerului, de a se asigura că artistul merge pe poteca stabilită. Cum hopurile în industria muzicală sunt mai dese decât stopurile și gropile pe drumul Reghin – Bistrița (apropo, l-au terminat?), iată și motivul pentru care și întâlnirile la pahare cu licoare sunt destul de frecvente. Ce se stabilește la acele întâlniri rămâne să fie pus în practică de musiu manager.

Treaba managerului este să-și țină artistul în frâu când ăsta micu’ a avut un concert la Mehadia și două la Lărguța (județul Bacău) și deja se visează Bon Jovi. Și tot treaba managerului este să găsească resursele să își facă artistul ciuruit de hateri, ghinioane și autompătimire să își recapete încrederea în sine și strălucirea de star.

Managerul este singurul om din industria asta de butaforici despre care tu ca artist ar trebui să fii sigur că nu îți va da țeapă orice l-ar ispiti pe Pământ, pentru că el, managerul, este omul care vede (sau ar trebui să vadă) în propriul lui artist cea mai mare oportunitate a vieții sale.

Cumva trebuie să se întâmple ca managerului să i se răspundă la telefon. Impresari, label-uri, promoteri, alți artiști, oameni din presă… În fine, toata „floarea cea vestită” a industriei „muzicești” tre’ să știe „al cui e” artistul. Un manager bun pune automat o etichetă de calitate superioară pe artistul/artiștii săi. Pe stilul: „Nu l-ar lua, băi nene, ăsta pe artistul X dacă n-ar fi văzut ceva mișto la el.”

Managerul NU este în niciun caz casa de discuri.

Hm. Poate nu m-am făcut înțeles.

MANAGERUL UNUI ARTIST NU ESTE ÎN NICIUN CAZ CASA DE DISCURI!!!!!!

Pentru că, dragii mei artiști (începători sau încă naivi), să îi spui casei tale de discuri că ești de acord să-ți fie și manager este fix ca și cum te-ai introduce într-un banc plin de rechini flămânzi și te-ai tăia la deget ca să te faci frate de cruce cu șeful lor, pentru că ți-a spus el că așa e ok.

În episodul următor:

Ce se recomandă pentru un artist începător: un manager începător sau unul cu experiență și portofoliu bogat? (da, știu, e grea tare asta)

image source: shotfromguns.wordpress.com