De multe ori mi s-a întâmplat să fiu rugat să mă uit peste diverse contracte pe cale de a fi semnate sau care erau deja semnate. Mi s-a cerut să le “traduc” din legaleză în românește, astfel încât omul să înțeleagă ce fel de acte avea sub nas. Și asta nu pentru că aș fi avocat, chiar nu sunt. Ci pentru că, datorită experienței pe care am adunat-o în toți anii ăștia am șanse mai mari să înțeleg despre ce e vorba.
Din toate aceste discuții pe care le-am avut, mi-am dat seama că e mare nevoie ca oamenii din industria muzicală, mai ales cei care abia fac primii pași, să înțeleagă ce rol joacă un contract în viața lor profesională. Vă rog, în primul rând, să nu vă speriați! N-am să intru în detalii. Nu despre asta e vorba azi. Ci despre ideea generală, despre principiul pe care se bazează un contract, despre momentele când se recurge la clauzele din el și despre cele în care semnatarii lui uită că, într-un dosar sau într-un sertar, există o bucată de hârtie semnată de toți cei implicați. Hai s-o luăm încetișor, cu abecedarul.
Ce nu este un contract?
În primul rând un contract nu este o victorie. Dacă un artist a semnat un contract cu o casă de discuri sau un manager a semnat cu un artist, asta nu înseamnă că treaba-i gata și scopul a fost atins. Contractul este sau ar trebui să fie fix începutul muncii lungi și grele care să aducă, poate, în cele din urmă, victoria.
Un contract nu este nici o înfrângere. Dacă la finalul negocierii simți că ești gata să semnezi un acord care e rău pentru tine, nu uita că nu te obligă nimeni să semnezi. Partenerul tău de negociere de azi este partenerul tău de business începând de mâine. Și dacă tu, în timpul negocierii, descoperi că omul din fața ta umblă cu fofârlica sau că nu înțelege ce e important pentru tine, astea-s indicii clare că e foarte posibil ca parteneriatul vostru să nu funcționeze niciodată.
Ce este un contract?
Un contract este un angajament a două sau mai multe părți, în funcție de câți oameni îl semnează. Acest angajament reglementează cam orice fel de activitate își poate cineva imagina. Fiecare din părțile care semnează un contract capătă, prin semnarea acestui act, niște drepturi și își asumă niște obligații. Apoi, după ce e clar pentru toată lumea ce are voie și ce n-are, ce promite să facă sau să nu, de obicei se stabilește ce pedeapsă încasează partea care nu respectă contractul.
În funcție de contract, mai sunt prevederi care se ocupă de confidențialitate, forță majoră și alte chestii din astea plicticoase, dar obligatorii. Am să zic doar atât: carantina impusă de pandemie a fost forță majoră.
După care o să vedeți la unele contracte un paragraf care spune că semnatarii admit că au avut șansa de a studia contractul înainte de a-l semna, că au avut chiar șansa de obține consiliere juridică și că au semnat în deplină cunoștință de cauză. Un fleac căruia nimeni nu acordă prea multă atenție, nu? Păi nu. Vorbim despre asta imediat. După care semnăturile și zici că ai scăpat.
Dar nu-i așa. Pentru că, după contract, ar putea apărea niște chestii care se numesc anexe sau acte adiționale. Atenție, vă rog eu frumos! Știu că-i greu să te mai concentrezi la încă 3-4 paragrafe după ce deja îți vine să caști de să-ți trosnească fălcile după ‘jde pagini de scriitură plicticoasă. Însă fix în apendicele, anexele și actele adiționale ale contractelor se ascund de cele mai multe ori cele mai importante chestii. Alea care, necitite cu atenție la vremea lor, s-ar putea să te facă să vrei să te dai cu capul de pereți.
1. Citește și înțelege ce semnezi. Întotdeauna.
Noi, cei din industria muzicală, suntem oameni de acțiune. Noi facem evenimente, facem muzică, organizăm concerte. Noi nu prea citim. Ce ne trebuie nouă să citim? N-am să încep acum să țin teoria de babac plicticos despre cât de importantă e educația. E alegerea fiecăruia să citească sau nu. Dar la contracte această alegere nu există.
Dacă ăsta e primul contract pe care urmează să-l semnezi în viața ta, încearcă să citești câteva paragrafe. S-ar putea să descoperi ca ai o înclinație naturală să înțelegi scriitura întortocheată. Nu se întâmplă des, ce-i drept. De fapt, nu cred că se prea întâmplă. Însă nu-i imposibil. Eu sunt dovada vie că se poate descoperi pasiunea contractelor. Prima mea negociere a fost una care a durat trei zile și s-a desfășurat între o televiziune muzicală, U TV (al cărei prim director de programe am fost cam un an) și o agenție de media care voia să preia vânzarea de publicitate. Aveam 20 și ceva de ani, nu foarte mulți. Și, evident, habar n-aveam despre ce era vorba în acea negociere. Dar știam că-mi place gramatica și că un contract e făcut din cuvinte, propoziții, fraze. Brusc mi s-a părut un soi de joc: să descopăr ce vrea să spună contractul de fapt. Încă îmi place jocul ăsta.
Dacă totuși descoperi că legaleza nu te pasionează, fă rost de cineva care să te ajute. Știu. Oamenii de încrede nu-s ușor de găsit. Dar, de fapt, nu despre asta e vorba. Ai nevoie de cineva priceput. Și dacă n-ai un astfel de prieten, atunci să știi că poți angaja pe cineva. Cel mai logic ar fi să te duci la un avocat. Atenție, însă! Avocații ăștia sunt împărțiți pe căprării. Unul care se pricepe la divorțuri s-ar putea să n-aibă habar de legea drepturilor de autor. Și s-ar putea să n-aibă atâta etică încât să refuze banii de pe o consultație juridică doar pentru că nu-i în aria lui de expertiză. Un astfel de avocat îți va face destule comentarii pe marginea contractului cât să simți că și-a făcut treaba, însă s-ar putea să-i scape niște amănunte importante.
Dacă ai fobie de avocați, poți să apelezi la un profesionist al industriei care, chiar dacă n-are patalama de absolvent de drept, va ști să citească un contract doar datorită experienței sale. Sunt mulți chiar și la noi în țară care acceptă să fie consultanți. Unii o vor face gratis pentru că vii din partea unui prieten de-al lor. Alții s-ar putea să-ți ceară bani. Orice leu cheltui pentru a înțelege ce semnezi de fapt s-ar putea să te scutească de pierderi financiare mult mai mari, așa că ăsta nu-i un moment potrivit să fii zgârcit.
2. Când lucrurile merg bine, contractele nu există.
În cazul fericit în care oamenii care semnează un contract sunt într-adevăr gata să lucreze împreună, hârtiile nu contează. Când lucrurile funcționează de minune, apar banii, vine succesul și toată lumea încasează conform așteptărilor, contractul rămâne uitat. Abia când se împute treaba devine contractul esențial. Ăsta e un lucru extrem de important. Așa că nu uita, atunci când negociezi, să pui mereu răul înainte. Pentru că doar la rău vei căuta clauza sau articolul cu care să-i dai în cap mișelului care nu-și face treaba sau care încearcă să te fure.
De-asta negocierile în care auzi fraze de genul “eeee, asta nu o să se întâmple niciodată, da’ am trecut-o în contract că așa se face. Nu-ți bate capul cu asta, nu-i important” sunt negocieri de la care trebuie să te ridici și să pleci. Un viitor partener onest și bine intenționat nu va încerca să treacă peste niciun articol, ci va fi întotdeauna gata să te asculte, să se explice, să negocieze.
3. Contractele se negociază. Toate.
Da, toate. Cazul ideal în care ai sub nas un contract care e făcut fix cum vrei tu există doar dacă acel contract a fost redactat de tine. Dar dacă ai ajuns aici cu ascultatul, e clar că ești atât de începător încât nu știi cum se scrie un contract. Deci negocierea are loc pe draftul partenerului. Contractul e ideal pentru el, e treaba ta ca el să fie cât mai ok și pentru tine.
În plus, faptul că semnezi un contract fără să-l negociezi îi spune multe despre tine omului din fața ta. Și nu de bine. Cineva care semnează “ca primarul” e ageamiu, nepăsător față de propria profesie, neglijent, poate chiar prost făcut grămadă. Nu cred că asta e imaginea pe care vrei s-o vinzi viitorului tău partener. Omul ăla a pus niște clauze de negociat acolo. Adică e gata să accepte mai puțin decăt cere în anumite cazuri. Dacă tu îl lași să primească mai mult e doar vina ta. Și n-are sens să te oftici când se ajunge la punctul 2 și ti-o iei în barbă.
4. Nu uita cine ești și cât poți cere.
Ăsta e cazul clasic al artistului începător care vine cu pretenții de superstar la masa de negocieri. Dacă tu îți dorești să joci direct în liga I, n-are sens să fii surprins când partenerul tău de negociere îți va pune sub nas un contract dur. Și nici nu te enerva dacă vei avea un partener de negociere care pune problema la modul “take it or leave it”. Dacă n-ai dovedit încă nimic în industria muzicală, n-ai cum să ai putere de negociere cu ăia mari. Pentru ei ești doar încă un visător care se crede genial. Dar ei știu că industria asta are una din cele mai mici rate de succes din lume. Șansele, carevasăzică, să fii chiar genial și să ai succes sunt infime. Așa că pentru el nu ești deloc important. Și poate nici el n-ar trebui să fie pentru tine. Încă.
Fiecare fan în plus pe care îl ai, fiecare bilet la concert pe care ești în stare să-l vinzi, fiecare piesă pe care o compui, interpretezi și lansezi, fiecare view – toate sunt argumente la masa negocierii. Dacă n-ai de niciunele de mai sus, n-ai argumente. Așa că vă rog eu frumos, nu semnați cu o casă de discuri mare din prima. Încercați-vă norocul ca independenți o vreme. Vă va ajuta enorm și nu doar la negocieri, ci și ca să învățați o mulțime din lucrurile despre care va fi vorba în contract. Muzică e din ce în ce mai multă, case de discuri și profesioniști de music business sunt din ce în ce mai puțini.
5. E ok să ai o perioadă de test.
De cele mai multe ori contractele apar după o perioadă de tatonare, după discuții și, la modul ideal, după o perioadă de test în care potențialii parteneri lucrează împreună și își testează astfel compatibilitatea. Toate astea te ajută pe tine să cunoști omul cu care vei lucra. Și cu cât perioada ce precede semnarea contractului e mai lungă, cu atât mai bine pentru toată lumea. Dacă treaba-i bună, negocierea unui contract după o astfel de perioadă e lejeră. Dacă însă omul care până atunci a fost perfect îți pune sub nas un contract dur și se dovedește a fi un negociator extrem de intrasigent, ăsta-i un semnal de alarmă. Oprește imediat negocierea propriu-zisă și arată-i diferența strigătoare la cer între cele două comportamente. Apoi du-te și caută în altă parte.
Punctul ăsta e valabil mai ales pentru contractele cu manageri sau impresari. Evident că nu vă sfătuiesc să aveți o perioadă de test cu un promoter, patron de club sau organizator de festival. Alea-s contracte care se semnează clar înainte să se întâmple orice.
sursă imagine: Howat Avraam Sollicitors
Podcast: Play in new window | Download
Subscribe: RSS
podcastu' lu' Fintescu se aude si pe: