Ce am învățat la PiM – Punctul pe industria muzicală

Nu știu eu sigur ce și cât au învățat participanții la PiM – Punctul pe industria muzicală, ediția de Cluj-Napoca. Eu, însă, cu siguranță am învățat multe. În primul rând despre mine, apoi despre oameni și despre industrie.

N-am ce să fac. Sunt bolnav cronic de industrie muzicală. Dacă, după șase ore și mai bine de vorbit aproape continuu despre subiectul ăsta, eu încă mai eram în stare să mă înflăcărez atunci când mi se adresa o întrebare “zemoasă”, zic că e clară treaba. Nu am șanse de vindecare. Mi-am găsit pasiunea și cred că, din punctul ăsta de vedere, sunt un om extrem de norocos.

PiM mi-a mai confirmat un lucru. Am niște prieteni extraordinari. Atât de mișto sunt oamenii ăștia, încât până și prietenii prietenilor mei mă ajută cu dăruire, atunci când, de exemplu, îmi crapă laptopul cu vreo 10 minute înainte de prezentare. Da, Codruț, despre tine e vorba. Apoi mai sunt o mulțime de oameni faini fără de care n-aș fi reușit în veci să mă descurc cu organizarea unui eveniment prin corespondență: Tudor (Moving Records), Vlad, Jonnessey, AmindaAner. Un braț întreg de mulțumiri îi dăruiesc din tot sufletul meu Adrianei Matei, o fată genială care a pus o tonă de suflet în organizarea efectivă a PiM. Oricum, semnele pentru evenimentul ăsta au fost cum nu se poate mai frumoase, încă de când mi-a venit prima oară ideea. I-am povestit despre ea unui vechi și bun prieten de-al meu, Răzvan (AdWorks), care mi-a dat o replică genială, pe care n-am s-o uit în viața mea: “Ori îți cer bani și ne certăm, ori te ajut ca prieten și facem un lucru mișto.” A rezultat ajutor prietenesc de calitate mai mult decât superioară care se poate vedea în identitatea grafică “proprie și personală”, precum și în cea de la PiM. Le mulțumesc mult și colegilor de la Kiss FM și unsitedemuzica.ro pentru sprijinul pe care mi l-au dat.

Am cunoscut oameni care mi-au dat multă încredere în viitor. Cu capul pe umeri, unii extrem de tineri, toți foarte pasionați, participanții la PiM – Punctul pe industria muzicală înțeleg că e vorba despre muncă multă și răbdare și mai multă înainte să poată spera că se va întâmpla vreo urmă de succes. Cel mai tânăr participant are doar 14 ani. A stat și a ascultat cu atenție tot ce s-a vorbit, a pus întrebări, învață mult și repede. Am dat peste un alt tânăr, de 17 ani, care este un PR excelent deja, cu rezultate și idei de te lasă paf. Au participat oameni de toate vârstele, cu proiecte aparținând unor genuri muzicale diferite. Dar lucrul care mi-a plăcut cel mai mult la PiM a fost deschiderea cu care participanții au venit, gata să “iasă din cutia” stereotipiei în care se tot încăpățânează să stea închisă industria noastră muzicală.

Vă mulțumesc tuturor pentru încrederea pe care ați avut-o în mine și vă anunț că PiM  – Punctul pe industria muzicală este un proiect care se află la început de drum. Urmează să țin același workshop de la Cluj-Napoca într-un alt oraș din România. Vă anunț ce și cum într-un viitor cât se poate de apropiat.