Churchill by his granddaughter, Celia Sandys

photo-4

E o carte pe care nu as putea-o numi istorica. Ea trebuie citita avand mereu in minte faptul ca e scrisa de nepoata despre bunic, astfel incat e de inteles si de iertat ascunderea sub pres a unor detalii precum si exagerarea altora, intru alcatuirea unui portet usor idealizat al premierului britanic Winston Churchill, omul care a facut din Marea Britanie o fortareata de curaj si patriotism.

Cunostintele mele despre Churchill erau, ca sa fiu delicat cu mine insumi, de baza. Stiam cine a fost, ii cunosteam politica din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, i-am admirat curajul, aflasem dintr-un documentar despre… inclinatia lui de a-si gasi energia in anabolizante si cam atat. Cartea asta am cumparat-o la iesirea din buncarul fragil care a servit drept cartier general al personalului lui Sir Winston in Londra, la cativa pasi de Casa Parlamentului si de Downing Street. Muzeul buncarului este admirabil conceput, o excursie in timp care reproduce aproape perfect conditiile de pe atunci. Muzeul Churchill, amenajat in continuarea primului, este o experienta multimedia care, in ciuda numarului mare de premii obtinute, pe mine m-a aiurit si m-a obosit peste masura. Esti asaltat din toate partile de filmulete, imagini, time-line-uri interactive, voci, sunete… E mult prea mult! In afara de o usoara senzatie de ameteala, am iesit din acest muzeu cu ideea clara ca nu stiam destul despre Churchill. Asa ca am cumparat cartea asta din magazinul de suveniruri al muzeului.

Am aflat despre tineretea agitata si plina de aventuri a tanarului Churchill, despre imensa lui cariera literara, despre faptul ca el si-a dorit sa fie Prim-Ministru inca din frageda pruncie politica si ca nu s-a sfiit de la niscaiva arivism politic pentru asta. Vizionarismul sau i-a facut mai mult rau decat bine. Asemeni profetilor nebuni a fost luat in deradere de politicienii englezi plini de ei si de spleen. A avut, insa, satisfactia de a avea o Anglie intreaga dandu-i in cele din urma dreptate si chemandu-l sa o conduca aproape in ceasul al doisprezecelea.

Vremuri nebune cer oameni nebuni care sa le inteleaga. Lipsa oricarei urme de sanatate mintala a celor doi mustaciosi, unul teuton, celalalt slav, a fost simtita, inteleasa si folosita de Churchill. Din pacate, atunci cand vremurile s-au linistit si a venit momentul impartirii lumii intre marii campioni ai razboiului, din nou premonitiile Premierului britanic, in legatura cu o Uniune Sovietica pe care n-ar fi bine sa o lase sa devina prea puternica, n-au fost auzite. Toti erau fericiti de pace si nu dadeau doi bani pe englezul ramolit si prapastios cu trabucul lui putifer cu tot. El a inventat termenul „Cortina de fier” care exista si azi, desi ferfenitita si mult retrasa catre Rasarit. Nu ma credeti pe mine? Intrebati-i pe cei care demonstreaza in Kiev!