Am mai scris, la un moment dat, despre cat de usor ii este unui manager de orice fel sa isi usureze munca in dauna singurilor oameni care, de fapt, sunt scopul sau profesional: clientii. Asta-vara m-am confruntat cu inca o astfel de situatie si m-am gandit sa scriu despre ea nu din frustrare, ci in speranta ca vor fi oameni care sa aiba ce invata, fie ei manageri sau clienti.
De cam 13 ani tot am de lucru prin cluburi. Ceea ce ma face sa cunosc o multime de personaje din acest business. Barmani, manageri, patroni etc. Si m-am confruntat cu tot felul de situatii, de oameni. Nu indraznesc, insa, sa spun niciodata ca le-am vazut pe toate, pentru ca mereu ma va surprinde ceva.
Asta s-a intamplat si asta-vara cand la mare fiind impreuna cu doi prieteni, ne-am hotarat sa mergem intr-un club. Nu o sa-i spun numele, nici statiunea in care este, pentru ca ideea articolului de fata nu este sa imi vars frustrarea, ci sa invatam cu totii ceva, de oricare parte a barului ne aflam. Asadar, am platit intrarea, am purces inauntru unde, nimic de zis, sunet si lumina de calitate superioara. Am facut ochii roata imprejur, cautand o masa. Erau libere, berechet. Ma duc la un ospatar, il salut si il intreb, racnind si zambind in acelasi timp, ca asta inseamna sa fii politicos intre boxe date la maxim, daca are vreo masa libera. Fara sa ma salute inapoi, imi raspunde intr-un singur cuvant: “douamilioaneconsumatieobligatorie”. Verificare rapida a starii finantelor fiecaruia, precum si a disponibilitatii de a investi niste bani in licori, raspuns pozitiv din partea celor implicati in acest proiect, ii fac semn omului sa ne conduca la una din mesele albe si libere. Obsesia cluburilor romanesti pentru alb… Dar despre asta, alta data.
Ne asezam pret de vreo cateva clipe cand, omul nostru se infiinteaza la masa ridicand din sprancene intrebator. Noi ne hotaram, comandam. Nu e bine. Ce am comdandat noi nu acopera suma obligatorie pe care o avem de consumat. Fara niciun fel de problema, comandam apa plata de rest. Fericiti ca s-a miscat chelnerul atat de repede, tocmai ne faceam privirile roata prin incinta, curiosi unde am ajuns, cand omul vine si ma trage de maneca. De fapt, el nu plecase sa ne aduca noua comanda, ci ramasese protapit langa masa, asteptand. Il intreb cu ce-i pot fi de folos, iar el imi raspunde taios de parca-i eram dator: “Pai… Banii!”
Eu nu-s om iute la manie, dar exista lucruri care ma scot din pepeni. Iar cand sunt luat de hot sau de prost, pepenii mei devin explozivi instantaneu. Zic sa-i explic inainte sa ma enervez, ca poate intelege. Ii spun omului ca n-am nicio problema sa-i platesc consumatia in secunda in care mi-o aduce la masa, dar ca mi se pare putin absurd sa-i dau banii inainte, pentru ca eu nu am nicio dovada ca am platit, drept pentru care el este liber sa-mi mai ceara o data sa achit nota cand vine cu beuturica. Il vedeam cum clipeste din gene, fara sa stie cum sa procedeze. Era clar ca-l scosesem din ale lui. Ma ofer, razand deja in sinea mea, sa facem un compromis: eu ii dau banii inainte cu conditia sa semnam o chitanta de mana care sa spuna ca el, mega-chelnerul X, a incasat de la mine, suspectul client Y, suma de Z RON, contravaloarea consumatiei. S-a speriat saracul! Dar rau! A zis ca nu se poate. L-am privit printre ochii mijiti si i-am zis: “Asta te face extrem de suspect.” Blocaj total. Las o secunda sa treaca, intru marirea dramatismului scenei, apoi atac frontal: “Vreau sa vorbesc cu seful tau, te rog!”. Ciudat, dar asta a parut sa-l linisteasca.
S-a infiintat la noi la masa un soi de caporal care era mai obisnuit sa latre decat sa aplaneze situatii neplacute ivite pe tarlaua lui. O privire de-o clipa m-a lamurit pe data de ce chelnerului i-a venit inima la loc in momentul in care am cerut sa-i vad superiorul. Erau din acelasi aluat: netezi si incapatanati. Desi constient ca sansele mele de reusita il cam luau pe zero in brate, mi-am continuat lupta cu clubul morilor de vant, in speranta ca ii voi lamuri pe oameni ca procedeaza incorect. I-am spus si caprarului povestea din punctul meu de vedere, cu tot cu solutia de compromis de a face o chitanta de mana care sa ateste ca eu am dat banii pe ceva ce n-am primit inca. Raspunsul, sec si romanesc, m-a facut sa capitulez intr-un sfert de secunda: “Nu-ti place? Du-te-n alta parte!”. Asta am si facut.
La cateva zile dupa aceea, am vorbit cu managerul acelui club, explicandu-i toata situatia si de ce eu, clientul, ma simtisem tratat extrem de prost pe proprii mei bani. Omul mi-a dat dreptate, a recunoscut ca este o procedura care pune clientii intr-o situatie penibila, dar mi-a dat si niste argumente pentru decizia lor:
– ospatarii erau sezonieri si, nefiind profesionisti, incurcau adeseori comenzile sau le intarziau foarte mult, pierzand astfel clienti (cerandu-ti banii inainte, ei se asigurau ca vei ramane in club oricat de prost vei fi servit)
– tot din cauza ca erau prost pregatiti si pierdeau clienti, chelnerii nu aveau voie sa ia bautura din bar fara sa plateasca nota in aceeasi secunda
– clubul fiind foarte mare (este, intr-adevar, foarte mare), iar barurile fiind prost amplasate, timpul de servire la masa este unul foarte lung, chiar daca ospatarii ar fi bine pregatiti
Logica functionarii acelui loc era, prin urmare, urmatoarea: avem un club cu baruri prost construite, cu ospatari incompetenti, deci trebuie sa facem cumva sa tinem clientii prizonieri aici, in pofida serviciilor noastre proaste.
Eu refuz sa platesc asemenea nesimtire. Asadar nu voi mai calca niciodata in acel club cate zile voi avea.
Ce m-a revoltat, insa, este indolenta celorlalti clienti. Care au acceptat o vara intreaga sa plateasca inainte pentru niste servicii de o calitate execrabila, fara sa-si dea seama ca sunt prostiti pe banii lor. Stiu ca un club nu inseamna un restaurant, unde sa-ti aduca nota la sfarsit. Mai ales ca in club s-ar putea sa bei pana uiti cati bani ai in buzunar. N-am nicio problema cu locurile unde banii pe bautura ti se cer in secunda in care comanda ti-a fost adusa la masa. Dar cu banii inainte ca la, ma iertati, curve, refuz sa fiu client. Intr-o tara cu oameni care-si tin spatele drept si isi cunosc drepturile, clubul acela ar fi fost in faliment. La noi, din pacate, este unul din cele mai mari cluburi de la mare.
@Alex De ce mai ales mie? Eram un simplu client. Poate sa fie atmosfera cea mai cea, daca eu nu ma simt bine la masa mea, pe banii mei… e degeaba. Ma voi intoarce acolo daca se schimba politica si oamenii aia invata sa-i respecte pe cei care le finanteaza un business, adica noi. Asa ca… da-mi de stire la vara, daca se schimba ceva. :))
Nu sunt sigur ca se va schimba ceva, daca lasam lucrurile sa decurga de la sine.
Esti invitatul meu, chiar ca e nevoie sa premeditez o servire ca la carte. 🙂
Eu am lucrat acolo vreo 3 ani si nu s-a schimbat mai nimic in bine de atunci. Toate s-au dus mai mult inspre rau. Ce m-a mirat totusi e ca anul asta erau: “Mult mai bine vopsit gardul pe din afara, dar mult mai mare era si leopardul de dupa gard (in sensul negativ)”. Cat despre profesionalism, lasa muuuult de dorit. De altfel si statiunea in cauza mi-a lasat un gust foarte amar avand in vedere comparatia de acum 3 ani. Si n-am fost acolo in extra-sezon, ci chiar in “buricul” lui. 🙁