Club Desire Campina… Indezirabil

Partydul Kiss FM a devenit, incet-incet, un brand de succes in industria de party din Romania. Din pacate nu scriu postul asta ca sa ne laud. Ci ca sa atrag atentia altor artisti, clientilor si potentialilor parterneri de afaceri ai Clubului Desire din Campina asupra seriozitatii si profesionalismului ce domnesc atotstapanitoare peste acest simpatic lacas de pierzanie.

In cele aproape 6 luni de turneu, Partydul Kiss FM nu a avut niciodata un conflict cu vreunul din cluburile in care s-a aflat. Atata vreme cat a depins de noi am fost acolo cand a trebuit, am facut treaba la cel mai bun standard posibil, am stat pana cand petrecerea s-a terminat sau se apropia de sfarsit. Asta este partea noastra. In partea clubului, printre altele, revine si cazarea noastra, timp de o noapte, in conditiile prestabilite. Si acum povestea:

La Desire in Campina veneam a doua oara. Era party de vineri, asadar fara transmisiune pe Kiss. Olix si-a terminat emisiunea si am gonit cei cativa kilometri pe DN1. Am ajuns la timp, am fost cazati la Pensiunea Bavaria, un loc simpatic, cu o receptionera primitoare. Automat am completat formularul de cazare, lucru pe care il pot face si cu ochii inchisi, dat fiind faptul ca nu cred ca am completat alt tipizat de mai multe ori in viata mea. Ne-am aruncat valizele in camera si ne-am repezit spre club, pentru ca nu voiam sa intarziem.

Am ajuns. Am facut party. A fost foarte ok. A doua zi dimineata, cu o halta in Bucuresti, am ajuns la Sibiu. Ei bine, surpriza a venit o saptamana mai tarziu, cand, pe adresa mea publica de mail, cea pe care o gasiti si aici pe blog, am primit o “instiintare” de la pensiunea unde fuseseram cazati, cum ca dl. Dan Dragan, managerul clubului Desire, care promisese ca va achita cazarea noastra, nu prea mai era de gasit. Puteam sa fiu roman si sa dau un delete elegant. Dar educatia primita acasa, corectitudinea scolii germane si niste bun-simt pe care, slava Domnului, am de unde sa-l mostenesc, m-a facut sa le raspund oamenilor astora. Le-am promis ca voi incerca, la randul meu, sa dau de dl. Dragan, care pana atunci fusese foarte usor de gasit. Ba mai mult, el era cel care ma cauta pentru tot felul de intrebari si rugaminti in privinta evenimentului care urma.

Deloc suprinzator, toate telefoanele erau inchise. Asa ca am luat calea oricarui muritor: am sunat la numarul public al clubului. Asa am tinut o vreme legatura, prin intermediari, ba cateodata facandu-mi-se chiar hatarul de a mi se raspunde personal la telefon, cu dl. Dragan, care ma asigura ca in cel mult 24 de ore va achita suma catre pensiune. O saptamana mai tarziu, Pensiunea Bavaria a abandonat asteptarea, m-a facturat pe mine, ca doar eu completasem formularul, si gata. Si uite-asa mi-am platit eu cazarea in Campina, desi nu-mi facusem, eu personal, drum pe acolo, ci fusesem invitat.

De fapt nu gata. Mai am doua lucruri sa va spun:

1) Partydul Kiss FM nu va mai merge NICIODATA in Club Desire din Campina si isi sfatuieste toti membrii si toti prietenii sa faca la fel. In ceea ce priveste alti artisti ce sunt invitati acolo, va sfatuim sa le imitati pe colegele noastre care indeplinesc cu mai mult sau mai putin talent cea mai veche meserie de pe Pamant si sa cereti banii inainte.

2) Suma pentru care dl. Dan Dragan, ilustrissim manager si iscusit om de afaceri la Clubul Desire din Campina, a preferat sa isi vare romaneste tartacuta intre umeri se ridica la astronomicul  numar de… de…. 273 de RON. Halal.

Daca doriti sa transmiteti un mesaj clubului Desire, o puteti face aici.

    1. Dj Dumper 22 April 2010
    2. aBogdan 22 April 2010
    3. nnn 22 April 2010
    4. Andrei 22 April 2010
    5. Dj Dumper 22 April 2010
    6. andreea 22 April 2010
    7. Scacea 22 April 2010
    8. DarK JoKeR 22 April 2010
    9. Vali 22 April 2010
    10. Ovoo 22 April 2010
    11. Laura 22 April 2010
    12. bek00letz 22 April 2010
    13. Oana 23 April 2010
    14. Scacea 23 April 2010
    15. Octa 24 April 2010
    16. Scacea 24 April 2010
    17. bek00letz 25 April 2010
    18. danfintescu 26 April 2010
    19. Tudor 26 April 2010
    20. BASARABEAN-ul 26 April 2010
    21. RenaTo 27 April 2010
    22. RenaTo 27 April 2010
    23. bek00letz 27 April 2010
    24. danfintescu 27 April 2010
    25. tudor 27 April 2010
    26. bek00letz 29 April 2010
    27. peizan du Brebu 30 April 2010
    28. RenaTo 3 May 2010
    29. Oana Toader 4 May 2010
    30. danfintescu 5 May 2010
    31. MC Liviu Fratila 5 May 2010
    32. Pingback: Cancan | Dan Fintescu 6 May 2010
    33. danfintescu 8 May 2010
    34. Lost 12 November 2010
    35. Tavi 24 June 2019
    36. Marcian Ortan 3 June 2020
    37. Marin Claudiu 24 July 2020
    38. Geana Alexandru 24 July 2020
    39. Marin Claudiu 27 July 2020
    40. Marin Claudiu 4 October 2020
    41. Maholea 30 July 2021
    42. fieraru 30 July 2021
    43. Lost in realitate 26 December 2021

    Add Your Comment

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.