Criza de vise realizabile

eurovision-romania-2016

M-am uitat la finala Eurovision la TV si prin prisma lucrurilor care se postau pe Facebook. Am constatat niște lucruri despre care vreau să vă povestesc, pentru că ele sunt chestii pe care le putem ușor urni din loc, dacă ne dorim asta cu adevărat.

Aseară, în creierul meu s-a făcut lipeala între doua nelămuriri care s-au luat binișor în brațe și s-au rezolvat una pe cealaltă. Prima era „de ce ar vrea un artist să participe la Eurovision?” Adică de ce, drăgăliță Doamne, să vrea artistul cu caș la gură sau cu statut de mare vedetă să participe la un concurs teverist cu praf anacronic de „doo dește” pe el, ca să ajungă apoi în faza europeană a unei competiții  muzicale în care, de fapt, factorul politic contează cel mai mult? Că doar oriunde e vorba despre politică internațională noi și-ai noștri am fost mai mereu la capătul greșit al… mesei de negocieri.

A doua mea întrebare ce nu-și găsea răspunsul era „de ce orice artist român, indiferent de stadiul la care a ajuns în carieră, e obsedat să îi ajungă piesa la radio?” Adică tu abia de știi să cânți cât de cât, abia de-ți poți învinge tremurul timorat din glăscior atunci când ești pe scenă, n-ai nici cea mai vagă idee despre cum se învârt rotițele unei industrii, dar vrei să ai piesă la radio. Sau, mai rău, simți că ți se cuvine ca muzica ta (care de cele mai multe ori e scrisă de alții) să fie difuzată de toate radiourile doar pentru că ai avut o spoială de succes pentru care n-ai muncit cine știe ce.

talent-show

Răspunsul este același. Crud și simplu: pentru că nu există nimic altceva la care să visezi. Nu există etape intermediare care să te facă să vrei altceva. Nu există concursuri organizate și jurizate de niște oameni relevanți ai industriei muzicale care să ofere un palmares la care să tânjească artistul new commer. Nu există cluburi care să aibă o seară pe săptămână dedicată trupelor și soliștilor no name unde, pentru o sumă modică achitată de acel artist, să i se permită să își prezinte show-ul. O scenă ca asta ar atrage cu siguranță, în afară de oamenii veniți să bea o bere și să audă ceva nou, măcar din când în cânt (pun intended) vreun manager, impresar sau A&R în căutare de sânge proaspăt. Nu există concursuri regionale sau naționale pentru elevii de școală generală sau liceu, concursuri unde să nu se cânte ce se predă în fosilizatele școli populare de artă. Label-uri și agenții de management semnează artiști pe care nu i-au văzut niciodată pe scenă, într-un concert. Mai rău, semnează artiști care n-au avut niciodată un concert în viața lor. Nu există nimic la care oamenii ăștia să viseze. Nu au motive pentru care să dorească să devină mai buni, pentru care să repete. În momentul ăsta avem atât: Eurovision și piesa la radio.

„Vocea României”, „X Factor”, „Românii au talent” sunt, înainte de orice, show-uri de televiziune. Scopul lor principal este atragerea unei audiențe cât mai mari. Producătorii acestor show-uri de televiziune nu sunt scouteri de talente și nu au nici obligația morală de a oblădui dezvoltarea artistică a concurenților. Ăsta este motivul pentru care, după părerea mea, pentru un artist nou un astfel de show de televiziune nu e altceva decât o bulă de săpun care, atunci când se sparge, lasă un om confuz și extrem de singur.

john-lennon-musician-a-dream-you-dream-alone-is-only-a-dream-a-dream-you-dream

Goooolden Staaag” a murit. Mamaia s-a transformat într-o chermeză locală. Motivele pentru care au murit concursurile și festivalurile le cunoaștem cu toții. Pentru că erau anacronic concepute și organizate. Uite că anul ăsta T.V.R. a scuturat milenarele pânze de păianjen și a reușit să facă un Eurovision onorabil, pe alocuri chiar cool, care a adunat în finală piese foarte bune, care a făcut industria să comenteze, să se certe, să se entuziasmeze. N-am crezut că voi spune vreodată asta, însă uite-mă că o zic: brava, tevereule! Într-o breaslă plină de pafariști păreriști care clevetesc mereu și nu fac nimic niciodată, oameni ăștia au mișcat ceva. Nu comentez implicațiile politice la nivel local, regional sau național. Pe mine mă interesează rezultatul. O finală cu 5 piese bune, cu un juriu pertinent și amuzant, cu new commeri surclasând artiști consacrați este un motiv pentru ca la anul interesul pentru concursul ăsta să fie mai mare.

Copiii din țara asta au nevoie de vise în care să creadă. Au nevoie de scopuri pe care să le realizeze. Au nevoie să înțeleagă că drumul de la „vreau să cânt” până la „am succes” este unul foarte lung și greu, care presupune multă muncă. Iar munca asta trebuie premiată în diverse etape ale dezvoltării lor pentru ca viitori mari artiști să se dezvolte normal. Avem nevoie de mai multe experiențe de genul Eurovision 2016. Cum facem?

Deși nu-s de acord cu tot ce a spus el acolo, și Florin Grozea a scris un articol destul de pertinent despre Eurovision.

imagini: tvr.ro (logo Eurovision), thelinncountyfair.wordpress.com (Talent Show), www.quotehd.com (John Lennon)