Astazi ora 11:50. Asteptam sa ma intalnesc cu cineva intr-un bistro aproape gol. Chelnerii, ca niste atleti, se relaxau inainte de lunch-rush. Comand un espresso si o apa plata. Ma uit in jur absent, in timp ce mana deja-mi plecase spre buzunar. Scot Iphone-ul, caut… BINGO! Wi-FI! Sa-ncepem. Mai instalez vreo 2 dictionare, ma uit la vreme (deh, deformatie profesionala), la cursul valutar (ador refresh-ul de la converter). Imi verific mailul, raspund la vreo doua. Citesc ceva ziare online. Imi descarc o tema noua. Intre timp, bag de seama cu coada ochiului cum chelnerul scapa sticla de apa plata peste ceasca de cafea care il improasca pe camasa cu stropi marunti. Apoi, cand vine cu noua cafea, imi scapa lingurita pe jos. Probabil recunoscandu-se infrant de soarta, trimite o colega de-a lui la mine cu o alta lingurita. Toate astea sunt evenimente pe care le inregistrez cu coada ochiului, prea ocupat fiind de ecranul mic din fata mea, prin care sunt legat de restul lumii.
Brusc ma opresc! Imi aduc aminte de liceu. Nu de prima dragoste curata, ci de exercitiile de actorie care ne obligau sa studiem oamenii si sa invatam sa le citim viata din gesturile, pozitiile si franturile de conversatie pe care le puteam surprinde. Ajunsesem atat de obisnuit cu exercitiul asta, incat devenise un reflex, ca respiratia. Asa, oriunde erau oameni, eu nu ma plictiseam niciodata. De multe ori mi-am dat seama cat de mult imi foloseste sa fiu atent la tot ce are de comunicat un om in afara de vorbele pe care le scoate pe gura. Dar si dictionarele imi foloseau. Plus ca am aflat si ultimele declaratii ale lui Piturca despre CE de fotbal.
Unde-i adevarul? In gadget? In ochii incurcati ai chelnerului care a oscilat o jumatate de secunda intre a-mi pune pe masa cafeaua sinistrata de neindemanarea lui sau a-mi aduce alta noua, asa cum era si normal? In postul de pe Twitter? La toti oamenii care au trecut pe strada si care aveau povesti de spus pentru ochii care ar fi vrut sa-i vada?
fintzi u ai facut liceul de actorie?dak da beton.b-) 😀
:)) ce zi ai mai avut…interesant!
Si mie imi place sa studiez gesturile, pozitiile oamenilor chiar si conversatiile. Uneori se prind ca doi ochii de benocleaza la ei, uneori nu. Vorba ta, oriunde sunt oameni eu nu ma plictisesc niciodata 😀
Ce as vrea si eu sa imi stropesc toate tricourile si camasile cu ce o fi, sa nu se mai curete niciodata numai sa fiu acuma pe plaja la soare si fara cursuri carti si fara alte obiecte care duc cu gandul la invatat 🙁
Si eu sunt la fel! Privesc neconditionat oamenii, expresiile lor, gesturile pe care le fac, mi se pare ca spun atat de multe. Am mai citit intrun post anterior de-al tau ca primeai ca tema de actorie sa admiri oamenii. Ce liceu? Ce profil? De ce nu ai continuat cu actoria?
Si eu visez la actorie de ceva timp incoace.
Mie mi-e cel mai dor sa inteleg ce se vorbeste prin tramvai :)) Sa nu ma plictisesc daca n-am ceva muzica la mine.. ca daca ma apuc sa studiez gesturile oamenilor, incep sa ma holbez la ei fara sa-mi dau seama..dar ar fi super sa poti sa “te holbezi” la o persoana (care te intereseaza) cat timp vrei tu si sa o analizezi pe toate partile..
Apropo’, am simtit si cum e sa fii studiat..e cam nasol sentimentul ca nu sti ce sa faci si nu mai ai gesturile alea naturale. Poate de-aia a scapat chelnerul sticla de apa peste cafea, ca l-ai intimidat fara sa vrei 😛 Te joci cu puterea mintii :))
Asa ceva mai rar intanlesti :)) “So You Think You Can Dance” Robert Murraine:
http://www.youtube.com/watch?v=l9UlQm9q90g
Heh, mi-amintesc cand mi-ai povestit si mie acum cativa ani de asta. De atunci de fiecare data cand am ocazia, incerc sa studiez oamenii din jurul meu.
It still helps! 🙂
am inteles.de studiat ii studiezi,dar iti amintesti de ei?ca ma gandesc la memoria ta!tre sa fie full.si la cati 100 de ani tre’ sa mai traiesti…tu esti un fel de geniu?pt k de exemplu eu una nu am nici un strop de atentie distributiva!daca incerc sa scriu ceva in timp ce citesc la calculator,lesini de ras daca vezi ce am scris!daca vorbesti cu mine in timp ce trimit un mesaj,toate mesajele ajung la mama,in cel mai bun caz!iar daca trag cu coada ochiului,ametesc:)).(a se tine cont de culoarea parului:D)
Am avut si eu la facultate asa teme. Disciplina se numea “Miscare scenica” iar tema, reluata apoi la examen, se numea “Personaje observate”. Trebuia sa observam un personaj si mai apoi sa-l imitam. Trebuia sa deducem povestea lui din orice indiciu: gesturi, vocabular, imbracaminte, mers, privire etc. Asta iti poate fi de folos cand trebuie sa porti negocieri. 😀
Cat despre gadget-ul cu care iti ocupai timpul, e super ca ai facut ceva util.Iar ospatarul probabil ca era incepator (cum tinea ceasca de cafea cand ti-a adus-o? cum mergea? ce postura avea cand ti-a asezat ceasca pe masa? cam ce varsta avea? pantofii lui erau comozi sau pretentiosi? ti-a luat comanda din proprie initiativa? era excesiv de politicos? cum a reactionat cand ti-a stropit camasa cu cafea?).
Adevarul? In nisipul de la mare. 🙂
adevarul se afla in tine. numai in tine.
si in oamenii care te inconjoara dupa cateva sticle de bere sau vin.
si in gaina care traverseaza strada. stiti cum e. depinde de sistemul de referinta daca gaina a trecut strada sau strada a alunecat pe sub gaina
Cred ca din cauza tehnologiei ne cam alienam.
. si eu am invatat la actorie sa privesc oamneii si sa ma uimeasca pana cele mai ciudate personaje. Acum cu un MP3 player, un iPhone, un Laptop… uitam sa mai privim si sa ne bucuram de lucrurile din jurul nostru. Pacat.
Cu cat avem mai multa tehnologiei cu atat uitam sa ne bucuram de lucrurile simple
@Deliutza Nu chiar. Insa la un moment dat ma batea un gand sa dau la facultatea de actorie. Si ma batea destul de tare…
@adriana Sa stii ca la un moment dat, cand eram in facultate, am plecat o gasca de vreo 3-4 oameni sa invatam pentru cel mai greu examen din sesiune la mare. 😀 Iti inchipui ce-a iesit. Oricum, examenul l-am luat. 😀
@Timea Imi pare rau sa te dezamagesc dar liceul pe care l-am terminat eu nu e nici pe departe artistic, ci cat se poate de teuton. Adica am facut Liceul German din Bucuresti. Iar pentru experientele mele tangentiale cu actoria, te rog citeste raspunsul pe care i l-am dat Deliutei.
@delia Degeaba ii iei apararea chelnerului. Era pur si simplu neindemenatic. Eu nici macar nu ma uitam la el. Eram adancit in Iphone.
@adriana Intr-adevar. Asa ceva mai rar! Thx 4 sharing.
@Emi Gal Yep. Bine, la tine era sfat profesional pe vremea aia. SI, daca ma gandesc bine, it still is. 😉
@cristina karma Mai, sincer sa fiu, nu stiu daca se pune culoarea parului. Insa asta cu atentia distributiva poate fi educata. Greu, dar se poate.
@Daniela Cojocaru Pai nu intelegi ca nu am vazut?! Ca eram cu capu’n gadget?! Toate intrebarile astea nu numai ca nu si-au gasit raspunsul, ci nici macar nu au fost formulate. Si asta ma intreb! O fi greu?…
@Liana Pfoaaaaaaa. Si ce l-as cauta zi de zi vreo cateva luni bune… 😉
@lorelei89 Pfoaaaaa si la tine. E scris adanc, Jupan Dumitrache!
@@di Adevar grait-ai, maestre. Din pacate… Dar poate ca nu ar trebui sa ne intristam. Odata cu aparitie tiparului s-a pierdut arta atat de apreciata la un moment dat a caligrafiei… Evolutie, baby. 😀
Scuze Dan, dar intrati aici :))
http://testemo.tk
Liceul german???Nu-mi spune ca ai facut liceul Herman Oberth. Sau da?
Fain! Si daca te-a batut asa de tare de ce nu ai aplicat la Actorie? Regreti ca nu ai facut-o? De ce iti doreai sa fii actor sau sa lucrezi in domeniul actoriei? Te rog raspunde-mi la intrebarile astea, spune-mi ce era in mintea ta pe atunci, am nevoie de multe pareri. Eu ce sa zic, as dori sa dau la Actorie, dar nu stiu daca e cel mai bine. Vorbeam cu cineva zilele trecute si mi-a zis sa nu ar fi cel mai bine sa dau la actorie, pentru ca in breasla asta, ori ai succes, ori nu. M-a pus pe ganduri.