Știu că răspunsul la întrebarea asta din titlu vi se pare la mintea cocoșului. Într-un fel este. O piesă e hit dacă este difuzată la radio. Booon! Sunt de acord cu voi. Așa e. Ce aud eu la radio se cheamă că este hit. În sintagma de mai devreme avem doi termeni: radio și hit. Hai să îi luăm pe rând și să-i studiem mai întâi separat, apoi împreună în timp ce îi așezăm binișor în mioritica noastră industrie muzicală, ca să descoperim dacă nu cumva și în acest domeniu noi, românii, am reușit să importăm cu succes un sistem întreg din care doar câteva părți funcționează.
RADIO
Piața românească a radiourilor private a fost una dintre primele apărute după ’90. E și normal. Oamenii aveau nevoie să audă, să vadă, să citească liberi. După ce fumurile boeme ale începuturilor s-au risipit, radiourile au început să devină din ce în ce mai profi. La ora actuală, fără să vreau să enervez pe nimeni, radiourile românești private sună al naibii de bine. Înainte să săriți de doi coți jumate în sus vă rog să înțelegeți că eu nu mă refer aici la muzica pe care ei o difuzează, ci la tooot restul. Pentru profani, dacă scoți muzica din radio, nu rămâi cu mai nimic. Ei bine, poate așa e. Cu toate astea, deși muzica pe care cele mai ascultate cinci posturi de radio private o difuzează este în mare parte aceeași (lucru verificabil), există diferențe de audiență destul de mari. Aceste diferențe provin tocmai din felul în care un radio alege să ambaleze muzica pe care o difuzează. Adică din tot restul în afară de muzica propriu-zisă. Dar deja divaghez spre un alt subiect.
Voi exclude din ecuația noastră radioul de stat pentru că, prin formatul său, el nu pune cel mai mare accent pe muzică, iar noi aici de muzică vorbim. Fără RRA (Radio România Actualități), topul celor mai ascultate 5 radiouri din România la nivel urban (ca număr de ascultători pe zi, conform paginademedia.ro, arată așa: Kiss FM, Radio ZU, Europa FM, Pro FM, Magic FM. Aceste 5 radiouri totalizează 4.898.700 de ascultători zilnici. Asta reprezintă o majoritate covârșitoare a ascultătorilor de radio din România.
Din aceste 5 radiouri, 3 sunt CHR. Ăsta este un acronim pentru Contemporary Hit Radio sau, mai precis, pentru Current Hit Radio. Acest termen a apărut cam în anii ’70 și este socotit urmașul radiourilor de tip Top 40. Fără să intru în detalii care să vă plictisească prea tare, aceste radiouri difuzează cele mai de succes piese ale momentului. Iar acest succes a fost dovedit de clasări bune în diverse topuri, de vânzări, de Internet etc.
HIT
Ce este un hit? Păi… un cântecel care are succes, nu? Cam așa ar fi să fie. Dar cum muzica și radioul au devenit afaceri, boșii care conduc aceste industrii au avut nevoie de cifre. Astfel încât hiturile au început, cu foarte mult timp în urmă, să fie măsurate după anumite variabile. Prima dintre ele a fost numărul de exemplare vândute. Cam ca la tirajul ziarelor se proceda și la single-uri. De aici au rezultat primele topuri din istoria muzicii. Ele erau bazate exclusiv pe numărul de copii vândute dintr-un album sau dintr-un single al unui artist. Când single-urile pe vinil au început să dispară de pe piață, odată cu apariția casetei audio și, mai târziu, a CD-ului, cuantificarea exclusiv după vânzări a devenit dificilă. Oamenii pur și simplu nu mai cumpărau single-uri. Era greu să convingi un om să dea banii pe o casetă sau un CD cu doar două melodii.
Topurile de vânzări de albume au rezistat așadar ceva mai mult. Dar topurile de single-uri trebuiau regândite, pentru ca nu subiectul lor era “specie pe cale de dispariție”. Ele, single-urile, se mai produceau doar pentru radiouri, dar și de acolo au dispărut în momentul în care CD-ul și-a început supremația sa de scurtă durată. Astfel industria muzicală avea o problemă. Existau radiouri care difuzau hituri, dar nu se mai știa exact care erau acelea. În momentul ăla au apărut topurile fiecărui radio în parte, unde piesele erau ordonate de cele mai multe ori conform voinței celui care făcea topul, de prea puține ori conform scrisorilor primite la redacție. O vreme a fost haos.
Când cei care alcătuiau Top 40 (folosesc acest termen generic pentru topul single-urilor din orice țară. De exemplu – Billboard Top 100) au văzut că nu mai sunt farul după care se ghidează radiourile, că vânzările de single-uri după care ei măsurau muzica sunt pe moarte, că își pierd astfel influența în industrie, au găsit soluția. Au devenit din top al vânzărilor, top al difuzărilor. Ponderea difuzării pe radio a unei piese era de 3 la 1 față de cifra de vânzări înregistrată de acea piesă. Și uite-așa, cam pe la începutul anilor ’80 radioul a detronat vânzarea și a devenit stăpânul muzicii. El hotăra care erau hiturile.
VICIOSUL CERC ROMÂNESC AL HITURILOR
Să revenim la top 5 radiouri din România. Așadar, în afară de Magic FM și Europa FM, celelalte radiouri sunt cele care au ca format difuzarea hiturilor. Atenție! Difuzarea, nu găsirea și construirea hiturilor! Cum apar hiturile nu este treaba acestor posturi de radio. Treaba lor este să le difuzeze pe cele care se reflectă cel mai bine în formatul lor.
În ordinea din top Kiss FM, Radio Zu și Pro FM au împreună 3.298.000 de ascultători în fiecare zi, în timp ce Europa și Magic rămân cu 1.600.000. Adică mai puțin de jumătate. Cu alte cuvinte, o majoritate absolută a majorității ascultătorilor din România dorește să asculte radiouri unde se vorbește puțin și se ascultă hiturile momentului pe “repeat”. Vă rog nu începeți cu “prea le repetă des”, pentru că ăsta e formatul. O stație CHR este proiectată astfel încât un ascultător care petrece 10 minute în mașină în drum spre muncă să prindă cel puțin unul din hiturile momentulu. Atunci când piața nu oferă suficient de multe hituri într-un anumit moment, o stație CHR tipică nu va recurge la muzică nouă și încă necatalogată drept hit, ci se va întoarce spre marile piese ale ultimilor 10 ani. Astea nu sunt chestii pe care le scot eu acum din joben, acesta este principiul radioului CHR.
Adică omul care face playlistul la Kiss, ZU sau Pro FM nu ar trebui să aibă alt criteriu de a admite sau respinge piese pentru playlist decât succesul lor. Până aici toate sună destul de logic. Problema este că industria muzicală din România își măsoară succesul după difuzările de la radio. Pentru case de discuri, manageri, artiști țelul suprem este să ajungă cu o piesă difuzată la radio. Și nu la orice radio, ci la unul dintre cele trei difuzate mai devreme, la care se adaugă și Radio 21, devenit irelevant din punctul de vedere al numărului de ascultători, dar tot un CHR ca format, un radio care a fost number one și care are, așadar, o încărcătură emoțională în piață.
Avem așadar acest conflict: playlist managerul spune că piesa nu e hit, deci nu o difuzează, iar industria spune că piesa nu e hit dacă nu e difuzată. Cum vânzările în România nu pot fi un criteriu de judecare a succesului unei piese de mainstream, radiouri care să difuzeze muzică românească nouă fără să țină cont de cât de cunoscută e piesa nu există, playlist managerii CHR-urilor de pe la noi se văd nevoiți să aplice alte tehnici de departajare:
1. Este piesa difuzată de vreunul din concurenții mei direcți? Dacă da și dacă piesa rămâne în playlist mai mult timp, atunci o dau și eu.
2. Există unii care fac research telefonic pe piese. Dar tot ei sunt cei care hotărăsc care sunt piesele care intră în acest research. Oricum, e mai bine decât nimic.
3. Gradul de awareness al artistului care cântă piesa nouă. Adică aceeași piesă cântată de un new commer va fi respinsă, dar cântată de Smiley va fi difuzată.
4. Din ce în ce mai mult: Internetul. Reticența radiourilor românești la succesul dovedit de o piesă online mi s-a părut întotdeauna greu de înțeles. Mă bucur să văd ca această reticență slăbește pe zi ce trece și Internetul devine un indice din ce în ce mai credibil al succesului unei piese.
UN FEL DE CONCLUZII
Industria muzicală din România se încăpățânează să nu înțeleagă că modul în care o piesă ajunge hit nu este treaba radiourilor la ale căror uși ei se încăpățânează să bată. Faptul că în România nu exista posturi de radio care să difuzeze muzică mainstream nouă și care să aibă mai mult de 5 ascultători este o caracteristică a pieței noastre. Cunosc o infinitate de manageri de artiști care se duc cu un single la un playlist manager și, în momentul în care le este respins de la difuzare, ei întreabă: “Da’ cum trebuie să sune ca să intre pe radio?”. Răspunsul corect ar fi: “Habar n-am. Da’ trebuie să fie hit.” Cum ajunge o piesă hit, nu e treaba ăluia de face playlistul la un radio.
În anii în care trăim, cu perseverență și multă muncă, e foarte ușor să îți construiești o bază solidă online de oameni care sunt alături de tine. Acest demers implică timp, optimism, profesionalism, inteligență și creativitate. Într-o piață normală managerul, casa de discuri sau artistul însuși nu se roagă de radio să fie difuzat la orice single. Sigur, oamenii din industrie își vor folosi influența pentru a împinge în față un nou venit pe piață. Dar nu cerșind difuzări la radio. Ci dându-le acelor radiouri motive pentru care artistul/piesa merită difuzați.
Poate cu un pic mai multă comunicare între radiourile CHR din România pe de-o parte și radiouri și oamenii din breaslă pe de altă parte, se vor stabili niște criterii cunoscute și înțelese de toată lumea. Până atunci însă ar trebui ca milogeala pentru difuzări la radio să înceteze, pentru că ea creează o relație total anormală între jucătorii din industria asta, relație despre care nu mai vorbesc acum, că ăsta e deja subiectul unui alt articol.
Îmi doresc mai mult decât orice să fiu contrazis! Hai să polemizăm, oameni buni!
Radiourile comerciale romanesti sunt pentru muzicieni ce e o poarta mare fara garduri in mijlocului unui desert. Cei care vor sa faca bani vor incerca sa treaca prin aceasta poarta neintelegand ca pot ajunge “dincolo” fara sa stea la rand dupa cheful playlisterilor ce pazezc poarta asta inutila. Ironia e ca in arta, cand prioritatea este materiala apar nenumarate limite si conditii in calea afirmarii. Si calitatea artei scade in favoarea raportului contemporan de serie. Din ce ascult la radio inteleg ca foarte putini muzicanti sunt care urmaresc ascensiunea constiintei colective prin inovatie. Cei mai multi monopolizand o bucata de branza pe care o mai impart la modul zgarcit cu cei care vor sa o guste. Cativa isteti profita de succesul “hituri” lor ce au ajuns astfel intr-o vreme in care, desi la inceputul “industriei” muzicale romanesti, playlisterii inca mai “riscau” punandu-le nascocirile on air.
Am citit articolul tau Dan, insa nu ai facut decat sa imi confirmi ca “hiturile” in Romania se fac de niste baietasi care urmaresc interesele altor baietasi… si asta e o mizerie ordinara. Ca toate mizeriile pe care le-au facut alti baietasi dorind functii de decizie iar cand s-au vazut cu putere si-au dat seama ca sunt lipsiti de talent, nu ii duc capetele la mare lucru si au acceptat easy money, sau, pe intelesul lor, spaga, sau daca nu spaga atunci un schimb de favoruri. E un patern tipic romanesc, caci aici oamenii buni fug de putere iar cei frustrati o doresc.
In calitate de producator muzical si artist rebel va anunt ca am surse reale care imi confirma ca vremea penibililor care profita de sistem astfel tinand Romania intr-un praf cultural sarac e la apus. Sunt cateva forte care refuza de prin 2005 sa va dea dreptul sa le difuzati arta. Aceasta forta a crescut si curand veti ramane fara job, in cel mai bun caz, daca nu o luati pe urmele politicienilor corupti (scuzati pleonasmul). Paradigma asta urata in care voi lucrati si va platiti stilul de viata e pe cale sa va inghita si sa va scufunde in ridicol.
Salut, Pfofetule! Ma bucur ca mi-ai citit articoul. Din comentariul tau, bag de seama ca l-ai citit pe tot. Apreciez mult energia ta. Sunt de acord cu tine din anumite puncte de vedere, din altele insa nu.
Sunt de acord: e bucata de branza de impartit intre niste “baietasi” cum le spui tu. Insa asta este un principiu valabil in orice business. Iar muzica a devenit o afacere cu mult timp inainte sa ne nastem tu si cu mine. Asa ca asta e o realitate pe care, din pacate, nu o poti contesta. Nu va disparea doar pentru ca tu spui ca nu e adevarata.
Nu sunt de acord cu hatereala asta ieftina. Oricine are succes e de rahat, numa’ io si prietenii mei suntem misto. Da’ pe noi nu ne intelege nimeni, finca ei sunt prosti si noi suntem destepti. Asa ca ii voi injura pe unde apuc, imi voi varsa frustrarea in rime, ma voi da smecher cu ai mei si imi voi pastra arta pentru mine. Asta nu ajuta pe nimeni. Cu atat mai putin pe tine.
Industria muzicala nu e o arta. E un business, dupa cum i-o spune si numele. Asta nu inseamna ca muzica nu e arta. Este. Dar daca tu vrei sa faci arta, atunci o faci pentru ca simti ca mori daca nu te exprimi in felul in care muza te inspira sa o faci. Nu urmaresti faima, succes, profit prin arta ta. Vrei doar sa lasi posteritatii un mesaj, sperand ca ea, la un moment dat, il va intelege. Poate ca acel moment dat va veni mult dupa moartea ta. Asta n-ar trebui sa te abata de la drumul tau.
Pe de alta parte, sa crezi ca va exista un moment in care masele vor intelege si aprecia arta este o himera. Pentru ca masele nu pot digera arta. Plimba-te pe strada si uite-te la oamenii pe care ii intalnesti. Lor le “vorbesti” prin arta ta. Daca vrei sa fii inteles de toata lumea, trebuie sa simplifici, sa imbraci in poleiala, sa faci compromis. Daca vrei ca mesajul tau sa ramana nealterat, atunci trebuie sa te multumesti sa nu ajungi niciodata “dincolo”. Orice ar insemna cuvantul asta destul de vag pe care l-ai folosit tu acolo. Pace.
O idee despre cum ne asigurăm că unul dintre “baietasi” asculta piesa, ai? O soluție pentru tot articolul? De genul : ii trimiti lui “x” piesa, îl cauți pe y…