Bănetu’ ăla mult s-a întors în industria muzicală, după cum vă povesteam într-un articol de săptămâna trecută care tot despre Vivendi și Universal era.
Dacă n-ai dat click, îți explic eu colea, pe scurt: în 25 aprilie 2017, Vivendi și-a anunțat acționarii că niște bănci de investiții evaluaseră Universal Music Group la enorma valoare de 20 de miliarde de Euro.
Ăsta e un amețitor multiplu de 31 al ultimelor încasări (înainte de taxe, depreciere și amortizare) raportate de Universal, care însumau vreo 644 de milioane de Euro. Te cam face să te întrebi de ce ar vrea cineva să pună cruce la atâtea melearde pentru a băga la ghiozdan compania lui Sir Lucian Grainge? Te cam face.
Vivendi zice că o vânzare n-ar fi deloc în cărți: evaluarea ar fi venit, vezi Doamne, de la niște bănci care îl încurajau pe Vincent Bollore și compania să listeze UMG la bursă. De parcă n-ar avea industria muzicală destule tentative optimiste de listare la bursă în momentul ăsta…
Alți bancheri cică ar sfătui Vivendi să vândă 10 – 15% din Universal ca să facă rost de niște cash – pe care grupul francez să îl reinvestească apoi în achiziții. La o evaluare de 20 de miliarde de Euro, o feliuță de 15% din Universal ar obliga un potențial investitor să vâre mâna la teșcherea după vreo 3 miliarde de Euro – sumă egală cu, ironia sorții, aia pe care plătit-o Len Blavatnik pentru a cumpăra Warner Music Group cu totul în 2011.
N-ai cum să nu te întrebi de ce Vivendi a luat hotărârea să lipească un preț atât de public pe Universal în aprilie, dacă nu în speranța de a gâdila vreun interes de achiziție pe undeva. Deci… cine ar fi în interesat să marce banu’ pentru o achiziție totală sau parțială? Câteva nume se cam aud deja pe la Radio Șanț.
- URIAȘII NEGUSTORI AI ASIEI
Unul din numele care se tot repetă zilele astea este Alibaba, cea mai mare platformă de e-commerce din lume. În anul fiscal 2016 (adică în cele 12 luni care au luat sfârșit în martie anul trecut) rivalul chinez al Amazon a înregistrat tranzacții în valoare brută de 485 de miliarde de dolari – ceea ce a însemnat un venit de 15 miliarde pentru propria peșteră.
Surse de primprejurul lui Alibaba zic că o achiziție majoră de drepturi în muzică a fost unul din interesele strategice ale companiei de ceva vreme încoace. La sfârșitul anului trecut am aflat că Alibaba Digital Media and Enterntainment Group – un afiliat mai mititiel al business-ului principal al Alibaba – avea de gând să investească 7,2 miliarde de dolari în conținut pe parcursul următorilor trei ani.
Suma de mai sus e la ceva distanță de prețul la care a fost evaluat UMG, dar e mai mult decât suficientă pentru a pune gheara pe 15%. Poate ar fi de menționat și că CEO-ul afiliatului Alibaba, Yu Yongfu, declara într-un newsletter de anul tercut că, atunci când vine vorba de făcut cumpărături în industria de entertainment, el “n-a venit să se joace la groapa de nisip”.
Alibaba Digital Media and Entertainment Group are deja un serviciu de streaming, Alibaba Music, în plus față de alte subsidiare bazate pe conținut cum ar fi Alibaba Literature și Alibaba Pictures. Plus că mai sunt și banii de la pușculiță: în urmă cu câteva luni, Alibaba a confirmat că, începând cu 31 decembrie 2016, avea cash și echivalentul cash în investiții pe termen scurt în valoare de 19,95 miliarde de dolari.
Un alt potențial pretendent asiatic este Tencent – cea mai mare companie chineză, cu o valoare de piață de mai bine de 250 de miliarde de dolari. Tencent ocupă o poziție fără echivalent în industria muzicală chineză: firma deține propriile platforme de streaming din regiune și este și unicul partener de licențiere pentru Sony și Warner – adică are puterea de a decide pe care serviciu de streaming ajung cataloagele majorilor. O felie de 10 – 15% din Universal ar fi foaaarte apetisantă pentru Tencent. Asta se deslușește chiar la botul calului.
Andy Ng, vicepreședinte Tencent pentru muzică declara așa, cu scurt timp în urmă, întrebat fiind dacă firma sa era interesată de o achiziție totală de drepturi:
“Am tot vorbit despre asta între noi, în ultimii câțiva ani. La modul general, ne-am hotărât că Tencent nu e interesat să cumpere o casă de discuri cu totul. Labelurile sunt în competiție între ele, iar dacă, într-o zi, Tencent ar cumpăra un major, ceilalți ar crede că suntem un competitor.
Dar nu ne-ar deranja să riscăm o investiție, ca de exemplu să deținem o mică bucată din acțiunile unei case de discuri – 10, 20 sau 30%. Am fi gata să investim într-un label important care să creeze diferite parteneriate strategice, nu doar pentru serviciul nostru de muzică, ci și pentru folosirea drepturilor de autor în domeniul gaming-ului sau al filmului.”
Cu un roster care pornește de la The Rolling Stones și ajunge la Katy Perry, Drake și Justin Bieber, nu prea există case de discuri mai importante decât Universal.
2. O PLATFORMĂ DIGITALĂ
Ideea ca Apple sau Google să-și cumpere partea într-o companie majoră din industria muzicală ar cauza cu siguranță un mare haos în breaslă – iar acuzațiile de comportament anti-competitiv ar începe să fie cu siguranță zvârlite de colo-colo.
Dar ăsta nu e chiar un vis irealizabil: anul trecut am aflat că Google a făcut, la un moment dat, o speculație prin care a încercat să cumpere 50% din drepturile deținute de Sony/ATV într-una din fazele de vinde/cumpără dintre moștenitorii lui Jackon și Sony Corp.
Joel Katz, avocat la Greenburg Traurig, a spus publicului de la Midem așa: “Ar fi fost o propunere foarte interesantă, cu Google având un interes major într-o companie majoră de publishing… pentru ca apoi să negocieze licențele cu casele de discuri și să le zică: ‘Hey, eu n-am nevoie să te licențiez pe tine!’ Bineînțeles că nu s-a întâmplat asta. Sony n-a permis să se întâmple una ca asta.”
Pare aproape imposibil ca Universal să îi acorde lui Google mai mult spațiu de manevră decât Sony; mai ales acum, când Comisia Europeană își pregătește decizia finală asupra viitoarelor reguli ale pieței – care îi cam enervează și pe artiști și pe deținătorii drepturilor.
O înțelegere între Universal și Apple riscă să îi îndepărteze pe concurenții UMG de Apple Music și să-i arunce direct în brațele competitorilor. Până la urmă, toate casele majore de discuri au nevoie ca Apple să o ducă foarte bine pentru ca revenirea industriei muzicale să continue – iar gigantul din Cupertino nu prea pare dornic să își facă intrarea în piața de drepturilor.
După ce Apple a dezvăluit că deține cash în exces de 200 de miliarde în februarie, CEO-ul Tim Cook (în imagine) le-a spus investitorilor: “Noi suntem mereu gata să facem achiziții. Am cumpărat 15 – 20 de companii pe an în ultimii 4 ani.”
Apoi cineva l-a întrebat dacă Apple ar fi dornic să cumpere drepturi de autor în entertainment.
“Când vine vorba de conținut original, am băgat un degețel în apă realizând ceva conținut original pentru Apple Music, iar asta va continua să se întâmple anul ăsta,” a răspuns Cook, după care a adăugat “noi învățăm multe despre afacerea despre conținut original și ne gândim în ce mod am putea intra pe piața asta.”
Să pui laba pe o halcă dintr-o companie ca Universal – cu cei mai bine de 35% cotă de piață în industria caselor de discuri – n-ar fi chiar un ajutor de neluat în seamă în misiunea pe care și-a propus-o Apple.
3. FINANCIARI, RIVALI, COMPANII DE TELECOMUNICAȚII
Hai să ne aducem aminte de cafteala anti-monopol pe care și cam luat-o Universal de la Comisia Europeană atunci când a cumpărat EMI în 2012: oare ar fi reușit Sony Music Entertainment sau Warner Music Group să cumpere altfel bucățele din liderul de piață?
Există un argument că, pentru afaceri de același gen, eticheta colosală de preț a Universal ar putea să aibă mai mult sens din punct de vedere strategic, bașca faptul că s-ar economisi niște bani de ambele părți.
Universal și Sony, de exemplu, deja dețin împreună brandul de compliații “Now That’s What I Call Music!”, ceea ce e un pic delicat din punct de vedere structural, dar aduce bănișori frumoși ambelor părți. Cu toate astea, e cam dificil de imaginat scenariul în care Sony sau Acces Industries ar pune gheara pe un pachet minoritar din UMG fără să alerteze organele de reglare a competiției.
Dar asta nu înseamnă că niște indivizi foarte cunoscuți în industria muzicală n-ar putea fi implicați în cumpărarea unei felii din Universal.
Când au început zvonurile că Sony Corp s-ar putea să vrea să scape de divizia sa de muzică, unul dintre numele care au apărut ca potențiali cumpărători a fost Accretive LLC – condusă de fostul șef de la Warner Edgar Bronfman Jr. (în imagine). Care nenea ăsta și-a arătat pofta de a cumpăra conținut făcând echipă cu Blavatnik și Ynon Kreiz, membru în boardul Warner, și licitând pentru Time Inc (care deține Time, People și Sports Illustrated). Încercarea lor n-a avut succes. Motivul oficial: o eroare de evaluare.
(De cultură generală: a fost odată ca niciodată când Bronfman a zis că achiziția EMI Music de către Universal e o afacere îngrozitoare pentru industria muzicală – doar pentru că nu-i ieșise lui însuși planul de a cumpăra EMI.)
Marea întrebare pentru fondurile private de investiții care n-au motive strategice evidente să cumpere bucăți din UMG e una care ține pur și simplu de profit. Chiar și la cele mai mici evaluări făcute de bănci acum pentru UMG (13 sau 14 miliarde de dolari), raportul de încasări (înainte de taxe, depreciere și amortizare) cu tot cu profitul de 12,2%, sugerează că un investitor ar avea de așteptat niște decenii până să-și recupereze banii. Chestie care nu va fi foarte apetisantă pentru capitaliștii care umblă după învârteli rapide.
Cu toate astea, pentru partenerul potrivit – cu îndeajuns de multă judecată strategică încât să vrea un procent din UMG și care apreciază corect creșterea viitoare a pieței de streaming – Universal s-ar putea să arate destul de tentant.
Și nu uitați că AT&T a fost de acord anul trecut să plătească 85 de miliarde de dolari pentru Time Warner – adică o manevră simplă prin care un furnizor de Internet a ajuns să fie proprietarul genului ăluia de filme de țin oamenii lipiți de canapele.
Dacă ai avut răbdare să citești poliloghia asta pân’ aci, atunci află că-s doar scenarii posibile. Dar însuși faptul că am ajuns să putem presupune enormități ca astea ne arată clar că industria asta muzicală va trece prin niște schimbări atât de imense, încât nimeni nu poate estima cum va arăta ea în următorii 10 ani.
sursa: Music Business Worldwide
sursa imagine: Reuters
