Dawn of the Planet of the Apes

planeta maimutelor

Mă număr printre cei care (nici măcar nu știu dacă suntem mulți noi, ăștia „cei care”) au văzut planeta maimuțelor pe vremea lui Ceașcă, pe caseta VHS. Evident că n-am să mă dau rotund și să pretind că îmi aduc mare lucru aminte. Ce știu e că erau două feluri de maimuțe acolo, unele bune, care aduceau a cimpanzei și erau îmbrăcate în verde, altele rele, cu țoale roșii și moace de gorile. Mai erau și niște oameni, care roboteau de zor întru huzurul primatelor. Și că binilii învingea, evident, după o aprigă cotonogeală.

N-am văzut varianta din 2001 și nici vreo altă încercare în afară de filmul din 1968. Dar subiectul mi s-a părut atât de ofertant, încât am intrat în sală cu așteptări mari. De obicei când se întâmplă treaba asta se lasă cu dezamăgire. Ei bine, nu și de data asta. Din punct de vedere al efectelor, filmul ăsta e din 2014. E bun, ce mai încolo și încoace. Lucrul care mi-a plăcut, însă, este adâncimea la care au ajuns scenariștii pentru a contura personajele. Mai că începi să te întrebi dacă e vorba de o producție 100% hollywoodiană sau e și vreun european cu ale sale ancestrale frustrări vârât pe undeva, prin vreun cotlon de echipă de creație. Din câte am deslușit eu pe IMDB, este totuși vorba despre o producție americană neaoșă. Cu atât mai forțoasă admirația mea.

Personajele negative nu au trăsăturile simple, stabilite la repezeală, ale bașbuzucilor pe care îi tot întâlnim pe marile ecrane de ani buni încoace. „Ăia răi” nu sunt pur și simplu pretexte pentru ca „ăia buni” să-și arate mușchii minții sau ai brațelor. Sunt și ei deșteptuți. Trădarea apare drept o consecință a dezamăgirii atunci când sfetnicul credincios o vede ca fiind singura cale de a-și salva părosul popor de maimuțe mutante. Evident că musiu Koba se îmbată imediat de putere și violență, devenind numai bun de disprețuit și învins, dar această transformare este observată cu o atenție și o migală pentru care cărturarii hollywoodieni par să nu prea mai aibă timp în ultima vreme.

Sigur că, dacă începem să căutăm simboluri și analogii, le vom găsi atât în istoria colonizatoare, cât și în politica modernă a „ajutorului nobil și dezinteresat” pe care cel puternic îl dă celui slab, ajutor care urmărește un singur scop de fapt – propriul bine. Cred totuși că n-ar trebui să ducem judecata asta atât de departe, că doar nu-i producție independentă.

Unul din filmele bune pe care le-a avut 2014. De văzut și de păstrat, în cazul în care sunteți colecționari.