DAX

Ma numar printre oamenii care si-au petrecut o buna perioada din viata in Zvon. E un loc in care am ajuns din intamplare, acum foarte multi ani. In care m-am intors datorita patronului, care este nu numai un excelent si incapatanat om de afaceri, ci si un prieten extraordinar. In Zvon am cunoscut multa lume, printre care si pe el, pe Dax.

Ochii i se miscau necontenit. Ageri, inteligenti, observau orice. Un zambet statea sa-i mijeasca mereu in coltul gurii. Trebuia sa fii atent la ce spui si cum vorbesti in prezenta lui, pentru ca avea un talent nemaipomenit de a-ti lua cuvintele, a le amesteca intre ele si a crea o fraza care sa ii faca pe toti de la masa sa rada, iar pe tine sa te retragi, mititel, in coltul tau.

Este singurul om pe care l-am auzit in viata mea comandand “tigaie de pui picanta, fara pui si nepicanta”.

Cand venea vorba despre meserie era enervant de tipicar si perfectionist. Ma refer aici nu doar la saxofon, ci si la sunet in general, pentru ca am avut bucuria de a lucra cu el.

Imi pare rau sa-mi aduc aminte ca ultima oara cand am vorbit cu el a fost demult. Imi spunea atunci ca incercarea grea prin care trecuse (asta este timpul pe care l-a folosit el), il facuse sa inteleaga bucuria pe care ti-o da viata atunci cand ai langa tine o familie care te iubeste. Am dezbatut atunci, la petrecerea unui prieten, pe teme vaste si diverse, intr-o conversatie alerta si vioaie.

Vestea de azi-dimineata m-a lasat fara cuvinte.

Dumnezeu sa te odihneasca in pace, prietene!