De 3 luni Mara

Acum 3 luni si doua zile eram intr-o camera de spital, privind-o pe sotia mea cum facea fata cu multa tarie si curaj contractiilor. Nu-mi doream sa fiu acolo. Mi se parea ca sunt stangaci ca un elefant intr-un depozit de cristaluri, ca nu stiu ce sa zic si ce sa fac, ca incurc pe toata lumea. Plus ca simteam cum mi se taie picioarele la ce avea sa se intample sub ochii mei. Nu e locul tatilor acolo… Stie traditia ce stie… Insa cuvintele lui Miki imi rasunau in urechi: “daca eu pot sa trec prin asta, atunci poti si tu. Unde mai pui ca pe tine nici nu te va durea.”

Citisem in cartile de bebelusi fragmentele atent selectionate de ea in care mi se spunea ce sa fac si ce sa zic cu candoarea americanilor care au cursuri pentru orice. Mi se parea oarecum penibila conversatia, pentru ca ea stia ce aveam sa zic, ca doar era din cartea pe care o citise si ea. Insa imi faceam datoria. Cand a inceput nasterea propriu-zisa am ramas blocat. Ca la orice act medical, nu e nimic frumos in actiunea in sine. Totul e in forta, rapid, cu icnete, zvacnete, tipete, incruntaturi. Si ma refer aici la personalul medical, nu la saraca femeie prinsa in chinurile facerii. Ea e… in alta lume. Am tinut-o pe Miki de mana, am vorbit incet si reconfortant, am managaiat-o pe frunte. Si apoi a nascut.

A fost o secunda, zece, un minut sau un secol in care Mara nu s-a miscat, n-a plans, n-a respirat. Medicul neonatolog si o asistenta o intorceau cu brutalitate pe toate fetele si ii varau in nas si in gura tot felul de ustensile ca sa-i curete caile respiratorii si sa o ajute sa intre in viata. Insa in secunda aia de liniste, cu mana sotiei mele in mana mea, tampla langa tampla, eu am trait o viata. Viata Marei.

Au trecut 3 luni de-atunci. Intre timp fiica mea este frumoasa, vesela, zambitoare, sociabila, bine dezvoltata, curioasa, linistita, pisichera. In astea 3 luni, care reprezinta din nou viata Marei, s-au intamplat foarte multe… In lume, in fiecare dintre noi, in mine. O secunda netraita sau 3 luni sau 30 de ani… oricare din aceste unitati de masura ale unui element arbitrar pot reprezenta o viata de om. Asta am inteles atunci. Asta cred si acum.

Mara este cea mai mare bucurie, este cel mai frumos lucru pe care l-am facut vreodata, este o viata care palpita de un viitor pe care i-l doresc frumos, luminos si plin de dragoste si de noroc. La multi ani, fata tatii! La multi ani fericiti! Tatal tau de iubeste mult si iti va fi alaturi toata viata lui.