de 3 ori piratii din caraibe 3

Prima data am vazut filmul asta singur, in timp ce sotia mea era plecata din tara. A doua oara l-am vazut cu un prieten. A treia oara l-am vazut cu sotia mea, care a tinut mortis sa-l vada si ea. Este asadar un film pe care il stiu destul de bine.

Spre surprinderea mea profunda, nu m-am plictisit nici a doua si nici macar a treia oara cand l-am vazut. Probabil ca nu m-am plictisit din acelasi motiv pentru care nu se plictisesc copiii sa auda mereu aceeasi poveste despre acelasi Fat-Frumos: pentru ca Piratii din Caraibe a descoperit mecanismul aproape perfect al unui basm frumos. Presarat cu exact atata umor cat trebuie, avand exact atata violenta cat era necesar, cu o actiune plina de intorsaturi neasteptate si printr-o minunata imbinare a halucinatiei cu realul, Piratii este un film cu un scenariu foarte bun.

10m2.jpg

In afara de scenariu, la acest film mai sunt de luat in seama doar doua elemente: efectele speciale devastator de bune (dar cu asta eram deja obisnuiti de la celelalte doua episoade) si Johnny Depp. El face un rol genial, in care amesteca intr-o excelenta combinatie betia permanenta a unui pirat depravat, lipsa oricarui scrupul, umorul extrem de fin si nobletea sufleteasca. Depp creeaza un personaj genial, pe care nu ai cum sa-l uiti. Este cu adevarat un actor excelent de roluri de compozitie (Edward the Scissorman, Arizona Dreaming).

In filmul asta joaca si Marcel Iures. E adevarat ca un rol infim, de pirat francez, insa avem un roman care a jucat in Piratii din Caraibe 3. Asta e de bine! Si tot la capitolul actori neasteptati il trecem pe Keith Richards (chitaristul de la Rolling Stones), care joaca rolul tatalui lui Jack Sparrow.

La capitolul „asa nu” trecem cele 4 finaluri trantite fara nici o noima unul peste altul si speech-ul ingrozitor de prost plasat si scris al lui Elisabeth Swann (Keira Knightley) prin care ea mobilizeaza o ceata de pirati sa se bata ca niste martiri cu o flota imensa de vase de razboi englezesti.