De ce citesc?

henry miller nexus

Citesc de cand imi aduc aminte. Pe cand eram copil, odata cu seara ne retrageam cu totii pe la casele noastre. Mancam, impreuna cu familia. Apoi mare lucru nu mai era de facut. La televizor, cu exceptia a maxim doua seri pe saptamana, nu era absolut nimic. Cam ca acum. De pe vremea aceea am in memorie cioburi de imagini cu ai mei cu cartea in mana. Tata, statea invariabil intr-un cot, invariabil atipind la un moment dat. Mama, cuminte, se baga in pat si citea la lumina veiozei. Eu citeam in orice pozitie. Citeam pe jos, citeam la masa (da, toate cartile copilariei mele sunt si marturii ale meniului, mai ales daca era vorba de mancare cu sos). Citeam, mai mare fiind, in tramvai, autobuz, metrou. Citeam cand aveam de asteptat. Citeam.

Cand mergeam la scoala, puteam uita manuale sau caiete, cartea pe care o citeam, insa, niciodata. Cartile m-au facut sa trec mai usor peste plictiseala orelor de mate, chimie sau fizica (cand numarul absentelor nu-mi mai permitea sa chiulesc). Exista carti pe care le-am recitit de multe ori, la varste diferite, descoperind lucruri noi, odata cu bruma de viata ce apucasem sa o traiesc intre doua lecturi. Cand aveam 13 ani ai mei mi-au spus ca s-au indragostit unul de celalalt trancanind despre „Arcul de triumf” de Erich Maria Remarque. Aceea a fost prima carte de „oameni mari” pe care am citit-o. Carte in care oamenii beau calvados, se sarutau, sufereau. Parca descoperisem o lume cu totul si cu totul noua. Au urmat Stendhal si al lui „Rosu si negru”. Apoi multe altele. Citeam orice. Imi aduc aminte de zile de vacanta de iarna in care ieseam putin „p-afara”, insa cea mai mare parte a timpului mi-o petreceam cu cartea in mana. Nu-mi dadeam pe atunci seama ce se intampla in mintea si in sufletul meu cu fiecare carte terminata.

Pe la 20 de ani m-am apucat sa muncesc. Am avut norocul sa fac fix ce imi place. M-am aruncat cu capul inainte, cu entuziasmul idiot al tanarului care e convins ca poate cuceri lumea imediat. Orele de citit au devenit din ce in ce mai putine. Dar nu m-am oprit niciodata. Imi ramasesera cateva minute pe zi. Inainte sa adorm, in cada, continuam sa citesc.

Multi ani mai tarziu, nu stiu cum, mi-am dat seama ca mi-e dor sa petrec ore intregi citind. Mi-am dat seama ca schiopatam, cumva, de foame de carti. Mi-am promis atunci sa nu mai uit niciodata sa citesc. M-am luptat cu oboseala, cu dorinta de ma juca la calculator. Mi-am dramuit timpul in asa fel incat sa pot citi cat mai mult.

Din 1995 am notat intr-o agenda fiecare titlu de carte pe care am citit-o, autorul ei si data la care am terminat-o. La fiecare final de an adunam si notam suma cartilor citite. Tot cam pe-atunci am inceput sa fur citate. Le notam intr-o alta agenda. Erau doar citate din cartile citite de mine. Faceam asta fara sa stiu exact de ce. Odata cu febra blogurilor, am trecut citatele mele din agenda neagra pe citatecitite.ro, tot fara sa inteleg exact de ce. Acum, ca exista Mara, stiu. I le las ei, cu speranta vie ca se va bucura si ca o vor ajuta sa-si gaseasca pasiunea pentru citit, pe care eu incerc sa i-o transmit inca de acum, cand are patru ani si jumatate. La fel si agenda mea maro, in care am notat titlurile cartilor citite in aproape 20 de ani. Visez, adeseori, cu ochii deschisi la momentul in care Mara, rasfoind agenda ferfenitita, ma va intreba despre carti ale caror titluri au fost notate de mine acolo.

Si totusi, de ce citesc? Pai… Pentru ca imi plac cuvintele. Le iubesc. Iar in carti (ma rog, in cele mai multe din ele) cuvintele sunt pretuite ca nicaieri in alta parte. Oameni grijulii le privesc atent, afla cum pot fi facute sa zboare, le intovarasesc, le fac sa danseze, le inalta. Iar ele, cuvintele, isi capata stralucirea vrajita care iti face ochii sa parcurga insetati rand dupa rand. In carti intalnesti lumi frumoase si lumi urate, crime si iubire. Toate, insa, povestite cu grija, de un om care a cheltuit timp si suflet pentru a gasi insiruirea aleatorie de litere care sa transmita perfect lumea din mintea lui catre noi. Cartile iti fac mintea sa zburde si te ajuta, tacute, atunci cand te astepti mai putin. Cioburi de cultura, cartile citite sunt sfatul tau personal de batrani. Ele dreseaza cuvintele care iti umbla bezmetice prin cap sa-ti fie slujitori supusi, gata sa sa-ti indeplineasca oricand cea mai nebuneasca porunca.

Da. Citesc pentru ca iubesc cuvintele. Si voi citi mereu.