De ce se răsucește Hipocrate în mormânt

hipocrate

Ideea pentru articolul ăsta mi-a venit într-o străfulgerare, în timp ce conduceam pe drumurile patriei, așteptând răbdător să depășesc TIR-ul și să ascult la RRA același buletin de știri ca și ora trecută, care mă găsise așteptând răbdător în spatele altui TIR. Ei au reclame înainte de știri. Nu-s nici multe, nici puține, da’ aproape toate-s la medicamente. Sau, mă rog, la ceea ce plutește ambiguu în zona gri a suplimentelor alimentare.

Aș vrea să stabilesc dintru început profanitatea mea crasă în acest domeniu. Nu cunosc legislație, nu cunosc mersul pieței, nu știu dedesubturi, carevasăzică nu mă voi apuca să clevetesc împotriva mafiei medicamentelor sau să urlu conspirație. Vorbesc din punctul de vedere al omului care, din când în când, mai intră într-o farmacie sau mai deschide televizorul.

Hai să începem cu locul unde este amplasată tejgheaua: farmacia. Aici se află unul din puținele posturi de vânzător de prăvălie unde ți se cere să fii absolvent de facultate de specialitate. Acesta este un lucru știut de toată lumea. Ceea ce înseamnă că poporul, în dulcea și adormita sa naivitate, va reacționa direct și imediat la stimulii pe care îi va primi din partea omului în halat alb care te privește doct dintre drajeuri și fiole. Așa se întâmplă de când există magazine de leacuri pe pământ. De multe ori și pentru foarte mulți sfatul gratuit al farmacistului este echivalent cu un consult medical. Mă opresc, deocamdată, aici cu observațiile despre aceste așezăminte.

Despre omul zilelor noastre se predică atât de mult, încât mă voi mulțumi la o înșiruire de metehne care să ne introducă în atmosferă. Dormim prea puțin, mâncăm excesiv tot felul de gunoaie, ne stresăm peste măsură, ne enervăm prea des, ne relaxăm prea rar, respirăm un aer infect, bem poșirci, fumăm, ne drogăm, nu facem sport, deși alergăm mereu după ceva.  Ne îngrășăm și slăbim după cum adie vântul dietei, uităm ce ne place, albim sau chelim de tineri, ne stricăm ochii, urechile, coloana. Cu siguranță că mai sunt de zis, dar cred că ați prins ideea și nu vreau să o ardem depresiv.

Și uite că de ceva vreme încoace ne-au împresurat aștia, vere! La radio și televizor e full de reclame în care o voce îngrijorată și empatică ne întreabă dacă ne trezim obosiți (pe noi, cei care n-am mai pupat un ciclu complet de somn de luni bune), dacă avem probleme cu digestia (pe noi, vajnici shoarmisti si hamburgari), dacă avem probleme cu prostata (pe noi, care zicem de zeci de ori pe zi „mai dau maiul ăsta și merg la budă”). Soluțiile tuturor acestor probleme ne sunt prezentate epifanic sub forma a nenumărator drajeuri, comprimate, picături, creme etc. Toate susurându-ne subtil printre rânduri că putem continua să trăim la fel de haotic, dar fără să se mai supere corpul pe noi.

În altă ordine de idei farmaciile sunt, fără să vreau să le minimizez importanța, niște prăvălii care, aidoma oricărui astfel de business, au privilegiul de a-și selecta furnizorii. Iar ei, furnizorii, vor fi extrem de inventivi în a convinge o farmacie să vândă mai mult din produsul x  oferind în contrapartidă diverse facilități. Nu-s conspiraționist. Dar de câte ori vi s-a întâmplat să intrați într-o farmacie ca să vă luați un hap cunoscut și ați ieșit cu o pungă întreagă de chimicale binefăcătoare de care, până ieri, nu știați nimic? Ba, între noi fie vorba, nici acum nu știți mare lucru. Doar ce v-a spus zâmbetul comercial al omului în halat alb care v-a vândut produsul. Câți dintre noi au răbdare să parcurgă atent toate prospectele de pastile pe care le vârâm în noi? Câți înțelegem într-adevăr chineza chimică în care sunt scrise anumite paragrafe?

Logica pe care îmi bazez concluzia scriiturii de mai sus e una simplă:

1. Nu poți spune că rezolvi o problemă anihilându-i efectele în timp ce cauza rămâne bine-mersi pe loc.

2. Nu poți avea încredere într-un om, oricât de alb i-ar fi halatul și oricât de grei anii de facultate, care este supus stimulilor comerciali ai unor firme al căror prim obiectiv este cifra de vânzări, nu cât mai mulți oameni sănătoși. Companii care, hai să fim sinceri, sunt perfect conștiente că vor face mai mulți bani dacă noi vom fi din ce în ce mai bolnavi, care și-ar pierde sensul existenței în cazul utopic în care scopul pe care ele zic că-l au ar fi atins.

Io-te că premisele le am. Iar acum ar trebui să-mi dea ghes o concluzie salvatoare. Din păcate singura pe care o am la îndemână este una anemică, pe care niciun hap din lume nu o poate face din nou bine. Una pe care o sleiesc de puteri toate semnalele care ne inundă mințile în fiecare zi, din toate părțile: discernământul. Căutați-l prin voi, că sigur îl aveți pitit printr-un ungher. Resuscitați-l și folosiți-l cu încredere oricând aveți de luat o decizie ce implică un nou compus chimic artificial pe care să-l băgați în voi. Îndemnul e deja vechi, ponosit și din ce în ce mai neluat în seamă:

CETĂȚENI, GÂNDIȚI!