Vorbeeee goaleeee cumpaaaaaa!

Toata lumea care a prins macar cativa ani programul de televiziune de doua ore, din care cel putin una era plina de osanale gretoase si fara sens, se ia cu mainile de cap in momentul in care, uitandu-se la junimea noastra, vad cum degetele lor raman din ce in ce mai straine de actiunea simpla si frumoasa de a deschide o carte. “Tinerii din ziua de azi nu mai citesc deloc” se lamenteaza ei, ramanand neputinciosi cu privirea pierduta in amintiri prin biblioteca, pe care copilul-nepotul-fratele mai mic o ignora cu desavarsire.

Era o vreme cand, atunci cand intrai in casa cuiva, te uitai la titlurile cartilor pentru a-ti da seama cam ce fel de om este. Asta implica faptul ca tu cunosti deja numele autorilor si cartile pe care le-au scris ei, basca faptul ca ai o parere deja formata in sensul asta. Acum, o casa cu o biblioteca impresionanta are un iz arhaic, demodat.

De fapt insa, eu vin si zic ca azi citim mult mai mult decat in trecut. Ca sa nu mai vorbim de scris… Citim pe mess, pe facebook, pe twitter, citim crawl-urile de la televizor, citim subtitrarea de la telenovele, citim, mijindu-ne ochii, traducerile prospectelor de produse. Citim sms-uri si mailuri, bloguri, pps-uri, pdf-uri si word-uri. O mare parte din zi ne-o petrecem in fata calculatorului citind. Si atunci cum sa il convingi pe un copil sa citeasca. El face asta deja toata ziua. Ba inca si o buna parte din noapte, daca-l lasi. Toate aceste informatii citite implica un volum foarte mare de scriere. Insasi ideea postului mi-a venit de la obligatia din ce in ce mai apasatoare de a scrie naibii ceva pe blog, ca n-am mai scris demult. Azi nici macar nu mi-am deschis mailul, de teama ca insiruirea de cuvinte ce mi se conturase in minte sa nu paleasca si sa dispara. Scriem cu totii mult. Nu neaparat corect, nu neaparat interesant, nu… Scriem pentru ca trebuie.

Cartea, pe de alta parte, are un alt parcurs. Acolo fiecare cuvant este cantarit si asezat cu grija, astfel incat sa se potriveasca intre celelalte cat mai bine si sa comunice mintii ce-l consuma o idee printr-o stare. Cuvantul din carte e arta migaloasa, o arta pentru a carei creatie unii poate mai au sau isi mai fac timp, dar pentru al carei consum noi suntem prea nerabdatori.

Consecinta principala este ca vorbele folosite acum aproape exclusiv pentru a comunica informatie si din ce in ce mai putin doar de dragul frumusetii lor de vorbe, s-au optimizat, s-au devalorizat, s-au aplatizat. Le folosim fara sa ne bucuram de ele. Nu mai avem timp sa tresarim uimiti atunci cand ochii ne cad pe un cuvant frumos sau pe o fraza bine ticluita.

Consecinta secundara este ca un intreg set de valori incepe sa paleasca intru disparitie, pentru ca, din cunostinte general stiute, ele devin informatii livresti, cunoscute doar de cativa. Ca sa stii ce inseamna “pat al lui Procust”, “de la Anna la Caiafa” sau “un gavroche” trebuie sa fi citit cartile. Expresiile acestea mor, uitate. In locul lor se instaleaza din ce in ce mai confortabil limbajul cat mai simplificat, prescurtat, “din tastatura”.

Evident ca imi vine sa zic ca e tare rau ce se intampla. Ca e inadmisibil. Ca nu se poate sa fim intr-atata de netoti incat sa ne nenorocim cel mai de pret dar pe care il avem: Sfanta Vorba. Insa, cel putin teoretic, oamenii evolueaza catre mai bine. Iar istoria este plina de hulitori de progres. Eu insa, raman hotarat sa deschid o carte in aproape fiecare zi a restului vietii mele. Iar Marei voi incerca, pe cat pot, sa-i insuflu placerea de a citi, placerea de a descoperi arta de a mesteri vorbele.