Die Hard… si-a murit!

Sigur ca nu-s omul care sa astepte sa vada film metaforic atunci cand vine vorba despre un nou episod Die Hard (A Good Day to Die Hard). Nici nu am cum. Doar le-am vazut pe celelalte. Nu iti schimba viata, dar pot pune putina adrenalina in vene daca le privesti cu un ochi ingaduitor. In plus, ele mai au ceva: umorul lui Bruce Willis, de care, poate la vremea aceea inca nu ma saturasem. Da, exact asta vreau sa spun: Bruce Willis are acelasi gen de poante de multe zeci de ani incoace, semn ca scenaristii americani au din nou pe mana un actor bun pe care le e frica sa-l exploateze la maxim.

Inainte de a-mi continua executia publica a lu’ “Die Hard” asta (si credeti-ma ca nu-i deloc greu sa omori un astfel de film), as vrea sa nu fiu inteles gresit: mie imi place Bruce Willis ca actor. Desi putin liniar, a reusit niste roluri destul de bune in viata lui in filme ca The Sixth Sense, Lucky Number Slevin, The Fifth Element.

Revenind la ruina aceasta de episod muribund, pana si IMDB-ul ii pune o ghiulea de 5.6 de gat si ii da un sut in fund spre Volga. Bruce Willis e batran, dar vioi, iar in rest scenariul e mai obosit decat el dupa ce-si termina cascadele. Schimbarile surprinzatoare ale actiunii sunt atat de trase de par incat devin evidente, ceilalti actori se fataie prin cadru dar nu prea joaca nimic, doar scenele de actiune mai salveaza pe ici pe colo din treaba. De fapt, hai sa nu fiu rautacios pana la capat. Sunt cateva chiar bune, cum ar fi cursa aia de masini de la inceput, cand se intalnesc cei doi McLane, tata si fiu, dupa ce devasteaza cateva sute de masini rusesti. Bine… asta in film, ca daca se intampla asta cu adevarat in Moscova nu se putea ca printre soferii cu daune sa nu fie si unul cu un Kalashnikov la el.

Sincer, nu-l recomand decat daca CHIAR n-aveti altceva de vazut.