Dino Buzzati – Marele portret

Am ales cartea asta din biblioteca din doua motive. Nici unul din ele nu-i face cinste. In primul rand am ales-o pentru ca era subtire, iar eu fiind mai mult pe drumuri, chiar nu voiam sa ma incurc in actiuni complicate. In al doilea rand am ales-o pentru ca este una din putinele carti din mica noastra biblioteca pe care nu le-am citit. De obicei prefer sa cumpar o carte, insa cum era noapte si tarziu, iar eu a doua zi dimineata urma sa plec din Bucuresti…

Cartea nu e rea. Poate putin prea kafkiana. Buzzati creeaza o stare de expectanta aproape angoasanta. Cum in Procesul lui Kafka nu stii niciodata despre ce este vorba de fapt, tot asa in Marele Portret un om de stiinta este chemat sa se implice intr-un proiect de importanta maxima, despre care insa nu stie nimic.

Problema este insa ca Buzzati iti spune pana la urma despre ce este vorba. Un om de stiinta innebunit de iubire, transforma un super-calculator menit sa prevada cum gandesc oamenii in sotia lui moarta, imprumutandu-i personalitatea ei, captata din eter. Super-calculatorul e imens, intinzandu-se pe multe sute de metri patrati. Personalitatea calculatorului se indragosteste de unul din oamenii de stiinta implicati in proiect, innebuneste de gelozie atunci cand o vede pe sotia lui facand baie goala. Incepe sa-si doreasca un corp… insa cum asta nu e posibil, se gandeste ca o crima l-ar putea face pe indragostitul nebun sa distruga personalitatea de-abia construita. Cartea are happy end. Nu ca-n Kafka…

images1.jpg

E o carte buna de vacanta, insa cu siguranta ca nu este una din cartile pe care sa le tii minte si la care sa faci referire intr-o discutie “savanta” la un pahar de spritz.