Vorba asta mi-a spus mama că a citit-o undeva. Parcă la Pleșu. Nici nu contează, de fapt. Mi s-a părut o vorbă tare deșteaptă. E legată, bineînțeles, de cel mai la modă cuvânt acum. Și nu, nu e vorba despre crimă, omor, ucidere. Nu. Noi vorbim acum despre toleranță. Pentru că ea, toleranța, pare a fi lucrul de căpătâi al societății noastre atât de evoluate.
Eu am ales să cred în Dumnezeu. Îi respect, însă, și pe cei care au ales să creadă că El nu există. La fel cum îi stimez, ceva mai mult decât pe atei, pe toți cei care cred în ceva sau în cineva. Nu condamn pe nimeni pentru felul în care alege să trăiască, să iubească, să creadă, să voteze, să gândească. Nu sunt genul de om care să se uite la știri și să-și schimbe poza de profil sau cover-ul de pe Facebook în funcție de cel mai fashionable protest. Atunci când două țări sau popoare au ceva de împărțit, încerc pe cât pot să nu judec. Istoria e mama tuturor conflictelor. Iar pe lumea asta nu cred că există o palmă de pământ pentru care, la un moment dat, să nu fi curs măcar o picătură de sânge nevinovat.
Îmi pierd calmul adeseori. Spun lucruri care rănesc oameni. Câteodată nu îmi pare rău că le-am spus. Dar de cele mai multe ori încerc să-mi aduc aminte de două principii după care aș vrea să îmi trăiesc viața, principii pe care i le repet Marei încă de când era foarte mică: să nu faci rău voit altor oameni și, dacă poți ajuta un om, ajută-l! E nevoie de mult discernământ pentru asta. Câteodată există o linie foarte fină între a ajuta un om și a-i face rău. Dar asta e o cu totul altă poveste. Eu azi vreau să vă spun câte ceva despre toleranță. Dacă aș spune vorbele astea în loc să le scriu, le-aș rosti precipitat. Pentru că-s plin de obidă. Iar gândurile îmi aleargă prin cap de-a valma.
Toleranță nu înseamnă în niciun caz prostie. Noi, cei mulți, am ajuns să fim atât de atenți la cei puțini (orice fel de “puțini”) încât această atenție este acum mai importantă decât propria noastră siguranță. Când niște oameni fanatizați ucid niște oameni educați care prin umor încearcă să schimbe lumea, noi, de teama de a nu fi catalogați drept extremiști, stăm să analizăm motivele din spatele crimei. Nu-i Raskolnikov aici, oameni buni! E derbedeul drogat din spatele blocului care ți-a violat fiica și i-a furat portofelul. E omul rău care îți intră în sufragerie și mânjește pereții cu rahat și sângele soției tale. Mai stai să te gândești în astfel de momente dacă fiica ta era prea provocator îmbrăcată? Dacă nevastă-ta l-a înjurat acum două săptămâni pe omul ăla pentru un loc de parcare. Nimic pe lumea asta nu justifică o crimă. Sau aproape nimic. Cu siguranță nu o caricatură.
Dumnezeu nu are nimic de-a face cu ce se întâmplă în lume acum. Religia în felul în care ea e folosită ca armă de câțiva, da. Orice crez dus la extrem devine nociv. Până și suporterii unei echipe de fotbal sunt periculoși atunci când devin fanatici. Nici unul din zeii la care ne închinăm noi, oamenii, nu ne-ar cere să ne omorâm pentru o caricatură. Într-o lume corectă musulmanii adevărați ar sta umăr lângă umăr cu creștinii adevărați, ar trece peste istorie și peste ură. Ar uita de micile și marile conflicte care durează de veacuri și ar lupta să elimine boala care se întinde din ce în ce mai mult peste omenire. Pentru că ăsta e momentul în care un sistem ruginit și care scârțâie din toate balamelele, al nostru, se confruntă cu fantasma unei noi ordini mondiale. Nu mai sunt doar câțiva slăbănogi cu pușcoace într-un deșert. Sunt mii de europeni și americani care, scârbiți de indolența lumii din care facem și noi parte, de omnipotența banului, trec de partea cealaltă. Ideea lor de bază e că orice e mai bine decât așa.
Lumea nu s-a schimbat niciodată pașnic. A curs mult sânge. Da. Istoria se repetă mereu. Doar că de data asta e pentru prima oară când avem destulă educație încât să ne dăm seama de ceea ce se întâmplă. Există oameni care au schimbat istoria cu mintea, nu cu teroare. Oare nu avem niciunul printre noi? Suntem oare atât de îndopați de “politically correct”?! Nu-s adept al teoriei conspirației. Însă uitați-vă la fapte: sunteți lăsați să vă îmbătați cu ideea de libertate, cu câteva zile de proteste reale sau virtuale, pentru ca apoi, obosiți, să vă întoarceți la muncă, la coada de la Megaimage, la cafea. Iar ei, cei pentru care economia a devenit mai importantă decât omul, să-și vadă liniștiți de cel mai bănos domeniu care a existat vreodată: războiul.
Soluții?! Nu am. Nu-s nici pe departe atât de deștept sau atât de educat. Știu doar că eu mă revolt aici, în colțișorul meu. Și că vreau să nu îmi pierd niciodată capacitatea asta, de a mă revolta. Mă bucur să văd că revoltă există în multe colțișoare. Însă e nevoie de o scânteie care să aprindă ceva. O lumină care să ne scoată din starea în care suntem acum. Pentru că, din păcate, acum nu suntem nici pe departe buni, dar suntem cât se poate de proști. Din ce în ce mai proști.
