Eticheta, neamule!

Exista popoare pe lumea asta pe care Doamne-Doamne le-a facut in sanul lui Avraam. Fie ca sunt ele insele acolo, fie au destui bani sa-l aduca pe Domnia Sa sanul mai sus mentionat in imediata vecinatate a gurilor lor capitaliste, hulpave si degraba zambitoare. Astia sunt rasfatatii sortii, oameni carora chiar si atunci cand le-a fost rau, tot bine se cheama ca le era.

Stati linistiti, desi mi s-a picurat in ureche, mai cu pipeta mai cu galeata, timp de 6 ani, istoria denaturata prin amabilitatea cumplitului mestesug de tampire care se chema scoala comunista, n-am de gand sa emit nici cea mai timida pretentie cum ca noi ca popor am avea cea mai vaga tangenta cu astea ale lui Avraam. Nu dom’le. Noi faceam ce stiam mai bine: parjoleam recoltele, otraveam fantanile, omoram vitele si ne refugiam in codru. Unde stateam si cantam din frunza, asta in cazul in care nu cumva o taiam in prealabil la caini.

De-aia, desi cu frunti late si ochi umbrosi, desi spirit latin si balcanic totdeaodata, desi cu femei frumoase si tara indestulata (la un moment dat, cu multe sute de ani in urma), noi tot un fel de neica nimeni am ramas in istorie. De-astia de-s chemati in preliminarii ca sa aiba granzii cu cine juca. Din pacate grumazul nostru plecat nu se va mai indrepta niciodata. Asa ne-a perceput istoria, asa vom ramane. Iar lucrul asta nu se observa numai pe timp de razbel, ci si pe timp de pace.

Unul din principalele motive pentru care noi ca neam nu vom fi niciodata luati tocmai in serios sau tratati ca niste oameni mari este faptul ca noi insine si unii pe altii nu ne luam in serios. Singura grija a noastra fata de aproapele este cum sa-i inceteze mai rapid capra din viata. Si sunt milioane, ba nu! Catralioane de exemple in acest sens.

Unul dintre cele mai marunte, cele mai lipsite de semnificatie exemple sunt etichetele. E clar ca in ochii strainilor nu meritam etichete in limba noastra la produsele de import. Doar cele care se fabrica aici sub marci de renume beneficiaza de acest avantaj. Restul importatorilor sunt obligati prin lege sa lipeasca de cutia produsului o eticheta cu traducerea caracteristicilor produsului vandut, astfel incat si cei mai putin poligloti dintre urmasii de tarabostes si legionari romani sa desluseasca, fratili meu, ce buchiseste veneticul pe a sa ethicheta colorata.

Carevasazica importatorul neaos, mioritic, da metaforic cu limba pe lipiciul etichetei cu traducerea si o lipeste binisor pe cutia produsului. E, unde lipeste el trebusoara asta?! In 9 cazuri din 10 reuseste performanta de a astupa perfect partea de ambalaj special conceputa pentru deschidere. Astfel incat ambalajele capitaliste de import, gandite special pentru a fi deschise lesne de maini conseumeriste dornice de a ajunge la proaspata achizitie, se transforma, printr-o ironie a sortii si din lenesa nepasare, in aceleasi cutii comuniste cu care au fost obisnuiti ai nostri, facute parca in ciuda cumparatorului, de care trebuia sa tragi cat poti, sa tai, sa ciopartesti, pentru a ajunge la… ma rog, la ce era acolo in cutie.

Si uite-asa eticheta asta cu traducere devine ea insasi o marturie clara a faptului ca noi nu avem cum sa reprezentam ceva pe lumea asta atata vreme cat nu ne pasa unii de altii nici macar atata cat sa le dam celor care platesc un serviciu cat mai bun pentru banii platiti. Iar lantul de la importator pana la degetele frustrate ale unui cumparator care se incurca in scarbavnica eticheta trece pe la 3-4 en-gross-isti si retaileri care ar putea pune ei piciorul in prag, impunand o mai blanda si inteleapta tratare a ambalajului. Da’ de ce? Pentru prostu’ ala care cumpara? Si-asa l-am facut de bani, da-l incolo d-aici!

    1. bek00letz 10 mai 2010
    2. Anca 10 mai 2010
    3. Ceochy 11 mai 2010
    4. danfintescu 11 mai 2010
    5. Bibliotecaru 13 mai 2010
    6. danfintescu 14 mai 2010

    Add Your Comment

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.