Fading Gigolo

FADING-GIGOLO

John Turturro mi se pare unul din actorii care, din motive obscure și probabil de nimeni știute, nu a apucat niciodată să arate cam tot ce poate. Zicând asta nu încerc să-i minimizez cariera, ci doar să spun că, după mintea mea, el ar trebui să fi fost în filme care să-i aducă Oscaruri multe. Uite că n-a reușit pe vorbele altora și s-a apucat să și le scrie el însuși. Ba, ca să fie tacâmul complet, a și regizat „Fading gigolo„, un film care mie mi-a plăcut extrem de mult.

Hai să încep cu bomba, că doar n-ai cum să te apuci să scrii despre filmul ăsta fără să te arăți mirat că l-ai văzut pe Woody Allen jucând într-un film neregizat de el. De fapt eu cred că bomba asta e de fapt o bombiță. Și mai cred că pe Allen și Turturro îi leagă o prietenie la cataramă. Astfel încât numele înscris in dreptul titlurilor de regizor și scenarist nu reflectă altceva decât noblețea amicului vârstnic care, ajutându-și mai tânărul confrate, îi lasă lui gloria din care el a gustat deja prea mult.

Argumentul pentru cele scrise mai sus este evident pentru oricine a văzut filmul. El respiră a Woody Allen nu doar în partitura bătrânului librar scăpătat ajuns proxenet de ocazie, ci și în întorsăturile neverosimile ale scenariului, în construcția dramatică a anumitor secvențe. Filmul e atât de vesel și trist în același timp, incât mai că nu-ți vine să lipești eticheta de „Made in the U.S.” pe el. E aromat și dulce-amărui precum o europeană ceașcă de espresso băută într-o dimineață cu soare, după ce femeia vieții tale s-a ridicat de lângă tine și s-a întors la soțul ei.

Povestea e spusă de titlu. Nici nu e foarte importantă. Modul de relatare, spumos, viu, adevărat în absurdul lui este cel care face din Fading Gigolo un film de văzut, revăzut și de avut în casă pentru momentele în care sufletul își cere dreptul la fior frumos.

De remarcat și apreciat rolurile secundare pline de substanță pe care le fac Sharon Stone (care arată wow pentru vârsta ei…. Sau poate că nu o voi putea eu vedea niciodată cu un ochi obiectiv) și Sofia Vergara (băieți, tot bunoacă e). Cât despre Vanessa Paradis… mărturisesc că nu-mi aduc aminte dacă am mai văzut-o vreodată jucând, dar că de rolul pe care îl face aici îmi voi aminti multă vreme.

Unul din cele mai bune filme pe care le-am văzut anul ăsta. Nota de pe IMDB este mult prea mică, pentru cât de bun e.