Fast and Furious 4

Am vazut filmul asta cu atata timp in urma, incat chiar nu mai stiu la ce m-am gandit sa scriu in timp ce il vedeam. Tin insa minte perfect ca mi-a placut. Mult. Bine, atata vreme cat faci un film cu masini tunate, femei frumoase, curse, explozii, baieti rai si chipesi nu prea ai cum sa dai gres. Vorbesc aici de public, nu de vreun critic cu gusturi fine, care cu siguranta ca ar ridica o spranceana oripilata, in timp ce cu mintea insetata de simboluri absconse ar cauta avid invective care mai de care.

Totusi, mi s-a parut ca atat cursele de masini, cat si femeile frumoase au cam scazut cantitativ. E drept ca din punct de vedere calitativ a fost ceva de mama-mama. Dar nu merg la filimul asta ca sa vad lungi secvente de dialog in care dorinta de razbunare se combina cu dragostea ranita si reinviata. Merg sa aud vrum-vrum si sa-mi desfat ochisorii cu delicateturi. Daca vreau romantism, ma uit la Notting Hill. Pentru razbunare, recomand Contele de Mone Cristo.

Poate as mai avea ceva de comentat marunt in barba si la montajul unora dintre secventele cucu rse de masini. Ca in scenele cu batai, s-a mers foarte mult pe ideea ca ochii publicului sunt deja obisnuiti cu schemele, astfel incat, pentru a-l tine pe spectator in scaun e nevoie sa-i fracturezi creierul cu mici fragmente lipsa, care sa-l faca pe el sa-si inchipuie ce s-a intamplat. Poate n-am vazut eu destule filme din astea cu masini, dar mie mi-ar fi placut mult mai mult sa am parte de niste urmariri din alea, normale, montate ca in anii ’90.

Per ansamblu insa, e un film care nu face firma de ras. Astept cu nerabdare Fast&Furious 5. Si ii salut, invidios pe fizic si prestanta, pe amicii Vin Diesel si Paul Walker.