Fiecare cu treaba lui

Sediul nou de la Kiss FM este foarte tare. Business. Cu geamuri mari si multe prin care, noaptea, orasul se vede foarte frumos. Uneori mi-as dori sa am mai mult timp ca sa stau si sa ma uit pe geam. Dar noi nu punem niciodata mai mult de o piesa la French Kiss, astfel incat cele 3 minute si ceva cat dureaza e tot ce am. Acelasi interval temporar imi sta la dispozitie si pentru indeplinirea oricarei nevoi fiziologice mi-ar da ghes spre un spatiu nu degeaba numit “privata”. Aici apare una din marile hibe ale sediului nostru. Orice baiat, cu putina concentrare, poate face pipi in cateva zeci de secunde. Insa in cazul meu, trebuie sa mai adaugam doua sprinturi cat e sediul de lung. Si e! Asta pentru ca buda este fix si anume diametral opusa studioului.

Asadar iata-mi ritualul. Spun ca ne intoarcem imediat, dau play la piesa, ma asigur ca avem ascultator pe linie pentru cand ne intoarcem, verific repede daca microfoanele sunt inchise, dupa care o zbughesc spre buda. Am un viraj la stanga, o lnie dreapta dupa care inca doua viraje la stanga. Cu inima in gat, imi rezolv problema, ma spal rapid pe maini (ceea ce inseamna ca de foarte multe ori ma oparesc un pic), dupa care reiau sprintul, de data asta usurat. Ajung inapoi in studio cu rasuflarea taiata, facand yoga, pillades si mai stiu eu ce exercitii ca, in cele cateva zeci de secunde ramase pana la reinceperea emisiunii, sa-mi fac vocea sa sune cat de cat normal.

N-am ajuns intr-atat de exhibitionist incat sa ma apuc sa va povestesc cum fac eu pipi seara la radio, doar asa… de florile frasinelului, ale micsunelului sau ale plopului (pour le connaisseurs). Aseara, tocmai cand ma pregateam de linia dreapta, m-am oprit. Sabotaj, urlau muschii mei, cu energia zagazuita in mod neobisnuit. Holul era ud, iar badigardeasa noastra (scuzati femininul ghiolban, dar altul nu-mi da prin minte niciodata), tacticos, stergea pe jos. Eu zic ma scuzati, in timp ce mintea im calcula trasee ocolitoare cu viteza celui mai performant GPS.

Ea, placida, ridica ochii de pe dalele gri pe care la mangaia cu mopul ei alb, bate din gene de cateva ori, zambeste auriu-dentar si-mi zice: “Da’ treci, Dane, linistit. Eu imi fac treaba mea, tu ti-o faci pe a ta. Ce-are?”. Acuma, iata dilema. Secundele treceau, iar ruta ocolitoare era… ocolitoare, na. Plus ca, daca i-as fi refuzat invitatia de pangarire a podelei umectate, poate ca femeia m-ar fi considerat arogant sau… mai stiu eu cum. Asa ca, avand sentimentul unui sacrilegiu am mers inainte.

Cum actiunea pe care o aveam de intreprins mi-a acordat un scurt ragaz de meditatie, am filosofat cinic asupra alocutuinii badigardesei. Cum ar veni… romaneste ashea. Io-mi fac treaba mea cu atata dezinteres si nepasare, incat chiar nu ma intereseaza faptul ca tu mi-o strici. Nu ma intereseaza cat de bine e facuta, important e sa treci sarcina la rezolvate acolo. Mi-am terminat scurta meditatie cu o imagine comica a badigardesei in pozitia Statuii Libertatii, avand in mana mop-ul in loc de flacara, cu smotoceii in jos si cu o flamura a Romaniei aninata de coada. Am intrat, zambind si gafaind concomitent, in studio, cu 12 secunde inainte sa se termine piesa.