Fred Goodman știe muzică. A fost senior editor la Rolling Stone vreo trei anișori, a mai scris și pentru niște gazetuțe total lipsite de importanță cum ar fi The New York Times și Vanity Fair, bașca niște cărți grămadă. Și cred că, pentru a scrie despre viața unuia din cele mai controversate personaje pe care industria muzicală le-a avut vreodată, nu se putea găsi om mai potrivit. E greu să nu iei o poziție radicală față de un om ca Allen Klein. Iar lui Fred Goodman îi iese. Deși evident vrăjit de performanțele omului de afaceri și indignat de ușurința cu care același om de afaceri călca pe cadavre, nenea Fred reușește să rămână imparțial și să spună povestea.
Ce-a făcut Klein atât de special încât să merite o biografie? Să spunem doar că multe din contractele negociate de el au rămas (ba unele încă sunt) standard în industria muzicală. El a fost un fel de navă Enterprise, adică a mers fără frică în locuri în care niciun om nu mai ajunsese vreodată. Pentru Allen Klein viața era o luptă. Un război cu inamici și aliați de circumstanță, cu bătălii decisive și retrageri tactice. El a fost un om care nu a știut să trăiască fără conflict.
Atunci când a intrat în războiul lui personal contra unei bresle întregi și-a ales cu grijă partea. S-a aliat cu artiștii, unde a putut avea rapid un impact major. Contabil de meserie, a fost primul om din istoria industriei muzicale care a avut creierul și cojones să ia la puricat registrele contabile ale caselor de discuri pentru a descoperi grămezile de bani care, în loc să se găsească în buzunarele artiștilor, erau în tainițele label-urilor. Dar el n-a ajuns niciodată vreun Robin Hood. A rămas businessman. Adică și-a văzut propriul interes mai abitir decât orice altceva.
Allen Klein a devenit rapid un personaj cunoscut, temut, antipatizat, urât. El știa toate astea și se folosea perfect de imaginea pe care și-o crease în lume. Klein este omul care a reușit performanța de a fi managerul The Beatles și The Rolling Stones în același timp. Și n-a fost o întâmplare, ci un statut pe care l-a urmărit cu tenacitate timp de ani întregi.
“Allen Klein: The Man Who Bailed Out the Beatles, Made the Stones and Transformed Rock & Roll” este o carte care te învață despre industria muzicală, despre negocierile în forță, despre cât de departe înseamnă “prea departe”. Pentru că Allen Klein, asemeni tuturor marilor cuceritori din istorie, a stat prea mult cu ochii pironiți spre linia orizontului și a uitat să privească în jurul său. Iar în jurul său era cam pustiu la un moment dat.
“Allen Klein: The Man Who Bailed Out the Beatles, Made the Stones and Transformed Rock & Roll” nu cred să fie tradusă vreodată în românește. Eu am citit-o pe Kindle. O puteți lua și voi în formatul ăsta de aici.
Citatele mele preferate din cartea lui Fred Goodman sunt:*
“‘Artiștii ăștia nu-s copii’, a zis el (Allen Klein, n. trad.). ‘Nu-s delincvenți care nu știu ce fac. Sunt adulți; n-au nevoie de manageri personal în rol de părinte sau de paznic. Dar ei nu sunt oameni de afaceri.'”
“‘Allen m-a învățat ceva fără de care nu aș avea viața pe care o am azi’, a zis Myers. ‘Nu lua 20% din venitul unui artist, ci dă-i lui 80% din al tău.'”
“Andrew Loog Oldham (…) observa: ‘Allen apărea atunci când recolta ta nu era pe cât te-ai fi așteptat să fie atunci când însămânțaseși. Iar o parte din preț e că el rămâne cu ferma.'”
“Klein avea o axiomă pe care îi plăcea să le-o repete angajaților și colaboratorilor lui: E ok să nu știi; ce e periculos e să nu știi că nu știi.”
“‘Voi reuși’, își amintește că îi spunea Klein, ‘pentru că eu cred că toți oamenii se nasc răi. De-asta îmi merg mie afacerile și de-asta vom câștiga. Așa că nu te mai îngrijora.'”
“‘John,’ zise Michael, ‘ai putea avea orice femeie din lume. De ce ea?’ Lennon a scuturat din cap. “Pot avea orice femeie o dată. După ce le-ai tras-o nu mai ești un Beatle.'”
*traducerea îmi aparține
