From Paris with Love

John Travolta rocks. Atat ala din Saturday Night Fever, cat si ala din Look Who’s Talking, dar si ala din Pulp Fiction. Un film cu baiatul asta are toate sansele sa fie salvat. Pe bune. Si asta se intampla si cu From Paris with Love. Eu n-am nimic cu aluziile sau chestii inspirate, doar ca filmul asta n-are nimic de-a face cu povestea frumoasa, rece, britanica, semi-SF a bond-ului From Russia with Love, asa ca nu inteleg de ce alegerea asta. Doar ca sa ne gadile cunoscut praful de pe timpane?

Se trage mult, ca doar e povestea lui Luc Besson, care, cu aceasta ocazie, m-a convins ca este mai regizor decat scenarist. Se injura la fel de mult pe cat se trage. John Travolta este un fel de Chuck Norris al agentilor secreti americani. Un baiat care vine cu scandalu’, lasa in urma o cisterna de sange varsat, dar rezolva problema. Face un rol misto, dar nu e nimic surprinzator in asta. El face pereche cu Jonathan Rhys Meyers. Sau ar trebui sa faca, insa nu le prea iese. Eu nu cred ca baietii astia doi s-au inteles foarte bine la filmari. Mi se pare ca Meyers e putin fortat de multe ori, putin strans de anumite parti rotunde si lesne dureroase ale corpului lui.

Acuma, nici sa nu ma intelegeti gresit. Filmul, daca il tratezi usor, cu popcorn, o bere si neuron semi-amortit, e foarte ok. Trosc, poc, fuck! Insa parca asteptam mai multe de la el.

Partea cea mai nasoala mi s-a parut cealalta analogie, aia cu Pulp Fiction, de la final. “Royale with cheese” avea o savoare aparte in dialogul genialoid dintre Travolta si Samuel L. Jackson. Acum, intr-o cutie neutra, finca se pare ca Mc Donald’s n-a vrut sa dea bani, mancat pe jumatate pe o banca din Paris, isi pierde toata zeama si ramane sec, ca orice hamburger pe care ai facut greseala sa-l pastrezi pentru maine dimineata.