Gabriel Garcia Marquez – “Ceas rau”

Dupa Paul Roberts, cartea asta a venit exact ca o bere dupa o zi caniculara. Adica am citit-o pe nerasuflate. Marquez exceleaza la a face cuvintele sa construiasca o anumita atmosfera. Subiectul pare sa plaeasca putin in fata piesajului. Actiunea pare sa aiba drept scop primordial dezvelirea unui tablou cat mai mare, nu desfasurarea propriu-zisa a evenimentelor. Asta e impresia pe care fiecare carte pe care am citit-o pana acum de Marquez mi-a lasat-o. Si da, fac parte dintre cei multi care au inceput cu “Veacul” si de-atunci fani au ramas.

“Ceas rau” e o carte scrisa prin anii ’60, asadar pe vremea cand autorul nu-si gasise inca maturitatea expresiei. Cu toate astea musteste de viitor. In paginile ei se regasesc actiuni din viitoare carti. Apar, evident, Buendia si Macondo. E vorba despre un sat mic, uitat, semi-izolat, la care nu se ajunge decat cu vaporul. O comunitate inchisa de oameni care se cunosc si isi feresc secretele pe care cu totii, de altfel, le stiu. Ideea e ca, desi regimul politic s-a schimbat, oamenii sunt aceiasi, iar modul in care se face politica si se conduc lucrurile este, sau pare sa fie, acelasi.

E o carte care se citeste usor, repede, cu voluptate. E o carte care te scoate din orice stare si te transporta in viata lenesa si lenta a siestei fierbinti dintr-un sat mic, pierdut prin orice colt al Americii de Sud.