Gabriel Garcia Marquez – Cronica unei morti anuntate

Atunci cand am fost la Arad, mi-am cumparat o carte din aeroport cu gandul de a o citi pana ajung in Bucuresti. Am cautat deci o carte subtire. Am gasit-o. Ea era. Marquez este oricum hipnotic, naratiunea lui plina de fapte, dialogurile incarcate de simboluri. Era si extrem de scurta. Spre ghinionul meu, am calaltorit in avion cu o veche cunostinta, ceea ce m-a impiedicat sa citesc.

Este o carte care trebuie citita dintr-o suflare, daca vrei ca ea sa aiba cu adevarat efect asupra ta. Altfel, atunci cand o reiei, deconectat, s-ar putea sa nu mai apuci sa ajungi la aceeasi intensitate de traire, pentru ca se termina cartea.

E o poveste despre fatalitate. Intr-un sat o tanara mireasa este acoperita de rusine atunci cand in noaptea nuntii mirele descopera ca ea nu mai era fecioara. Fratilor ei, conform codului onoarei, nu le ramane altceva de facut decat sa-l omoare pe cel care le-a necinstit sora. Si de-aici incepe o neverosimila poveste in care toti stiu ca ei il vor omori pe Santiago Nasar (amantul secret), insa nimeni nu-l previne. Cartea asta se autodefineste foarte bine la un moment dat prin notarea facuta de judecatorul de instructie pe marginea dosarului mortii lui Santiago: “Fatalitatea te face invizibil.”