Fac parte dintre onorabilii cititori care, in ceea ce-l priveste pe Orwell, erau gata sa-i lipeasca doua vesnice etichete pe opera: “Ferma animalelor” si “1984”, carti de un gri metalic, a caror unica menire pare sa fie nasterea unei frici viscerale de totalitarism. Sunt, practic, pustile pe care Orwell le-a folosit impotriva inamicului pe care l-a identificat corect dupa doua razboaie mondiale si unul rece. Astfel a inteles el sa previna lumea despre ce s-ar putea intampla. Mi se pare un gest nobil si plin de altruism. Si dupa ce am citit inca o carte scrisa de el in cheie realista de data asta, gestul lui mi se pare cu atat mai nobil si mai plin de altruism.
Daca inainte de “Coming Up for Air” m-ai fi intrebat daca mi-l pot imagina pe Orwell vesel, razand sau facand o gluma cred ca as fi considerat asta un admirabil exercitiu de imaginatie. Insa acum, ca am citit cartea asta, abia astept sa mai pun mana pe ceva scris de el. Pentru ca are un umor englezesc delicios ca o halba de London Pride. Are jovialitatea relaxata a englezului in costum de tweed, fumandu-si impasibil pipa in fata pub-ului etern in timp ce, in jurul lui, lumea se duce pe pustii. Ironia lui e la fel de ascutita atunci cand taisul este indreptat catre altii (alte natii, alte categorii sociale, oricare altii), ca si atunci cand este indreptat catre propria persoana. Rade fin, cateodata cu putin spleen si accepta amar o stare de fapt.
Despre subiectul cartii spun doar atat: mareata stratagema, atent planuita-i secreta rebeliune casnica se termina intr-un esec lamentabil din toate punctele de vedere, un esec care poate fi usor transformat in cel al generatiei care a luptat dezorientata intr-un prim razboi mondial pentru a se intoarce acasa si a nu mai intelege nimic din societate. Si tocmai cand lucrurile incepeau sa se miste taras-grapis, un baiat cu freza intr-o parte si mini-mustacioara sub nari s-a hotarat ca e cazul sa o ia de la capat.
Romanul este un desen amar al crizei prin care trec englezii, impreuna cu Anglia lor iubita, intre cele doua Razboaie Mondiale. Daca in razboi nu trebuia sa fii decat peste mediu de inteligent pentru a-ti da seama ca jumatate din lucrurile care se intamplau acolo erau de o absurditate demna de Eugen Ionescu, atunci cand a venit pacea, odata cu porumbelul ei alb a falfait peste ochii tuturor si valul derutei. Sute de mii de barbati s-au intors acasa pentru a descoperi ca acasa nu mai exista. Ca lumea s-a schimbat si continua sa se schimbe intr-un ritm care pare sa aiba o pofta imensa de a devora orice amintire aducea cu sine un pic de siguranta, un pic de nostalgie dulce dupa zilele de dinaintea razboiului, cand viata avea niste randuieli bine stabilite si care functionau de foarte multi ani. Industrializare, traume post-combat, saracie toate se aduna si strivesc fara mila, impingand oamenii la compromisuri de toate felurile. Iar compromisurile nasc frustrari.
Asa-i ca dupa ce ati citit paragraful de mai sus nu va puteti inchipui unde mai e loc pentru umor intr-un roman ca asta? Ei bine, va rog eu, nu ma credeti! Puneti mana si cititi cartea! Este excelenta.