Gravity

gravity-movie-poster-closeup

O sa va zic de la inceput ca este un film excelent. Afirmatia este, evident, cat se poate de personala. Inca de la inceput m-a macinat curiozitatea asupra regizorului. Deh, meteahna mea de a intra la filme fara sa citesc prea multe inainte. Ca sa fiu sincer, trailerul este in general maximum de informatie la care imi permit accesul. Am ideea creata de a-mi lasa ochii sa se mire in nestiinta de ceea ce vad pentru a simti mai mult. Nu stiu daca e bine ce fac, dar nici n-am de gand sa-mi schimb obiceiul asta decat daca vine cineva cu o argumentatie care sa ma faca praf.

Dupa ce s-a terminat, mi-am dat seama ca orice-ar fi si oriunde-ar fi invatat, dom’ regizor de Gravity n-avea cum sa fie un greu de-al Hollywood-ului. Filmul contine atat de putine sabloane ale succesului fast-filmului american, incat, intre alte productii scoase peste ocean, pare un quiche intre hamburgeri. Studiind ulterior problema, mi-am dat fericit dreptate. Alfonso Cuaron n-are nicio realizare notabila care sa fie 100% industria fast movie pana acum.  Pana si in Harry Potter-ul pe care l-a regizat a reusit sa fie un pic altfel decat restul seriei. Afland ca visul lui din copilarie a fost sa devina astronaut, m-am lasat pe spate si mi-am inchipuit implinirea fantastica pe care omul asta a trebuit sa o simta atunci cand i s-a aprobat bugetul si s-a apucat de treaba, facand un film despre calatori in spatiu. Noi, baieteii, avem o satisfactie suprema atunci cand ni se implineste la maturitate un vis de-al copilariei. Insa degeaba era el regizor stralucit daca i se dadea un scenariu doi penny. Asa ca s-a apucat de scris. Si i-a iesit excelent.

Gravity este o lectie de suspans oldschool. Mexicanul se ajuta din plin de arta actoriceasca desavarsita a lui George Clooney si a Sandrei Bullock pentru a-ti face inima sa tremure de spaima, de speranta si de deziluzie. Daca n-ar fi abundenta efectelor speciale foarte bine realizate si rontaitul constant de popcorn din jur, ai putea lesne uita ca esti la cinema si te-ai putea crede intr-o sala de teatru. Replicile sunt pline de miez, trairile de o intensitate aproape ruseasca, la fel si tragicul situatiilor.

N-am sa intru deloc in detalii despre subiect. Daca l-ati vazut, stiti deja despre ce e vorba. Daca nu, n-am sa va stric eu placerea de a descoperi o poveste jucata in proportie de 90% in doua personaje, o poveste care reuseste in anul 2013 sa te tina in scaun cu inima la gura. Eu zic Oscaruri multe. Dar, din pacate, n-am deloc talent la a pronostica asemenea chestii. Ba chiar din contra. Dar macar unul, pentru Sandra, tot ar merge. Hai va rog eu, ca se poate! Singura scuza pe care le-as putea-o gasi Mariilor Lor academicienilor americani ar fi daca ar sari-o pe Sandra, dar ar acorda premiul alor nostri, cu „Pozitia copilului”. Da’ hai ca acu’ chiar ca incep sa o ard SF.

Interesanta ideea de a folosi o voce mare, cum este cea a lui Ed Harris (actor cu antecedente astronautice), in rolul de Mission Control. Sincer, la cat efect avea, eu unul n-am recunoscut-o. De unde deducem ca filmul asta chiar a avut buget, de si-a permis asemenea lux. De ce scriu un paragraf despre asta? Pentru ca ma bucur ca lumea de business de la Hollywood isi da seama de supra-saturatia de stil si investeste verzisori multi in productii care incalca tiparele. La mai mari si la mai multe, zic!

    1. Maria D 27 noiembrie 2013
      • danfintescu 28 noiembrie 2013
    2. danfintescu 28 noiembrie 2013

    Add Your Comment

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.