Gravity

gravity-movie-poster-closeup

O sa va zic de la inceput ca este un film excelent. Afirmatia este, evident, cat se poate de personala. Inca de la inceput m-a macinat curiozitatea asupra regizorului. Deh, meteahna mea de a intra la filme fara sa citesc prea multe inainte. Ca sa fiu sincer, trailerul este in general maximum de informatie la care imi permit accesul. Am ideea creata de a-mi lasa ochii sa se mire in nestiinta de ceea ce vad pentru a simti mai mult. Nu stiu daca e bine ce fac, dar nici n-am de gand sa-mi schimb obiceiul asta decat daca vine cineva cu o argumentatie care sa ma faca praf.

Dupa ce s-a terminat, mi-am dat seama ca orice-ar fi si oriunde-ar fi invatat, dom’ regizor de Gravity n-avea cum sa fie un greu de-al Hollywood-ului. Filmul contine atat de putine sabloane ale succesului fast-filmului american, incat, intre alte productii scoase peste ocean, pare un quiche intre hamburgeri. Studiind ulterior problema, mi-am dat fericit dreptate. Alfonso Cuaron n-are nicio realizare notabila care sa fie 100% industria fast movie pana acum.  Pana si in Harry Potter-ul pe care l-a regizat a reusit sa fie un pic altfel decat restul seriei. Afland ca visul lui din copilarie a fost sa devina astronaut, m-am lasat pe spate si mi-am inchipuit implinirea fantastica pe care omul asta a trebuit sa o simta atunci cand i s-a aprobat bugetul si s-a apucat de treaba, facand un film despre calatori in spatiu. Noi, baieteii, avem o satisfactie suprema atunci cand ni se implineste la maturitate un vis de-al copilariei. Insa degeaba era el regizor stralucit daca i se dadea un scenariu doi penny. Asa ca s-a apucat de scris. Si i-a iesit excelent.

Gravity este o lectie de suspans oldschool. Mexicanul se ajuta din plin de arta actoriceasca desavarsita a lui George Clooney si a Sandrei Bullock pentru a-ti face inima sa tremure de spaima, de speranta si de deziluzie. Daca n-ar fi abundenta efectelor speciale foarte bine realizate si rontaitul constant de popcorn din jur, ai putea lesne uita ca esti la cinema si te-ai putea crede intr-o sala de teatru. Replicile sunt pline de miez, trairile de o intensitate aproape ruseasca, la fel si tragicul situatiilor.

N-am sa intru deloc in detalii despre subiect. Daca l-ati vazut, stiti deja despre ce e vorba. Daca nu, n-am sa va stric eu placerea de a descoperi o poveste jucata in proportie de 90% in doua personaje, o poveste care reuseste in anul 2013 sa te tina in scaun cu inima la gura. Eu zic Oscaruri multe. Dar, din pacate, n-am deloc talent la a pronostica asemenea chestii. Ba chiar din contra. Dar macar unul, pentru Sandra, tot ar merge. Hai va rog eu, ca se poate! Singura scuza pe care le-as putea-o gasi Mariilor Lor academicienilor americani ar fi daca ar sari-o pe Sandra, dar ar acorda premiul alor nostri, cu “Pozitia copilului”. Da’ hai ca acu’ chiar ca incep sa o ard SF.

Interesanta ideea de a folosi o voce mare, cum este cea a lui Ed Harris (actor cu antecedente astronautice), in rolul de Mission Control. Sincer, la cat efect avea, eu unul n-am recunoscut-o. De unde deducem ca filmul asta chiar a avut buget, de si-a permis asemenea lux. De ce scriu un paragraf despre asta? Pentru ca ma bucur ca lumea de business de la Hollywood isi da seama de supra-saturatia de stil si investeste verzisori multi in productii care incalca tiparele. La mai mari si la mai multe, zic!

    1. Maria D 27 November 2013
      • danfintescu 28 November 2013
    2. danfintescu 28 November 2013

    Add Your Comment

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

STAI, NU PLECA! ÎNCĂ...

Dacă-ți plăcu scriitura și vrei să mai afli ce-mi bubuie debla,
apasă butonu' de colea, te rog!